BUCUREŞTI 2016. Centrul Capitalei, îngropat în şantiere, praf, gunoaie și mizerie REPORTAJ FOTO



Bucureștiul zilelor noastre mai are puține din lucrurile care îl făceau să semene cu Micul Paris, sintagmă pe care românii continuă să o folosească atunci când povestesc despre capitala ţării. În timp ce toate periferiile orașelor mari au de multe ori probleme, în București, până și centrul este pur și simplu distrus, atât de gropi, cât și de mizerie și șantiere. B365.ro vă prezintă câteva imagini surprinse în centrul Capitalei, cu mai puţin de două luni înainte de alegerile locale.

Odată cu ieșirea din iarnă și topirea zăpezii, autoritățile bucureștene încep să dechidă șantiere, acoperind ba o groapă, ba o stradă întreagă ori un trotuar. În același timp, companiile de termoficare sau alimentare cu apă sau curent își aleg de asemenea aceste momente prielnice pentru a executa anumite îmbunătățiri ale diferitelor rețele.

O simplă plimbare pe jos, între Piața Unirii și Piața Victoriei scoate la lumină modul în care bucureștenii au de suferit din cauza lucrărilor de infrastructură precare. Aglomerație, praf și zgomot peste tot, alături de oameni grăbiți care se lovesc unii de alții în drumul lor.

"Nu cred că o să mai scăpăm vreodată de șantierul ăsta continuu. Non-stop se modifică ceva și niciodată nu iese bine. Mereu trebuie să repare ceva. Visez la ziua în care Bucureștiul va fi curat și frumos, dar nu cred că o să văd asta până o să mor", a declarat râzând un pensionar din stația de autobuz. 

Începând cu podul peste Dâmbovița, în punctul 0 al Bucureștiului, acolo unde pavajul este stricat pe câțiva metri, până la trotuarul de pe Bulevardul Ion C. Brătianu, unde muncitorii sparg trotuarul pentru a face loc unuia nou, fiecare pas făcut trezește o nouă indignare. 

Gunoaiele sunt aruncate peste tot, iar mucurile de țigară sunt mișcate de vânt și se deplasează ritmic spre o zonă mai joasă, fie o groapă sau un șanț, ori chiar în stradă.

În același timp, oamenii se plâng că la tot pasul se împiedică de borduri montate prost sau ajung să cadă din cauza denivelărilor.

"Am ajuns să nu mai port tocuri. Bucureștiul nu este un oraș pentru tocuri. Cel mai bine ar fi să am tot timpul bocanci în picioare, dar nu pot, că jobul nu mă lasă", a declarat o tânără grăbită, în timp ce stătea la semafor în drum spre muncă.

Șantierul aflat pe trotuarul dintre Unirii și Universitate pune de asemenea probleme și magazinelor din zonă care se plâng de scăderea numărului de clienți și de praful care trebuie șters tot timpul. 

"Oamenii se grăbesc să treacă mai repede de zona cu gălăgie și praf, nu vor să mai intre la noi. M-am săturat să șterg praful de pe pantofii pe care îi vând în fiecare zi. Mai am clienți care îmi atrag atenția, dar nu am ce face", a declarat vânzătoarea unui magazin de încălțăminte aproape de Universitate.

Etichete: Bucureşti, centru București, dezastru centrul capitalei, gunoaie bucuresti, mizerie bucuresti, santier centru bucuresti

0/6 COMENTARII
manolache
15 Apr 19:40
+0
VOTURI
-0
Masinile parcate pe trotuar si anapoda,sunt rezultatul haosului creat in urma faptului că nu mai este voie să fie ridicate masinile. Așa că bucuria a fost de scurta durata.
Cocalar care scuipa pe jos
15 Apr 19:18
+0
VOTURI
-0
Cum se dumeste firma care a pus dalele in Piata Unirii?
vali
15 Apr 11:08
+0
VOTURI
-0
Lucrarile sunt de proasta factura (ironia sloganului "Romania lucrului bine facut") iar trotuarul finalizat de la Piata Unirii sunt toate pavelele sarite, sparte, deplasate etc. Lucrari facute cu SRL-ul din colt pt comisionul lui Oprescu. In 1 an mazim toata lucrarea trebuie refacuta. PS. strazile din Bcuresti arata ca un macadam, nimeni nu astupa o groapa iar ceea ce se face se face in dorul lelii banii prostilor din bucuresti sa fie luati. O singura solutie: nu mai votati partide la primarii pentru ca este o moara de tocat banii si clientii partidelor. Iesimd degeaba in strada..
Mihai
15 Apr 10:26
+0
VOTURI
-0
Ma bucur! Trotuarul a fost distrus din cauza masinilor parcate illegal!
Trebuie sa reface trotuarul si la parta stanga. Spatiul pietonal de la Sf. Gheorghe a fost distrus. Dalele de granit si piatra cubica cu care au fost pavate zonele destinate pietonilor arata ca dupa bombardament, fiind distruse de zecile de masini care parcheaza in aceasta zona. In zona Universitatii-Unirii sunt patru parcari mari!! Dar trotuarul e plin de masini parcate pe trotuar!
alo
15 Apr 10:19
+0
VOTURI
-0
macar de s-ar construi ceva frumos asa cum se intampla in marile orase europene, doar ca la noi nu exista concurs arhitectural si apar tot felul de cladiri oribile care nu respecta nici macar regimul de inaltime si care au primit avizul cel mai probabil pe spaga. Sa nu mai vorbim de cladirile istorice care stau sa cada pe noi, de ce nu se da macar o lege a fatadelor prin care proprietarii sa fie obligati sa-si reabiliteze fatadele macar odata la 10 ani? Si de afisajul de pe cladiri nici nu mai vorbesc. Suntem condusi de fosti nomenclaturisti fara viziune ( Piedone, Ontanu, Vanghelie..iti este si rusine) si asta se vede in tot orasul.
robert
15 Apr 09:39
+0
VOTURI
-0
Aveti dreptate, centrul Bucurestiului nu este demn de o capitala europeana..mizerie, masini parcate peste tot, gropi si cladiri care stau sa cada. Referitor la trotuarul intre Unirii si Universitate, acesta trebuia refacut..arata ca o ulita s=din sudul Olteniei. Au inceput lucrul acum 2 saptamani si se misca f bine. Daca continua asa pana la vara o sa avem lucrarile finalizate. Sper insa ca aceasta graba nu va afecta calitatea lucrarilor. numai bine.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h