Biletele pentru BRD Bucharest Open 2018 au fost puse în vânzare



Biletele pentru turneul de tenis BRD Bucharest Open 2018, ce se va desfăşura în perioada 14-22 iulie 2018, la Arenele BNR din Capitală, au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate online, pe www.bilete.ro, şi în reţeaua Bilete.ro din magazinele Inmedio, Germanos şi Poşta Română.

BRD Bucharest Open
BRD Bucharest Open

Preţurile acestora sunt următoarele:

- 20 lei (luni, 16 iulie);

- 20 lei (marţi, 17 iulie);

- 30 lei (miercuri, 18 iulie);

- 30 lei ( joi, 19 iulie);

- 50 lei (vineri, 20 iulie);

- 75 lei (sâmbătă, 21 iulie);

- 75 lei (duminică, 22 iulie).

Intrarea este liberă pentru publicul larg în zilele de calificări, sâmbătă şi duminică, 14 şi 15 iulie, iar copiii, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de acces liber şi în perioada 16-19 iulie, în limita locurilor disponibile, făcând dovada cu un act de identitate (legitimaţie, carnet de elev sau student, talon de pensie etc.)

Pe o comandă pot fi achiziţionate cel mult patru bilete pentru fiecare zi de competiţie.

Copiii preşcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând acelaşi loc cu persoanele majore care îi însoţesc, deţinătoare a unui bilet valabil.

Persoanele cu dizabilităţi vor avea intrarea liberă, în limita locurilor disponibile, cu condiţia să trimită o solicitare nominală pe adresa office@frt.ro.

Etichete: BRD BUCHAREST OPEN, brd open

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE