Benzina şi motorina s-au scumpit din nou: a treia oară în 12 zile



benzina
benzina

Prima scumpire a avut loc chiar de la 1 ianuarie, atunci când preţurile au crescut cu 2 bani/litru în cazul benzinei şi cu 9 bani la motorină. Atunci preţurile au fost modificate ca urmare a majorării accizelor la motorină şi a cursului valutar la care se calculează accizele în acest an, conform explicaţiilor oferite de Petrom, scrie Capital.

A doua majorare a avut loc vineri, 6 ianuarie, când preţurile au crescut cu opt bani pe litru. Surse din piaţă au precizat atunci pentru capital.ro că majorarea a fost cauzată de creşterea cotaţiei ţiţeiului şi a produselor petroliere pe piaţa Platt's din ultimele două luni şi ca urmare a creşterii tensiunilor din Iran.

Cea de-a treia majorare a fost aplicată joi, 12 ianuarie, începând cu ora 0:00. Toate sortimentele au fost scumpite cu 9 bani/litru, aceasta fiind cea mai mare majorare din acest an. Aşa cum se poate observa, OMV Petrom a aplicat trei majorări de preţuri în mai puţin de două săptămâni.

În urmă cu două zile, compania a fost amendată cu 504 milioane de lei, peste 3% din cifra de afaceri pe 2010 a OMV Petrom SA şi OMV Petrom Marketing SRL, pentru că împreună cu alte patru companii de pe piaţă s-au înţeles în 2007-2008 să retragă de la comercializare sortimentul de benzină Eco Premium.

Etichete: benzină, motorină, Petrom, scumpire

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE