Bugetarii vor încasa prime și vor fi promovați doar dacă sunt amabili, loiali şi nu bârfesc



Noi reguli pentru angajații din sistemul de stat. Bugetarii vor fi promovați și recompensați cu prime lunare inclusiv în funcție de cât de amabili sunt cu ai lor colegi și cât de preocupați sunt de interesul general al instituției unde sunt angajați. În cazul medicilor, va conta și cât de fideli sunt spitalului în care lucrează, iar judecătorii vor încasa prime dacă rezolvă rapid multe dosare.

Bugetari
Bugetari

Bugetarii ar putea fi evaluați la locul de muncă după un nou set de criterii de performanță. Acestea au fost avansate de ministere pentru a fi incluse în noua lege a salarizării angajaților din sistemul bugetar și a fi avute în vedere, alături de alți factori, la promovarea și la recompensarea financiară a acestora.

Setul de criterii, inclus în mai multe documente obținute din Guvern de Profit.ro, relevă că bugetarii care vor să avanseze vor fi evaluați inclusiv în funcție de integritatea lor morală și etică, asumarea responsabilității, respectarea "ordinii și disciplinei la locul de muncă" și capacitatea de a lucra independent, dar și în echipă, în timp ce pentru acordarea de prime vor conta depășirea timpului normal de lucru, activitățile suplimentare prestate pe lângă cele din fișa postului, conduita la locul de muncă, cantitatea și calitatea lucrărilor finalizate, timpul de execuție pentru lucrări repartizate.

Capacitatea de a crea în departamentul în care lucrează un climat neconflictual și de bună colaborare cu alte departamente și preocuparea "pentru interesul general al instituției" vor fi alte criterii care trebuie îndeplinite de către bugetari dacă vor prime.

Medicii vor fi cântăriți și în funcție de fidelitatea față de spitalul în care lucrează și de disponibilitatea la efort suplimentar. Ei vor încasa prime lunare și în funcție de gradul de satisfacție al pacienților, de gradul de implicare în utilizarea echipamentelor și a materialelor "cu încadrarea în normativele de consum", dar și de aportul la realizarea de către spital a veniturilor proprii, "altele decât cele provenite din sursa de finanțare aprobată".

La rândul lor, judecătorii vor încasa prime inclusiv în funcție de numărul de dosare rulate, de numărul de hotărâri pronunțate, de numărul de ședințe la care au participat și de rapiditatea cu care au rezolvat dosare.

Lipsa unei sancțiuni disciplinare în ultimul an este un alt criteriu luat în calcul la acordarea primei pentru magistrați.

Bugetarii care lucrează în muzee și vor să încaseze prime vor fi evaluați și pe baza unor criterii specifice, precum participarea directă la deschiderea unor noi secții și implicarea în lucrări de restaurare a unor bunuri de patrimoniu.

Etichete: angajaţi, bugetari, criterii, prima, promovare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE