Biroul permanent al Senatului a APROBAT crearea comisiei pentru evaluarea statului de drept



Memorandumul intern pentru constituirea Comisiei speciale pentru evaluarea stării de democrație și a statului de drept a fost aprobat luni de Biroul permanent al Senatului.

Șeful senatului, Calin Popescu Tariceanu, DATOR la intretinere
Șeful senatului, Călin Popescu Tăriceanu, DATOR la întreținere
Foto: nasul.tv

Vicepresedintele Senatului Cristian Dumitrescu a anuntat luni ca plenul urmeaza sa voteze proiectul de hotarare pentru constituirea Comisiei speciale pentru evaluarea starii de democratie si a statului de drept, scrie hotnews.ro.

"S-a adoptat si se va prezenta plenului solicitarea d-lui Tariceanu privind constituirea Comisiei speciale. Atasat acestei solicitari, conform memorandumului dezbatut saptamana trecuta, exista un proiect de hotarare. La proiectul de hotarare exista si o componenta a Comisiei care sa reflecte structura politica a Senatului: patru senatori PSD, trei PNL, un senator PC-PLR si un senator de la UDMR. Deci 9 membri, cu un post de presedinte, unul de vicepresedinte si unul de secretar", a precizat vicepresedintele Senatului, potrivit Agerpres.

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a prezentat Biroului permanent de saptamana trecuta un memorandum privind infiintarea Comisiei speciale pentru evaluarea starii de democratie si a statului de drept, urmand ca liderii grupurilor sa discute aceasta propunere cu partidele pe care le reprezinta in Senat.

In Proiectul de Hotarare privind constituirea Comisiei speciale, inscris pe ordinea de zi a plenului postata pe site-ul Senatului, se arata ca in luna aprilie 2016 Comisia va prezenta Senatului raportul final asupra activitatii desfasurate, insotit de recomandari "de lege ferenda".

"Se constituie infiinteaza Comisia speciala pentru evaluarea starii de democratie si a statului de drept in Romania in scopul de a intocmi si de a prezenta Senatului si, prin intermediul acestuia, societatii romanesti o evaluare amanuntita, analitica si obiectiva atat a calitatii practicilor si institutiilor democratice din Romania, cat si a modului in care puterile in stat functioneaza potrivit principiului constitutional al separatiei, echilibrului si controlului reciproc", se arata in proiectul de hotarare.

Potrivit proiectului, Comisia speciala are urmatoarele atributii: organizeaza dezbateri publice si consultari cu societatea civila, mediul academic si reprezentanti ai institutiilor, intocmeste o documentare extensiva cu privire la tematica aflata sub evaluare.

De asemenea, printre atributiile Comisiei se afla realizarea unui raport care va masura participarea si reprezentarea politica, densitatea si intensitatea retelelor de asociativitate, libertatea de exprimare, respectul fata de minoritatile de orice natura, gradul de acceptabilitate a pluralismului, raportul dintre viata privata si securitatea colectiva, capacitatea de reglare a erorilor si abuzurilor institutionale, responsabilitatea politica, transparenta deciziilor guvernamentale, calitatea deliberarii institutionale si a dezbaterii publice, independenta si impartialitatea sistemului judiciar, rigoarea si rationalitatea procedurilor, controlul Parlamentului asupra Executivului, controlul civil asupra institutiilor de forta, consistenta drepturilor si libertatilor individuale precum si a garantiilor constitutionale, formele si eficacitatea controlului cetatenesc asupra tuturor institutiilor si puterilor statului.

Tariceanu a facut anuntul cu privire la intentia sa de a infiinta aceasta comisie pe 8 iunie, in contextul atacurilor repetate la justitie si la trei zile dupa ce Victor Ponta a fost inculpat de DNA.

De asemeneam, amintim ca la sfarsitul lunii mai, seful Senatului i-a cerut intr-o scrisoare deschisa presedintelui Klaus Iohannis sa le inlature "prin demitere ori demisie" pe sefa DNA, Laura Kovesi, si sefa Inaltei Curti, Livia Stanciu. Tariceanu o acuza pe sefa DNA ca a arestat-o preventiv pe nedrept pe Mariana Rarinca in urma unui "denunt calomnios" al sefei ICCJ, pentru ca ulterior sa fie declarata nevinovata de instantele de judecata.

Catalin Predoiu (PNL) a criticat aceasta comisie, spunand ca: "Exista un risc imediat sa se readuca pe masa desfiintarea DNA, dezincriminarea unor infractiuni, amnistia si gratierea"

Etichete: birou permanent, Călin Popescu Tăriceanu, comisie, democrație, plen, Senat, stat de drept, vot

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE