Bugetul Capitalei, rectificat: 7,3 milioane de euro merg către RATB, 96.000 euro pentru dezinsecţie



Proiectul privind rectificarea bugetului municipiului Bucureşti pe anul 2016 a fost aprobat, joi, în şedinţa CGMB, cu 32 de voturi pentru şi 15 împotrivă. 7,3 milioane de euro urmează să ajungă la RATB, iar 96.000 de euro vor fi folosiţi pentru dezinsecţie.

Primarul Capitalei
Primarul Capitalei

Suma alocată pentru Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), în cuantum de 7,3 mil euro, va fi folosită pentru cumpărarea de piese de schimb, repararea aparatelor de aer condiţionat şi alte necesităţi tehnice pentru autobuzele din Capitală, s-a stabilit joi în cadrul sedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

96.000 de euro vor fi folosiţi pentru dezinsecţie în Capitală, primarul general susţinând că e necesar ca aceasta să se realizeze din resurse proprii din cauza litigiului existent între firmele care au participat la licitaţia organizată în această vară.

"În ce priveşte rectificarea anunţată, necesară RADET, după informaţiile pe care le-am primit de la directorii de specialitate şi din discuţiile pe care le-am purtat în toate aceste zile cu reprezentanţii RADET şi ELCEN, nu mai este necesară o rectificare bugetară deoarece există suma de 14 milioane de euro bugetată, iar decontarea va fi făcută zilele acestea", a declarat Gabriela Firea la începutul şedinţei de consiliu.

Etichete: bugetul Capitalei, pmb, rectificare buget

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE