Bucureşteni evacuaţi din casă din cauza mizeriei.Apartamentul, transformat în focar de infecţie FOTO



Luni, 22 februarie a.c., de la orele 11.00, Primăria Sectorului 4 a procedat la evacuarea temporară, pentru 24 de ore, din locuință a unei familii din blocul nr. 51 de pe strada Reșița nr. 25.

Membrii acesteia, o bătrână și fiii săi adulți, trăiesc de ani de zile în condiții greu de imaginat, într-un apartament din care răzbesc mirosuri pestilențiale, inducând un profund disconfort locatarilor blocului.

Fiind sesizat de aceştia, Primarul Daniel Baluță a decis să fie efectuată o evacuare temporară, timp de 24 de ore, în care ADP Sector 4 să salubrizeze și igienizeze incinta respectivului apartament.

„Ca primar, dar cu atât mai mult ca medic, consider că aceste persoane se confruntă cu adevărat cu situaţii excepţionale. Este o operațiune de evacuare temporară, fiind vorba despre o proprietate privată. Însă, acești oameni trebuie ajutați în măsura în care stilul de viaţă pe care l-au abordat îi perturbă pe ceilalţi locatari, care ni s-au adresat realmente cu disperare. Ne interesează să protejăm sănătatea locuitorilor Sectorului 4, oferind, totodată, sprijin acestei familii. Astfel, în urma nenumăratelor sesizări adresate Primăriei Sectorului 4 de către asociația de proprietari a blocului nr. 51 de pe strada Reșița nr. 25, astăzi, ne-am deplasat la faţa locului, pentru a identifica modalitatea prin care membrii acestei familii pot fi sprijiniți social.", a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

Etichete: Acvarii cu peşti în putrefacţie, evacuare temporara, mormane de pet-uri murdare, Sectorul 4

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE