Bucureştiul, în top 5 cele mai aglomerate oraşe din lume. "Oamenii vor abandona maşinile în trafic"



Bucureştiul este unul dintre cele mai aglomerate cinci oraşe din lume, cu un trafic infernal. S-a ajuns aici din cauza faptului că, în ultimii 30 de ani, primarii oraşului au realizat prea puţine proiecte de infrastructură, asta în vreme ce Capitala a continuat să se dezvolte într-un ritm alert. Potrivit specialiştilor, din cauza aceasta, există riscul ca şoferii să îşi abandoneze maşinile în trafic, fără să le mai pese de consecinţe. 

Bucurestiul, in top 5 cele mai aglomerate orase din lume. "Oamenii vor abandona masinile in trafic"
Bucureştiul, în top 5 cele mai aglomerate oraşe din lume. "Oamenii vor abandona maşinile în trafic"

Andrei Avram, expert în mobilitate urbană, este de părere că unul dintre motivele pentru care Bucureştiul este atât de congestionat este că primarii au încurajat acest trafic, prin faptul că circulaţia în oraş este aproape gratuită.

„Pentru a circula cu maşina în Bucureşti este aproape gratuit. În afară de nişte taxe şi impozite generale, practic se parchează anapoda şi gratuit, iar şoferii nu-şi asumă nicio fărâmă din costul pe care îl induce maşina lor în spaţiul social, care este, de fapt, mult mai mare. S-a început acum să se plătească puţin parcarea, dar s-a început puţin cu stângul, în sensul în care s-au oferit parcări cu costuri foarte mari, iar pe de altă parte nu sunt interzise parcările pe trotuare, sau pe banda pe care ar putea circula transportul în comun. În ţările occidentale, tinerii nu prea îşi mai cumpără maşini pentru că este un efort imens, şi ei ştiu că în momentul în care au băgat cheia în contact deja îi costă 50 de euro taxele conexe, de parcare, de trafic sau de congestie", a declarat Andrei Avram.

Potrivit specialistului în mobilitate urbană, dacă municipalitatea nu va lua măsuri urgente pentru rezolvarea traficului, se poate ajunge la situaţia în care şoferii îşi vor abandona maşinile în trafic.

„Se poate şi mai rău decât acum, pentru că Bucureştiul are cancer. Se poate ajunge la situaţii în care două-trei zile pe săptămână să avem congestii chiar şi de 4 ore. Există situaţii în care chiar şi la două ore în trafic, oamenii abandonează maşinile în stradă. O mămică cu doi copii mici nu stă după o amendă, îşi rezolvă problema care îi este prioritară, şi abandonează maşina. În momentul în care se depăşeşte limita de confort, lucrurile sunt foarte greu de controlat, iar limita este undeva la 4 ore. După 4 ore, omul nu mai suportă. Astfel de lucruri s-au întâlnit în alte ţări şi se poate ajunge şi la noi, ca şoferii să abandoneze maşinile în trafic", explică Avram.

Iar toate datele arată că traficul ar putea deveni din ce în ce mai aglomerat, ţinând cont de faptul că numărul locuitorilor creşte de la an la an, iar oraşul continuă să se dezvolte din punct de vedere imobiliar. Pe de altă parte, potrivit Primăriei, eliminarea taxei auto a dus la o creştere a numărului de maşini cu peste 20%.

„Din punct de vedere al traficului, în luna aprilie 2019 a fost înregistrată o creştere cu aproximativ 22% faţă de anul 2016 (de când a fost eliminată taxa auto - n.r.), în urma măsurătorilor efectuate în intersecţiile nodale din centrul Bucureştiului. Bucureştiul este cea mai mare aglomerare urbană din România, şi, deşi potrivit recensământului populaţiei din anul 2011, care arătă că populaţia este de 1,8 milioane de locuitori, în realitate, numărul real al celor care locuiesc, lucrează sau învaţă în regiune este mult mai ridicat decât cifra oficială", se arată într-un răspuns al Primăriei Capitalei. 

În ceea ce priveşte numărul real al locuitorilor din Capitală, Sorin Chiriţă, city managerul oraşului, spune că Zona Metropolitană, care cuprinde şi localităţi precum Pantelimon, Pipera sau Chiajna, are în prezent aproximativ 4,2 milioane de locuitori. Iar dacă vorbim de numărul maşinilor înmatriculate în prezent în Capitală, potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Înmatricultări, acesta este de peste 1,3 milioane şi continuă să crească.

Într-un răspuns cu privire la măsurile concrete pe care actuala administraţie le-a luat pentru rezolvarea traficului, reprezentanţii Primăriei Capitalei spun că „au deblocat trei mari proiecte", printre care Pasajul de la Piaţa Sudului - proiect început încă de pe vremea lui Sorin Oprescu.

„De la preluarea mandatului, actuala administraţie a deblocat şi finalizat trei mari proiecte de infrastructură care au contribuit semnificativ la fluidizarea traficului în Capitală: Pasajul rutier de la Piaţa Sudului (după ce a fost deblocat, pasajul a fost inaugurat în data de 23 iulie 2017, fiind un proiect complex prin care s-a realizat un nod multimodal care face legătură între toate mijloacele de transport în comun ce tranzitează Piaţa Sudului) şi care contribuie semnificativ la fluidizarea traficului în zona de sud a oraşului", se arată în răspunsul PMB.

Sursa: Mediafax

Etichete: aglomeratie trafic, blocaj trafic Bucuresti, trafic Bucureşti, trafic capitala

0/3 COMENTARII
ggg
24 Jul 10:49
+0
VOTURI
-0
pentru ca administratorii orasului sunt nepotriviti pentru asta. ar trebui schimbati urgent.
gabriel
23 Jul 13:19
+0
VOTURI
-0
O taxa de circulatie in centrul Capitalei, ca n Londra sau marile metropole europene ar micsora numarul masinilor implicit poluarea cu CO2. Dar grangurii bugetari si odraslele lor pe unde ar mai claxona atunci?
Constantiniu Marcel
23 Jul 13:14
+0
VOTURI
-0
Se plateste parcarea la tiganii angajati de Firea la primarie, care si fac partea lor 100-150 de lei/zi ,angajati pentru a o vota, in loc de bariere cu parcomate ca n Austria iar bucurestenii parcheaza pe trotuarele chiar ultracentrale din Piata Unirii fara bani si fara amenzi transformindu le in strazi.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE