INCREDIBIL! Poliţiştii călare sunt de fapt bodyguarzii unei firme. Ei dau însă amenzi



P1120069
P1120069

În data de 25 noiembrie 2011, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti a efectuat un control la S.C. FANDAX GRUP SRL din Bucureşti, firmă cu care Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti are un contract de colaborare. La locul controlului, la spaţiile de campare a cailor Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti din Parcul Tineretului (Sector 4) si din Parcul Herăstrău (Sector 1), au fost identificate un număr de 13 persoane care-şi desfăşurau activitatea în baza unor contracte individuale de muncă încheiate cu respectiva societate. În timpul controlului inspectorii de muncă au constatat că agenţii călare, angajaţi ai acestei firme private, purtau uniformele şi însemnele Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti. Din declaraţiile directorului adjunct al acestei firme, persoană care purta, de asemenea, uniforma şi însemnele Poliţiei Locale, a reieşit faptul că agenţii călare se întorceau de la repetiţiile efectuate cu ocazia Zilei Naţionale a României din 1 Decembrie 2011.

Conform legii eu aş fi putut să demarez un control însă având în vedere că Politia Naţională are în atribuţii verificarea Poliţiilor Locale, am acţionat în consecinţă. Chiar în acest moment au loc acţiuni de control. Nu ştim dacă acele persoane au dat sancţiuni sau amenzi. Dacă se demonstrează acest lucru este foarte grav”, a declarat pentru B365.ro prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei.  Se pare că firma în cauză a refuzat să pună la dispoziţia inspectorilor de muncă contractul încheiat între aceasta şi Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti. De altfel, pe site-ul guvernamental de licitatii nu se află niciun contract între această societate cu Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti sau cu Primăria Capitalei.

Bodyguarzi, înzestraţi cu uniforme de poliţişti

"Poliţia Călare este un serviciu externalizat de către Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti care acţionează în numele acesteia prin mijloace hipo. Conform legii, Poliţia Locală poate folosi mai multe mijloace animale prin care să-şi realizeze atribuţiile şi misiunile." - se arată într-un comunicat PLMB transmis B365.ro

Faptul că agenţii poliţiei călare sunt de fapt bodyguarzi nu îi opreşte pe aceştia să taie amenzi: "Faptele constatate de aceştia constituie contravenţii aşa cum prevede legislaţia în vigoare, încadrări menţinute de instanţele judecătoreşti tocmai pentru că au fost probate. Sumele încasate din sancţiunile aplicate au fost plătite de către contravenienţi direct la administraţiile financiare, iar banii s-au constituit venit la bugetul de stat." - se arată în explicaţiile PLMB.

"Cum Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti nu avea posibilitatea să dezvolte mijloacele hipo proprii – datorită costurilor mari de întreţinere - s-a găsit modalitatea legală de externalizare a acestui serviciu. Astfel, s-a încheiat un contract (respectându-se legile în vigoare) prin care au fost stabilite competenţele legale, clare în baza cărora să acţioneze patrulele călare. Acţionând în numele instituţiei, persoanelor desemnate să realizeze misiunile amintite mai sus (toate acestea având pregătirea specifică şi fiind foşti agenţi care au lucrat în Poliţia Comunitară) li s-a asigurat echipamentul şi efectele necesare. Mai simplu, regimul acestora este similar cu cel al sergenţilor angajaţi de alte structuri de ordine publică."

Contractul dintre PLMB şi FANDAX GRUP SRL nu a fost publicat pe siteul guvernamental de achiziţii publice, iar până la publicarea materialului, PLMB nu a transmis suma pentru care s-a realizat externalizarea acestui serviciu.

În urmă cu câţiva presa a mai scris despre S.C. FANDAX GRUP SRL şi despre contractele acesteia semnate cu Ministerul Apararii Nationale pentru paza mai multor unităţi militare din jurul Capitalei. Le vremea respectivă societatea se lauda că este singura companie de profil care foloseşte paza călare, având la dispoziţie 50 de cai special antrenaţi.


Etichete: bodyguard, parada, politia calare, prefectura, promo

0/1 COMENTARII
Alice
13 Nov 17:19
+0
VOTURI
-0
Aveti grija in parcuri la acesti politisti deghizati!!! Vin la intimidare cu caii spre oameni dupa care cheama comunitarii sa dea diferite amenzi!!! Sa ii puneti sa se legitimeze!!! Nu au niciun drept asupra noastra!
silviu
17 Dec 18:52
+0
VOTURI
-0

lol avea dpreptate dan diaconescu ....a facut vreo 2 emisiuni cu acest subiect am crezut ca e o farsa :)))

tin
17 Dec 15:47
+0
VOTURI
-0

stia ce stia d-ul ministru asta vara, acum a dat-o la intors,este o rusine si o blasfemie ce se intampla acum ,cei cu scoala au fost dati afara cu reducerile si opriti cei fara pregatire, dar ascultatori poruncilor de partid. peste tot s- intamplat aclasi lucru ,pregatiti in graba ,facand cursuri de 3-4 ore ,asta le este diploma lor, fara o pregatire adecvata mai avem si pretentii.in toate structurile statului se intampla lucrul asta de jos pana sus.

Mihai Atanasoaei
17 Dec 07:52
+0
VOTURI
-0

Am inteles aseara de la Politia Nationala ca s- a constituit deja dosar penal dupa ce am cerut ancheta. E foarte, foarte grav si modul in care explica toata treaba Politia Locala plus tacerea Primariei Generale sunt inexplicabile.

cristachitza
16 Dec 22:39
+0
VOTURI
-0

Stati linistiti. Asa va fi si cu Politia Romana si Jandarmeria cat de curand. Au mari probleme cu banii, se indreapta spre faliment si legea va fi pusa in aplicare de sutele sau chiar miile de firme de Security. Pastrand proportiile, prin Irak in plin razboi am mai vazut asa ceva.

dan
16 Dec 19:45
+0
VOTURI
-0

Politia locala functioneaza si se organizeaza prin hotararea consiliilor locale si este un compartiment al primarului.

Asa ca mai bine ai cauta buba la oprescu, cu externalizarea serviciului si spaga aferenta, chiar sunteti toti tampiti sa aruncati cu rahat tot timpul, doar de dragul de a scrie ceva?

ilasciuc danut
17 Dec 02:26
+0
VOTURI
-0

ce vorbesti tu ma interplanetarule...intelepciunea juridica intruchipata...un agent de paza ajuns astfel prin decizia unui birou al politiei municipale de a i se emite un atestat de paza...dupa ce a absolvit 2 luni de cursuri efectuate de un SRL...pentru activitati legate de legea 333... este miruit in functia de agent paza si ordine al politiei locale prin hotararea primarului ?!? eu care credeam ca trebuie sa imbrace uniforma si insemnele doar cei care sunt efectiv admisi in corpul politiei locale... in urma unor testari, altele decat cele ale unui simplu paznic... acolo e un abuz...e un romanesc 'se poate si asa'...e o incalcare a legii... ce ar fi sa vezi un pompier militar ca isi trage uniforma de politzai si iti ia banii din portofel ?

ilasciuc danut
16 Dec 18:40
+0
VOTURI
-0

si o sa plateasca cineva pentru simularea de de calitati oficiale, port ilegal de uniforma, abuz in serviciu pentru seful care a parafat ?



baaa voi nu vedeti ca pentru actualul regim legea e un motiv sa se scarpine in fund ?



acolo e vorba de subinchirierea unui serviciu de paza...in care unul face banul gros fara sa presteze ceva...impingand in absoluta ilegalitate modul de executare a respectivei misiuni de paza si ordine. nici nu sunt autorizati prin lege sa efectueze asemenea servicii...LA PUSCARIE BAAAA !

ticalos
16 Dec 16:25
+0
VOTURI
-0

Nu ma pot abtine: INFRACTIUNE PENALA!!!!!? Eu zic ca niste "infractiuni penale" sunteti voi, astia de la ziar, pt ca sunteti atat de inculti icat nu stiti ca infractiune si penal sunt sinonome.

Daniel Axinte
16 Dec 14:53
+0
VOTURI
-0

Nu e vorba despre baietii astia doi?

http://pardaf.ro/2011/10/n-avem-bani-n-avem-mancare-da-avem-jandarmi-calare/

little_angel
16 Dec 14:44
+0
VOTURI
-0

De fapt Politia Locala este un SRL. Functioneaza in baza unei legi oarecare care a transformat Corpul Gardienilor Publici - paznicii din parcuri si de le la unele intrari in ministere- in Politia Comunitara si mai apoi in Politia Locala. nu au nici legatura cu Politia adevarata care functioneaza sub Ministerul Administratiei si Internelor.



Oricum era nefiresc sa ma legitimeze un angajat al Politiei Locale SRL, acum este si mai anormal...



Si inca ceva... astia nu au bani de la buget ca sa plateasca functionariilor proprii salariile..... au fost nevoiti sa dea afara 25% din personal anul trecut.... Cum de au buget sa incheie contracte cu firme private????? cu certitudine a angaja 3 bodiguarzi de la o firma costa mult mai mult decit a angaja 3 gardieni bugetari.....

xyz
16 Dec 21:32
+0
VOTURI
-0

foarte multi dintre politistii astia locali proveniti din gardieni sunt fara prea multa educatie scoala, unii n-au absolvit liceul, va dati seama cum aplica astia legea. salariile sunt f mici la nivel de paznic sau bodyguard, de fapt sunt niste paznici cu uniforme de politisti.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h