Bugetul MApN, mărit. Ministrul Apărării: România își va întări capacitatea de descurajare



Anul viitor, Ministerul Apărării va avea la dispoziţie un buget mai mare, în virtutea acordului la care au ajuns partidele la Cotroceni – de a aloca 2% din PIB începând din 2017 - și a angajamentelor pe care România și l-a asumat pe plan internațional.

Bugetul MApN, marit. Ministrul Apararii: Romania isi va intari capacitatea de descurajare
Bugetul MApN, mărit. Ministrul Apărării: România își va întări capacitatea de descurajare
Foto: botosaninecenzurat.ro

Bugetul Apărării pentru 2016, 2% din PIB, în creştere cu 0,3%, este o țintă intermediară în îndeplinirea acestui obiectiv, a explicat la Digi24 ministrul apărării, Mihnea Motoc. „Oamenii resimt zi de zi noile amenințări de securitate și simt nevoia ca armata română să le asigure liniștea", a motivat ministrul.

În această proiecție de alocare bugetară sunt incluși și banii pentru creșterile salariale preconizate, a precizat Mihnea Motoc.

Întrebat ce va face cu banii în plus, ministrul a explicat că în primul rând vor merge către susținerea eforturilor de intensificare a pregătirii și instrucției. „Aici suntem pe un trend incredibil de abrupt crescător în ultimii ani al participării militarilor noștri la exerciții atât pe teritoriul național, cât și în exterior. Anul trecut au fost nu mai puțin de 340 de asemenea exerciții, un efort extraordinar pentru militarii noștri", a subliniat ministru. Acest trend crescător se menține și în 2016, când sunt programate 40 de exerciții multinaționale, a informat Mihnea Motoc.

În ceea ce privește achizițiile militare, sunt programe prioritare pentru fiecare categorie de forțe armate. Este ceea ce trebuie să facem la anul pentru a ne întări capacitatea de descurajare și pentru a ridica nivelul de compatibilitate a echipamentelor cu cele ale aliaților, a explicat ministrul.

Mai mult pe Digi24.

Etichete: buget 2016, Ministerul Apărării

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE