Bărbat care agăța femei pe internet pentru a le lua banii, prins în flagrant în Capitală



Polițiștii bucureșteni au reușit să prindă vineri un bărbat de 51 de ani care agăța femei pe internet, apoi le invita la restaurant iar în final le păcălea pentru a-i da sume substanțiale de bani.

Barbat care agata femei pe internet pentru a le lua banii, prins in flagrant de politistii bucuresteni
Bărbat care agăța femei pe internet pentru a le lua banii, prins în flagrant de polițiștii bucureșteni

Potrivit surselor citate, bărbatul a fost identificat în urma unui flagrant în timp ce lua de la o femeie un plic ce conținea suma de 1.100 de euro. Bărbatul, originar din Arad, intra în vorbă cu femei din diferite județe ale țării, în vârstă de aproximativ 30 de ani, pe care le identifica pe diferite site-uri de socializare.

El se prezenta ca fiind angajat la Ambasada SUA sau Ambasada Israelului, le spunea femeilor că este pilot sau militar care a efectuat diferite misiuni în Afganistan, asigurându-le că are o situație materială foarte bună. După ce discuta pe internet mai mult timp cu o femeie, o invita la restaurant de lux, unde amintea din nou de situația lui materială, garantând că este una "foarte bună", scrie Agerpres.

Femeile credeau ceea ce le spune bărbatul, care juca foarte bine rolul "escrocului sentimental". Mai mult, acesta le spunea că deține o vilă de lux în Kiseleff.

După ce se consumau întâlnirile de la restaurant, individul se oferea să conducă femeile acasă, iar pe drum le păcălea pentru a intra în posesia unor sume de bani. Concret, bărbatul le spunea să vină la întâlnire cu un plic cu bani iar ulterior se oferea să completeze acea sumă cu bani de la el și să pună sumele respective într-un singur plic pe care îl introducea într-o cutie poștală care se afla în drumul lor. Pe plicul respectiv era scris adresa unde locuia femeia respectivă tocmai pentru a deveni credibil și pentru a le convinge pe femei că el nu are nevoie de bani de la ele, din contră, este dispus să le mărească sumele care să le aparțină în totalitate.

Înșelăciunea se producea în momentul în care în loc să introducă plicul cu bani în cutia poștală, el introducea un alt plic, gol, iar cele în care se aflau sumele rămâneau în posesia lui. În momentul în care polițiștii au constituit flagrantul, victima avea asupra sa 2.400 de lei iar bărbatul îi promisese că îi va da un plic cu 1.100 de euro, când de fapt cei 2.400 de lei au rămas în posesia lui.

Individul este un fost pușcăriaș, având antecedente penale tot pe linia înșelăciunilor. Acesta se află în prezent la Secția 1 Poliție, unde este audiat. Bărbatul se afla în atenția polițiștilor din luna noiembrie a anului trecut. La Poliția Capitalei au fost depuse trei plângeri de femeile înșelate de el. Acțiunea este realizată cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale și este coordonată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

Etichete: bărbat, flagrant, înşelăciune, întâlnire, internet, poliţişti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE