Blues, muzică veche românească și clasică în parcurile din Sectorul 3



Primăria Sectorului 3 încheie seria din iulie a concertelor „Stagiunea muzicală estivală" și „Simfonii de vară" cu blues, muzică veche românească și clasică.

Se reiau concertele de muzica clasica din Parcul Coltea
Se reiau concertele de muzică clasică din Parcul Colțea
Foto: ring.ro

Vineri seară, de la ora 20.30, bucureștenii sunt așteptați în Parcul Alexandru Ioan Cuza la întâlnirea cu „Mr. Blues al României", AG Weinberger. Eforturile cunoscutului artist de a promova în opt albume discografice muzica de peste Ocean au fost apreciate inclusiv la nivel internațional. Pentru primul album realizat în Statele Unite, „Nashville Calling", AG Weinberger a fost nominalizat de șapte ori la premiile Grammy. În 1998, artistul a fost invitat la festivalul „Bluestock", fiind singurul muzician non-american acceptat să participe la celebra manifestare.

Tot la foișorul din Parcul Alexandru Ioan Cuza vor veni sâmbătă, de la ora 18.00, Silviu Biriș și Taraful București, cu un spectacol interactiv în care artistul va cânta în mijlocul publicului, invitându-l în permanență la dans. Duminică, de la aceeași oră, atmosfera va fi întreținută de formația „La Musica".

De asemenea, bucureștenii sunt invitați sâmbătă și duminică, de la ora 20.00, la concertele din Parcul Colțea. La acest sfârșit de lună concertele vor fi susținute de Grupul vocal Acapella, respectiv de Cvartetul Passione.

Etichete: Bucureşti, concerte bucuresti, evenimente sectorul 3, parcuri Sectorul 3, Sectorul 3

0/12 COMENTARII
Fanniegrabe
16 Aug 22:06
+0
VOTURI
-0
Some time ago i got new shocking info about Omega 3 foods and now i very want to get it. But i need a quality, some premium omega 3 fish oil. I've found this premium omega 3 fish oil url. What do you think about this brand?
PearlJew
13 Aug 16:50
+0
VOTURI
-0
Yesterday i got some shocking info about Omega 3 foods and now i really wanna buy it. But i'm not really sure which benefits will i have. I've found this omega 3 info , and currently i want to purchase it with lowest price. Any idea?
PearlJew
12 Aug 23:57
+0
VOTURI
-0
Day ago i read some shocking info about Omega 3 stuff and now i really wanna get it. But i'm not really sure which benefits will i have. I've got this omega 3 info , and now i want to get it with good price. Any idea?
PearlJew
12 Aug 07:41
+0
VOTURI
-0
Day ago i read some shocking info about Omega 3 stuff and now i really wanna buy it. But i'm not really sure which pluses will i have. I've found this omega 3 info , and currently i want to purchase it with good price. Any idea?
PearlJew
11 Aug 14:49
+0
VOTURI
-0
Day ago i got some interesting info about Omega 3 stuff and now i very wanna buy it. But i'm not absolutely sure which benefits will i have. I've found this omega 3 info , and currently i want to buy it with lowest price. Any idea?
PearlJew
10 Aug 22:31
+0
VOTURI
-0
Yesterday i got some cool info about Omega 3 foods and now i really wanna get it. But i'm not really sure which benefits will i have. I've got this omega 3 info , and now i wanna buy it with lowest price. Any idea?
PearlJew
08 Aug 20:46
+0
VOTURI
-0
Day ago i read some shocking info about Omega 3 stuff and now i really wanna buy it. But i'm not absolutely sure which benefits will i have. I've found this omega 3 info , and now i want to buy it with lowest price. Any idea?
PearlJew
08 Aug 04:56
+0
VOTURI
-0
Day ago i got some cool info about Omega 3 stuff and now i very wanna get it. But i'm not 100% sure which benefits will i have. I've got this omega 3 info , and now i want to get it with lowest price. Any idea?
PearlJew
07 Aug 12:46
+0
VOTURI
-0
Day ago i got some amazing info about Omega 3 foods and now i very wanna get it. But i'm not really sure which pluses will i have. I've got this omega 3 info , and currently i wanna purchase it with best price. Any idea?
PearlJew
06 Aug 02:55
+0
VOTURI
-0
Day ago i got some amazing info about Omega 3 stuff and now i really wanna get it. But i'm not really sure which benefits will i have. I've got this omega 3 info , and now i wanna get it with lowest price. Any idea?
PearlJew
04 Aug 05:08
+0
VOTURI
-0
Yesterday i got some shocking info about Omega 3 foods and now i very wanna buy it. But i'm not absolutely sure which benefits will i have. I've got this omega 3 info , and now i wanna purchase it with lowest price. Any idea?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE