Bilanț mandat primarul Mutu. Care sunt proiectele care au schimbat fața Sectorului 6 VIDEO



Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, și-a prezentat bilanțul la patru ani de la preluarea mandatului de edil, acesta aducând în discuție cele mai importante proiecte finalizate sau în curs de execuție din sector, structurat pe capitole: reabilitarea termică a blocurilor, investițiile în infrastructură, modernizarea spațiilor verzi, educație, cultură, inclusiv atragerea de fonduri europene. Mutu a amintit și de eforturile depuse de administrația locală în timpul pandemiei, precum și de demersurile făcute pentru cetățeni pentru crearea condițiilor optime de petrecere a unui timp de calitate în aer liber. 

"Dragi locuitori ai Sectorului 6, astăzi se împlinesc 4 ani de la momentul când am depus jurământul pentru preluarea mandatului de primar al sectorului nostru. Alături de voi am fost și voi fi prin fapte, nu vorbe. Acum despre cei pareu ani în patru minute:

Am reabilitat 18.109 apartamente, iar alte 2.838 intră în reabilitare

Am construit de la zero și am refăcut peste 20.000 de locuri de parcare în șapte parcaje publice și 300 colective

Suprafața de spații verzi a sectorului a crescut considerabil. Am reabilitat peste 300.000 metri pătrați de spații verzi în jurul blocurilor și în proximitatea acestora și am plantat peste 10.000 de arbori, 750 dintre aceștia îi găsiți pe Bdul. Iuliu Maniu

Am modernizat toate parcurile mari din Sectorul 6 și am construit de la zero un parc nou - Parcul Timișoara. Este singurul parc construit după Revoluție în București”, a spus primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, în prima parte a prezentării din mandatul său. 

CITEȘTE ȘI Noul parc Timişoara din Bucureşti, inaugurat oficial de primarul Gabriel Mutu. CUM ARATĂ FOTOGALERIE

Parcul din Bd. Timişoara nr.10 beneficiază de locuri de joacă pentru copii, dotate cu suprafeţe antitraumă, plus un leagăn incluziv, destinat copiilor cu dizabilităţi motorii. La acestea, se adaugă terenuri de sport pentru adulţi şi copii, precum şi aparate de fitness urban.
IMPORTANT! Parcul este dotat şi un echipament calisthenics, cu ajutorul căruia pot fi lucrate mai multe grupe de muşchi în acelaşi timp.

În ceea ce priveşte amenajarea spaţiului verde, la parcul Timișoara a fost montat gazon rulou nou, sistem automat de irigaţii şi au fost plantaţi 234 arbori (platani, tei şi arţari) şi aprox. 1.600 arbuşti ornamentali, inclusiv 874 trandafiri. Parcul beneficiază de alei pavate, şi sistem de supraveghere video, inclusive Wi-fi. Parcul beneficiază, de asemenea, de trei cişmele publice şi o fântână arteziană deosebită, plus foişoare şi pergole. Vizitatorii au la dispoziţie 120 de bănci pentru odihnă şi alte 120 de coşuri de gunoi pentru păstrarea curăţeniei.

„Am salvat Parcul Drumul Taberei și am amenajat serele în cele 7 pavilioane expoziționale cu acces liber. Avem peste 300 de specii de plante din zone tropicale, mediteraneene, deșertice sau ecuatoriale. Am pus Sectorul 6 pe harat turistică a Europei.

Am construit 27 de spații de relaxare și avem în lucru alte 34.

Am amenajat 35 de minibaze sportive, cu terenuri de basket, fotbal și aparate de fitness urban”, a completat edilul în clipul video. 

Serele exotice, organizate sub formă de circuit pe şapte pavilioane

Serele din parcul Drumul Taberei se desfăşoară pe şapte pavilioane, cu climat specific pentru fiecare, organizate astfel: climat tropical, climat mediteranean, deşert cactuşi, plante suculente, zona de palimariu şi o zonă ecuatorială. Detalii, aici. 

„Am modernizat Bdul. Iului Maniu, iar astăzi șoferii beneficiază de 250 de locuri de parcare de tip park&ride.

Am modernizat bulevardele Vasile Milea, Grozăvești, Constructorilor, dar și principalele străzi de legătură: Valea Oltului și str. Sibiu.

CITEȘTE ȘI Parcare nouă, trotuare și spații verzi pe Bd. Vasile Milea

Am înnoit infrastructura din interiorul cartierelor: au fost reabilitate integral 139 de străzi și 1.293 de alei.

Am reconstruit 94 de locuri de joacă, iar alte 30 sunt în lucru”, a susținut primarul Mutu. 

O scurtă radiografie scriptică a noului Bulevard Iuliu Maniu arată astfel:
- 65.000 metri pătrați de spații verzi nou create (13.000 mp pe scuarul central, 19.000 pe platbande, 33.000 mp în grădinile blocurilor);

- 669 de arbori Catalpa plantați unitar;

- 88 de arbori crescuți în serele proprii ale administrației locale, plantați în alveolele laterale;

- 73.000 de fire de trandafiri;

- Sistem de iluminat arhitectural cu 448 noi corpuri de iluminat;

- 1.200 noi locuri de parcare. Detalii despre modernizarea Bdului. Iuliu Maniu găsiți aici. 

„Am înființat Bursa Primarului, iar astăzi peste 1.000 de elevi primesc anual 2.500 de lei.

Am dublat toate bursele școlare, iar astăzi peste 14.000 de elevi sunt recompensați pentru rezultatele școlare.

Am promovat cel mai amplu program „Școala după școală din  România” unde 6.700 de elevi primesc o masă caldă în fie care zi. Am modernizat grupurile sanitare din toate școlile gimnaziale din Sectorul 6, iar mobilierul din clase a fost integral înlocuit.

Am construit pentru prima dată dup Revoluție o creșă nouă, ultramodernă, cu o capacitate de 120 locuri.

Am făcut primul laborator inteligent unde elevii Colegiului Grigore Moisil beneficiază de educație digitală”, a mai menționat edilul care a adăugat și alte exemple de proiecte implementate în beneficiul locuitorilor din sector.

„Am implementat proiectul „Deschidem curtea școlii” și am construit terenuri de mini-fotbal pentru toți copiii comunității noastre.

Am înființat primul atelier de design vestimentar și creație cinematografică pentru elevii Colegiului Tehnic Gh. Asachi, unde elevii pot învăța meserii ale viitorului.

Am ridicat primul amfiteatru școlar unde elevii din sector își pot descoperi calitățile actoricești.

Am deschis cel mai modern bazin semiolimpic din București unde elevii beneficiază de cursuri gratuite de înot”, a exemplificat edilul.

CITEȘTE ȘI GRATUIT Cursuri de înot pentru copii, în Sectorul 6. Bazinul semiolimpic, inaugurat de edilul Mutu

„Simbolul Sectorului 6, cinematograful Favorit, renaște! Am demarat construirea celui mai modern centru cultural din București, cu o capacitate de peste 700 de locuri, cu proiecții 3D, săli de dans și bibliotecă.

Construi, în premieră, locuințe sociale. În mai puțin de 24 de luni, vom pune la dispoziția persoanelor vulnerabile 246 de apartamente.

Am adus, în premieră absolută în Sectorul 6, fonduri europene nerambursabile, în valoare de 227 milioane lei. Am devenit partenerul de încredere al Băncii Europene de Investiții de la care am obținut peste 184 milioane lei. 

Am restructurat cei 400 milioane lei împrumutați de administrația PNL și, astfel, am degrevat bugetul local cu peste 105 milioane lei”, a completat primarul Sectorului 6.

„Am gestionat cu responsabilitate maximă pandemia. Am dezinfectat zilnic toate spațiile publice din Sectorul 6, parcuri, piețe, străzi și trotuare, și peste 5 milioane de metri pătrați în blocurile din sector.

VEZI AICI Cum s-a desfășurat cea mai mare campanie de dezinfecție din Sectorul 6. Bdul. Iuliu Maniu,neutralizat cu atomizoare

Am montat 5.470 de dispensere cu dezinfectant la scările de bloc. Am distribuit gratuit locuitorilor Sectorului 6 măști de protecție.

CITEȘTE ȘI PREMIERĂ în București! Cea mai nouă metodă de combatere a COVID-19, în Sectorul 6. VIDEO&FOTO

Am îngrijit peste 2.600 de persoane aflate în autoizolare și am livrat peste 21.000 de porții de mâncare pentru medicii și personalul din spitalele COVID, beneficiarilor din sector, bătrâni și copii.

Am înființat centrul medical Sf. Nectarie cu 15 specializări unde, anual, peste 18.000 de persoane din sector beneficiază de servicii medicale de calitate.

Am depășit cele patru minute, dar trebuia să vă spun lucrurile grozave pe care le-am făcut, Vă mulțumesc”, a conchis edilul. 

Primarul Gabriel Mutu candidează pentru un nou mandat la Sectorul 6, acesta fiind validat de PSD în luna ianuarie 2020. 

Gabriel Mutu este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Româno-Americană și al Academiei Naționale de Informații. Fost senator, ales în legislaturile 2008-2012 și 2012-2016, Gabriel Mutu a demisionat din Parlament în data de 22 iunie 2016 pentru mandatul de primar la Sectorul 6.

ALEGERI LOCALE BUCUREȘTI 2020. Alegerile locale urmează să se desfășoare în România pe data de 27 septembrie 2020, mandatele actualilor edili fiind prelungite până la 1 noiembrie ca urmare a pandemiei declanșate de noul coronavirus. 

 

 

 

Etichete: bilant mandat mutu, Gabriel Mutu, mandat Gabriel Mutu, Sectorul 6

0/1 COMENTARII
torpey
27 iun 19:24
+0
VOTURI
-0
Am o mulțime de bucurii și emoții în mine, sunt claritate, am fost fericit cu căsnicia mea, până când soțul meu nu a început să asculte bârfe despre mine nefiind credincioși cu promisiunile noastre conjugale, am încercat să-l înțeleg că sunt bârfe și minciuni, dar a pierdut dragostea, încrederea și încrederea în noi. Așa că am devenit cupluri neplăcute și apoi am depus divorț, mai târziu, ne-am despărțit. ani după divorțul nostru, am încercat să trăiesc o viață normală fără el, dar nu am putut, așa că am început o căutare despre cum să-mi revin fostul soț, apoi m-am referit, BaBa ogbogo un bărbat grozav și extrem de spiritual care a aruncat un dragoste vrăjește asupra mea și m-a făcut EX-ul meu să se întoarcă la mine. Sunt copleșit, așa că îi las contactul aici pentru cei care au probleme de relație și căsătorie, așa că poate ajuta cu lucrări grozave. E-mail: greatbabaogbogotemple@gmail.com. Sau numărul lui de WhatsApp ... +2349020168697. Luați legătura cu el, vedeți cât de mare și puternic este. De asemenea, ajută în aceste probleme ...

(1) Opriți divorțul.
(2) Barrenness End.
(3) Noroc vraja.
(4) Vraja de căsătorie.
(5) Scapă de probleme spirituale...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h