Bucureştenii ar putea protesta în Piaţa Universităţii fără să aibă nevoie de autorizaţie de la Primărie



Bucurestenii ar putea protesta in Piata Universitatii fara sa aiba nevoie de autorizatie de la Primarie
Bucureştenii ar putea protesta în Piaţa Universităţii fără să aibă nevoie de autorizaţie de la Primărie

Proiectul privind înfiinţarea unei agora, un loc în care dezbaterile şi protestele se vor putea organiza fără a fi nevoie de autorizaţii, a fost prezentat ieri de Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, primarului Sorin Oprescu. Este vorba despre două spaţii, în zona Facultăţii de Arhitectură şi la Teatrul Naţional, unde se vor putea aduna cei care au ceva de spus şi vor să fie auziţi.

Piaţa Universităţii a fost aleasă datorită semnificaţiei pe care o are acest spaţiu, în care a avut loc Revoluţia din 1989 şi apoi protestele celor s-au opus regimului venit la putere, iar acum e scena demonstraţiilor de protest ale celor care doresc schimbarea puterii.

"Spre surprinderea mea, primarul a răspuns imediat la iniţiativa noastră. El va propune proiectul în prima şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care va avea loc cel mai probabil pe 30 ianuarie. Dacă se va acorda acest statut, de agora, urmează să se elaboreze un regulament, împreună cu reprezentanţii mişcărilor din Piaţa Universităţii", a declarat Cristian Pârvulescu, citat de RL.

El a precizat că în agora se vor organiza numai manifestaţii paşnice, iar spaţiul va fi amenajat special, fiind aşteptate propuneri din partea arhitecţilor. Condiţia de bază impusă celor care vor veni să se manifeste acolo va fi să se exprime democratic şi să nu recurgă la violenţă.

Pârvulescu a declarat că a luat decizia de înfiinţare a unei agora pentru că unele manifestaţii nu s-au putut desfăşura pentru că nu au fost autorizate. A oferit, ca exemplu, mitingul pe care câteva ONG-uri ar fi vrut să-l organizeze pe 15 decembrie, împotriva comasării alegerilor, şi care nu a fost autorizat.

Etichete: agora, Piaţa Universităţii, proiect, proteste

0/0 COMENTARII
andrei
24 Jan 19:02
+0
VOTURI
-0

cea mai mare tampenie de pana acum!!!!! Daca tot e sa fie vorba de o agora, sau cum dracu se cheama, sa o faca intr-o zona in care nu afecteaza viata Capitalei......

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE