Bombă,găsită într-un autocar al unei firme din România,cu români la bord.Terorişti,vizaţi de anchetă



UPDATE: Autorităţile l-au indentificat pe teroristul care a pus bomba la bord şi îl caută în toată Europa. Experţii susţin că ar fi vorba de un atentat pus la cale de teroriştii din gruparea Statul islamic.

La bordul unui autocar care aparţine unei firme din România a fost descoperită o bombă. Autocarul care circula pe ruta Cehia-Bulgaria avea şi români la bord. Surse citate de presa ungară şi bulgară susţin că terorişti din cadrul reţelei sunnite Stat Islamic sau din alte organizaţii islamiste ar putea fi organizatorii complotului care a vizat acest autocar.

Bomba, descoperita intr-un autocar al unei firme din Romania si care avea romani la bord
Bombă, descoperită într-un autocar al unei firme din România şi care avea români la bord
Foto: rezervari-autocar.ro

La bordul autocarului care circula pe ruta Cehia-Bulgaria a fost găsit un dispozitiv exploziv artizanal. Autocarul aparţine unei firme din România şi este înmatriculat în Bulgaria. În autocarul care urma să traverseze România se aflau şi cetăţeni români. Autorităţile iau în calcul şi ipoteza în care terorişti din cadrul reţelei sunnite Stat Islamic sau din alte organizaţii islamiste ar putea fi organizatorii complotului, potrivit gandul.info.

Un dispozitiv exploziv artizanal a fost descoperit la bordul unui autocar care efectua o cursă pe ruta Praga (Cehia) - Varna (Bulgaria).

„O substanţă inflamabilă a fost depistată într-un autocar înmatriculat în Bulgaria, pe 16 mai, după-amiază, pe teritoriul Ungariei", a comunicat Ministerul ungar de Interne, precizând că vehiculul aparţine unei firme din România, potrivit unui comunicat citat de publicaţia Ouest France.

Şoferul autocarului a declarat că a fost vorba de o bombă artizanală, fabricată dintr-o canistră care conţinea benzină şi acetonă, avea un dispozitiv electric şi un cronometru.

În autocar erau 34 de pasageri, inclusiv cetăţeni români, relatează site-ul ungar HVG.hu. Traseul autocarului includea traversarea teritoriilor Cehiei, Slovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei. Incidentul este investigat de autorităţile din Cehia, Slovacia, Ungaria şi România.

Autorităţile ungare suspectează că pasagerul care a amplasat dispozitivul exploziv în autocar este un cetăţean ceh ori slovac, potrivit unui comunicat al companiei de transport Omega Group. Suspectul avea un bilet de la Praga până la Bratislava, dar a coborât la Brno, în Cehia, fără a mai urca în autocar.

Autocarul a ajuns luni, cu o întârziere de 18 ore, în Varna. Anchetatorii nu exclud posibilitatea unui complot terorist islamist.

Surse citate de presa ungară şi bulgară susţin că terorişti din cadrul reţelei sunnite Stat Islamic sau din alte organizaţii islamiste ar putea fi organizatorii complotului care a vizat autocarul ce se deplasa pe ruta Cehia - Bulgaria.

Potrivit unor surse citate de site-ul HungaryToday.hu, complotul terorist ar putea fi opera organizaţiei sunnite Stat Islamic, activă în Irak, Siria şi Libia. Expertul bulgar Ivan Boiajiev afirmă, potrivit site-ului Novinite.com, că dispozitivul exploziv artizanal găsit în autocar este similar cu bombe folosite în alte atacuri.

În iulie 2012, un terorist s-a aruncat în aer la bordul unui autocar, în parcarea aeroportului din Burgas (estul Bulgariei). Atentatul, atribuit mişcării siite libaneze Hezbollah, s-a soldat cu moartea şoferului autocarului, un cetăţean bulgar, şi a cinci turişti israelieni. Alţi 32 de israelieni au fost răniţi. În anul 1985, o bombă a explodat într-un tren, în gara bulgară Bunovo, provocând moartea a şapte persoane.

Experţi citaţi de site-ul ungar HVG.hu cred că este destul de plauzibil ca dispozitivul artizanal să fi fost plasat de reţeaua teroristă Stat Islamic (Stat islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant - SI/SIIS/SIIL).

Etichete: autocar, autocar romania, bombă, Statul Islamic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE