Bătălia imobiliară se dă, în București, pentru apartamentele din apropierea stațiilor de metrou



Apartamentele din apropierea staţiilor de metrou sunt la mare căutare. Tot mai mulți bucureșteni preferă chiar să plătească un preț mai mare, dar să aibă acces la mijloacele de transport care îi duc rapid la destinaţie.

Care este cea mai buna perioada pentru a-ti vinde locuinta
Care este cea mai bună perioadă pentru a-ţi vinde locuinţa
Foto: Bătălia imobiliară se dă, în București, pentru apartamentele din apropierea stațiilor de metrou

În schimb, a scăzut interesul pentru locuinţele din ansambluri situate la periferia Bucureştiului. Zona din apropierea staţiei de metrou Dimitrie Leonida, din sudul oraşului rămâne cea mai accesibilă pentru cei care îşi caută o locuinţă, în timp ce în zonele semicentrale o garsonieră depăşeşte 70.000 de euro, scrie b1.ro.

S-au dus vremurile în care aproape orice bucureştean îşi căuta o locuinţă la periferie, de preferat chiar în mijlocul pădurii. Bătălia, spun experţii imobiliari, se dă acum pentru apartamentele din apropierea staţiilor de metrou.

"Majoritatea clienților care vin să-și caute un apartament, prima întrebare este distanța față de metrou", spune Mihnea Dumistrocel, manager.

Acesta spune că o garsonieră de la periferia orașului începe de la prețul de 22.000 de euro și ajunge până la 26.000 de euro, în timp ce un apartament cu două camere, situat la cinci minute distanță de metrou, va avea un preț începând de la 30.000 euro.

Pe măsură ce te apropii de centrul Bucureştiului, preţurile sunt tot mai mari.

Dacă doriți să achiziționați o garsonieră în zona stației de metrou Constantin Brâncoveanu, atunci trebuie să scoateți din buzunar cel puțin 45.000 de euro. Un apartament de 2 camere costă cel puțin 57.000 de euro.

Cam aceleaşi prețuri pentru locuinţe le găsim și în zona stației de metrou Timpuri Noi. Aici însă un apartament de 2 camere, poate depăşi 65.000 de euro, dacă suprafaţa e mai mare de 50 de metri pătraţi.

Dacă urmărim Magistrala 3 de metrou și ne oprim la stația Mihai Bravu constatăm că o garsonieră costă 39.000 de euro, iar o locuinţă de 2 camere ajunge la 62.000 de euro, potrivit rezidențial.net.

În zona bulevardului Dimitrie Cantemir, deja vorbim de alte costuri. O garsonieră într-un imobil nou poate depăşi 70 de mii euro.

Preţuri ceva mai bune pentru locuinţe găsim în zonele Dristor și Piața Obor, pe magistrala 1 de metrou. La Dristor, garsonierele noi pleacă de la 54.000 de euro, în timp ce la Obor, pentru o singură cameră preţul este de minim 47.000 de euro, iar pentru două camere este de circa 70.000 de euro.

Etichete: apartamente, Bucureşti, metrou bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE