Un nou termen pentru Bulevardul Uranus: E gata într-o lună, promite Primăria



Trei ani pentru 1,8 kilometri de drum. Atât i-a trebuit Primăriei Capitalei pentru a finaliza primul tronson din Bulevardul Uranus, cuprins între Piața Victoriei și strada Vasile Pârvan. Ultimul termen oferit de primarul general, Sorin Oprescu, respectiv luna iulie a acestui an, a fost din nou încălcat. Un nou termen a fost dat, joi, de șeful Direcției de Infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei, Mădălin Dumitru. Conform acestuia, prima etapă a lucrării va fi terminată în termen de o lună - o lună și jumătate. 

Prima etapă din Bulevardul Uranus are o lungime de 1,8 km și este cuprinsă între Piața Victoriei și strada Vasile Pârvan. Primăria a demarat lucrările în toamna lui 2010. Trei ani mai tarziu, lucrarea este încă în stadiu de șantier pe o porțiune. Mai exact, în acest moment încă se lucrează pe un segment cuprins între Calea Griviței și Popa Tatu.

Întârzierile au fost cauzate de lucrările la sistemul de canalizare, dar și de problemele cu Hala Matache, a explicat, joi, consilierilor generali șeful Direcției de Infrastructură, Mădălin Dumitru. "Mai durează o lună, o lună și o săptămână", a spus Dumitru în cadrul ședinței CGMB. 

În luna iunie, primarul general, Sorin Oprescu, anunța că bucureștenii vor circula pe acest tronson cu mașinile personale, dar și cu tramvaiul începând din luna iulie.

Diametrala Buzesti-Berzei-Uranus este unul dintre cele mai importante proiecte derulate de Primaria Capitalei. Drumul va face legatura intre Piata Victoriei si Gara Progresul, reprezentand o alternativa la Calea Victoriei si bd. Magheru pentru persoanele care doresc sa ajunga din Nordul Capitalei la iesirea din Bucuresti spre Giurgiu.

Municipalitatea a impartit proiectul in trei etape. După cea cuprinsă între Piața Vasile Pârvan, urmează tronsonul dintre Vasile Pârvan şi Piaţa George Coşbuc, care include şi un tunel pe sub Dealul Parlamentului, între Catedrala Neamului şi Casa Poporului. Ultima etapă a lucrării cuprinde segmentul cuprins între Piaţa George Coşbuc şi Gara Progresul.

Bulevardul Buzesti-Berzei-Uranus este un bulevard cu cate 2 benzi pe sens si banda pentru biciclisti, cu trotuare cu o latime cuprinsa intre 3 si 5 metri si linie de tramvai pe zona mediana, considerat unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Capitală din ultimii 20 de ani.

Principalele lucrari efectuate pe Bd. Uranus constau în modernizarea liniei de tramvai, a carosabilului şi trotuarelor, înlocuirea, protejarea şi modernizarea reţelei de canalizare şi a reţelelor alimentare cu apă, dar şi lucrări de realizare a iluminatului public. Bulevardul Buzesti-Berzei-Uranus, care va traversa, la final, Bucureştiul de la Nord la Sud reprezintă o alternativă pentru ruta bulevardelor Lascăr Catargiu - Magheru - Dimitrie Cantemir, dublată de Calea Victoriei. 

Etichete: bd. uranus, Berzei, Buzeşti, realitatea, Sorin Oprescu

0/27 COMENTARII
Dixit
06 Oct 10:52
+0
VOTURI
-0
Nea Focasanescule Bucurestiul e astazi cu totul alt oras, mult mult mult imbunatatit. Oprescu a facut foarte multe lucruri bune, pacat ca nu vrei sa le vezi. E de ajuns sa faci o plimbare la pas prin centrul orasului sa vezi cat de bine arata comarativ cu bomba care a fost. Cladiri istorice renovate, parcuri ingrijite, bulevarde refacute din temelii, pasaje care sa fluidizeze traficul, blocuir anvelopate, plus o gramada de alte poiecte in derulare. Din pacate exista ONG-uri de cativa bezmetici fara viziune gen Nicusor Dan care capuseaza orice noua idee. Am fi fost demult departe, curatati si despaducheati, daca fripturistii astia nu ar fi tzopait sitematic pe orice santier nou deschis doar doar i-or pune bete in roate lui Oprescu.
Din fericire i-a operat doctorul ca la carte, nu le-a dat nimic de ros iar proiectele au mers mai departe. Din pacate tzopaitorii au reusit sa le intarzie semnificativ, dar important este ca orasul merge in continuare in directia corecta.
Sa ne bucuram impreuna de realizarile lui Oprescu si sa ne simtim bine in orasul asta curatat si despaducheat!
Focsenescu Maricel
04 Oct 15:54
+0
VOTURI
-0
Foxule, ai dreptate! Hai sa daramam cat putem din cladirile din Bucuresti, iar in locul lor sa facem sosele largi, marginite de parcari intinse! Sa se vada de jur imprejur, cat poti vedea cu ochii (si chiar un pic mai departe), doar asfalt!
Si, ca sa nu zici ca am ceva cu tine, propun sa incepem "dezvoltarea moderna" a orasului chiar cu blocul tau! Sa-ti daramam tie locuinta ca sa poata sa treaca prin locul ei soseaua moderna de mare viteza care sa aduca turistii straini sa faca poze!

Votati Oprescu si fidelul lui pupator in fund, Fox!
Fox
03 Oct 12:01
+0
VOTURI
-0
@Lex: esti la fel de prost ca cel pe care il aperi! Si nu te mai lupta sa cauti prin dictionare cuvinte care iti pot fractura limba :)) Revenind la ce ziceam, ca esti prost (nu e vina ta, asa sunt unii mai limitati): daca dai exemplu ca in ultimii ani au crescut numarul de masini nu faci altceva decat sa imi dai dreptate, inteligenta maima! In ultimii 20 ani, ca si in urmatorii 20 Romania s-a aflat si se va afla in dezvoltare economica. Lenta, schioapa, dar in dezvoltare. Si ca sa iti traduc termenul asta inseamna ca agentii economici (adica firmele ;) ) au cumparat masini, persoanele fizice (adica oamenii) au simtit nevoia sa isi ia masini, ca pana acum nu aveau etc. Deci, asta se traduce in mai multe masini pe aceeasi infrastructura! Acest ritm va continua pana cand se va stabiliza dezvoltarea economica sau se va muta dezvoltarea orasului catre periferie. Si acestea indiferent daca faci sau nu sosele! Hai ca poti sa intelegi asta, daca nu, roaga un copil de 7 ani sa te ajute! ;)

Iar pentru cei care tot compara Bucurestiul cu alte orase europene. Acele orase au ajuns deja cu nivelul de dezvoltare economica intr-un echilibru. Se deschid firme noi dar in aceeasi masura se inhid altele. Asadar infrastructura nu mia are de absorbit valuri si valori de noi mijloace de transport. Si atunci e firesc sa caute solutii de optimizare. La noi inca nu ai ce optimiza! Ce o fi asa greu de inteles, pentru unii?
Lex
03 Oct 11:37
+0
VOTURI
-0
@Fox, neuronul tau stingher nu intelege. L3v1 a spus foarte clar: "Daca este incurajat traficul cu masina personala si nu sunt oferite alternative (ex. transport in comun afidabil) suma masinilor va creste si in Bucuresti se vede asta de ani de zile!"
"Cat de prost sa fi?"... si invata sa scrii, agramatule!
Fox
03 Oct 10:24
+0
VOTURI
-0
@L3V1: Bati campii! MSV2 are dreptate! Astia care il pupa in fund pe Nicusor Dan sunt la fel de ingusti la minte ca si el! Cum sa spui ca daca faci mai multe bulevarde se inmultesc masinile? Cat de prost sa fi? Daca se inmultesc nu se inmultesc ca au bulevarde ci ca viata economica a acelui oras o cere! Faptul ca nu faci sosele mai late si nu permiti sa se desfasoara lejer traficul nu inseamna ca numarul masinilior nu mai creste! Decat daca mintea ta este la fel de neteda ca un invelis de ou. Daca nu poti intelege asta nu are rost sa discutam mai departe, de ce un oras are nevoie de infrastructura pentru a se dezvolta! Si logic ca daca se poate circula mai lejer pe marile bulevarde care teoretic ar trebui sa aiba o viteza msuperioara de deplasare stradutelor laterale vei prefera sa mergi pe acestea. Dohhh!!!

Si ca sa rezumez sa inncerc sa te fac sa intelegi pentru ultima oara, sunt doua variante:
1. Nu largesti infrastrctura. Rezultate: Numarul de masini va creste pana acolo unde viata economica va fi saturata de necesarul de masini, in sensul ca nu mai au nevoie de mia multe masini. Si toate aceste masini multe se vor buluci pe aceeasi infrastructura.
2. Largesti infrastructura. Rezultat: numarul de masini va creste tot DOAR PANA IN PUNCTUL IN CARE CERINTELE ECONOMICE o cer. Doar ca in loc sa se buluceasca pe o retea de drumuri subdimensionata, masinile se vor redistribui pe o suprafata marita a infrastructurii. Sigur ca nu o sa fie posibil sa ajungi la capacitatea ideala de transport dar e de preferat sa fie aglomerat dar fluent decat ambuteiaj si incremenire in trafic! Asta pentru tine ca tot spuneai ca "nu e asa greu sa te gandesti un pic!"

E ca si apa de ploia in Bucuresti. Daca ii oferi unde sa se scurga nu te inunda. Daca nu are destula canalizare da pe afara si face ravagii! Vrei nu vrei, apa tot aia e! Daca faci mai multe canale nu inseamna ca o sa ploua mai mult! Acum poate macar aceasta analogie sa o poti intelege!
L3v1
03 Oct 02:10
+0
VOTURI
-0
@Msv2 , trecand peste exprimarea mitocaneasca cu “baiete” si restul, observ ca exista aici o serie de indivizi obsedati de Nicusor Dan. Potoliti-va... nu este cazul! Sau tratati-va!
“Suma masinilor aflata in trafic in oras e aceeasi, indiferent de cat de largi sau inguste sunt soselele.” De unde ai scos-o! Daca este incurajat traficul cu masina personala si nu sunt oferite alternative (ex. transport in comun afidabil) suma masinilor va creste si in Bucuresti se vede asta de ani de zile! Oricum ambuteiajele se intalnesc mai ales pe marile bulevarde nu pe stradutele mici.
“Soseaua Uranus va fi larga, insa ea nu taie centru orasului.” Uranus va trece la doi pasi de Cismigiu si primaria capitalei taind Mihail Kogalniceanu. Ori asta este zona centrala a orasului! Sau pentru tine centrul orasului este un punct mic pe care daca nu il intersectezi inseamna ca nu treci prin centru! E grav daca e asa!
“Daca vei face o sosea mai larga, atunci traficul pe ea va creste, insa va scadea pe artere mai inguste.” Deci ai ajuns la concluzia mea ca astfel de artere sunt invitatii la trafic. Nu stiu de unde ai scos-o ca va decongestiona artere mai inguste!
“Va avea totusi ca efect decongestionarea Caii Victoriei care trece prin centru iar lucrul asta e de dorit.” Hai sa vedem cat o va decongestiona! Ma indoiesc. Oricum se promisese ca va decongestiona si Magheru dar la expunerea de motive pentru constructia pasajului de la Romana s-a spus ca numarul masinilor care vor tranzita zona va creste!
Revin cu comentariul de mai jos. Daca nu il intelegi e OK, analfabestismul functional e in floare in Romania: “A “implementa masuri pe care altii le aplica de 20 de ani” nu inseamna demolarea de cartiere pentru largirea soselelor, constructia de poduri si pasaje. In ultimii 30 de ani orasele vestice nu mai fac asta! Dimpotriva, se preocupa de transportul in comun, limitarea transportului cu masina personala, limitarea poluarii, prezervarea monumentelor, etc.
Msv2
03 Oct 00:06
+0
VOTURI
-0
@L3v1 - gandeste cu creierul tau, nu te lua dupa aberatiile lui Nicusor Dan. Spui ca o sosea larga e o invitatie la trafic. E intradevar o invitatie la trafic insa doar pentru cei care ies cu masina pt. ca au nevoie si nu pentru ca sunt atrasi de plimbarea pe o sosea larga. Intelegi greu, prietene. Daca pe tine "te invita" la trafic o sosea, e nasol, mai bine era daca te invita in oras o femeie....Suma masinilor aflata in trafic in oras e aceeasi, indiferent de cat de largi sau inguste sunt soselele. Daca vei face o sosea mai larga, atunci traficul pe ea va creste, insa va scadea pe artere mai inguste. Soseaua Uranus va fi larga, insa ea nu taie centru orasului. Va avea totusi ca efect decongestionarea Caii Victoriei care trece prin centru iar lucrul asta e de dorit. Nelargind niste sosele pe inelul semicentral nu poti sa decongestionezi centrul. Retine baiete, sunt studii mai presus de inteligenta ta sau a lui Nicusor Dan : numarul masinilor in trafic e mereu acelasi, indiferent de infrastructura. Poti sa decongestionezi anumite zone de interes ( adica centrul) doar largind sosele ce traverseaza zone mai putin importante, care preiau insa traficul din zonele centrale. Gestionarea traficului nu se face doar prin largiri sau ingustari de sosele. Ele trebuiesc coroborate cu restrictii . Un oras fara trafic e un oras mort. Traficul genereaza activitate economica, si invers. Nu pot sat toti acasa ca tine sa croseteze ciorapi ! Dupa Nicusor Dan, nu trebuie construite cladiri de birouri, mall -uri, zone rezidentiale, pt. ca "atrag trafic". Adica sa nu se construiasca nimic, in schimb s se pastreze maghernitele. Nicaieri, dar NICAIERI in lume nu sunt pastrate cocioabele. Sunt protejate repere arhitecturale vechi de valoare, case frumoase, vile, palate, cladiri cu o arhitectura deosebita, in NICIUN caz maghernite precum Hala Matache.
L3v1
02 Oct 23:06
+0
VOTURI
-0
@Dragos:” Legat de infrastructura, exista ideea stupida ca oamenii vor merge cu masina proprie mai frecvent daca sunt pasaje sau sosele late. Ca si cum ar fi cineva excitat sa scoata masina din garaj pentru ca sunt cateva pasaje in oras......” Se vede ca n-ai prea inteles, Dragos. Asa numita fluidizare a traficului: construirea de pasaje rutiere, poduri, largire de sosele incurajeaza traficul. Largirea unei sosele este on invitatie la trafic rutier... de fapt asta este si scopul largirii ei: sa acomodeze mai mult trafic. De asta facem sosele mari, nu penru a admira cum le luceste asfaltul in soare. Daca mai pui la asta si descurajarea utilizarii mijloacelor de transport in comun si lipsa oricarui interes in acest sens, situatia este clara.
A “implementa masuri pe care altii le aplica de 20 de ani” nu inseamna demolarea de cartiere pentru largirea soselelor, constructia de poduri si pasaje. In ultimii 30 de ani orasele vestice nu mai fac asta! Dimpotriva, se preocupa de transportul in comun, limitarea transportului cu masina personala, limitarea poluarii, prezervarea monumentelor, etc..etc... Ca sa te citez: “nu trebuie foarte inteligent sa intelegi asta !”
Orasul lui Oparica
02 Oct 21:16
+0
VOTURI
-0
ady mada sanda cata silviu

A aparut sustinatorul lui Oparica.
"E bestial" orasul lui Oprescu, intr-adevar. Doar "bestiala" poate fi calificata moartea unui copil intr-un parc in centrul unui oras european, moarte cauzata de cainii vagabonzi. Si e "bestial" traficul prin acelasi oras european, in care santierele au blocat strazi intregi si acolo au ramas, deoarece "nu mai sunt bani" ca sa fie terminate.
"E bestial" orasul lui Oparica!

PS. Omule, cand iti postezi opiniile, macar mai asteapta cateva minute, nu mai posta aceeasi tampenie consecutiv...
silviu
02 Oct 20:33
+0
VOTURI
-0
Pentru mine, Oprescu a fost un prmar bun. Altii n-au nimic de promis cetăţenilor. Singura atentionare pe care o fac e legată de câini şi dacă oraşului ăsta nu mai avem altceva să ii mai promitem, însemnă ca s-au schimbat anumite lucruri. Şi s-au schimbat în bine.
sanda
02 Oct 20:32
+0
VOTURI
-0
Daca ma intrebi pe mine, Sorin Oprescu a facut in acesti ani de mandat cat nu s-a facut in 20. Oprescu e in slujba cetateanului, nu a buzunarului!
mada
02 Oct 20:32
+0
VOTURI
-0
Oricine mai iese din perimetrul blocului unde stă, vede că nu e chiar asa de rău la Bucureşti. Iar dacă oraşul n-ar fi invadat de toate felurile de oameni, de grupuri şi interese politice, ar fi mult mai uşor de administrat şi ar arăta mai bine.
ady
02 Oct 20:31
+0
VOTURI
-0
Oricât ne place nouă să dăm altora în cap, mai sunt şi câte unii care încearcă să schimbe ceva. Că n-o fi fost Bucureştiul un Paris pe vremea lui Videanu, că erau câini şi pe la 1900, dar n-au fost mereu haite de netrebnici care să distrugă ce au construit alţii. Dacă până acum se mergea pe ideea că cine mai vine trebuie să se pună să ia totul de la cap, să îşî facă alte proiecte şi să gândească alt Bucureşti, cel puţin Oprescu a dus o treabă la bun sfârşit.
Dragos
02 Oct 19:50
+0
VOTURI
-0
Orasele trebuie sa aiba infrastructura dezvoltata, de aceea sunt "orase" si nu sate. Traficul auto nu trebuie insa incurajat in centrul oraselor, insa pentru aceasta se gasesc solutii inteligente, nu trebuie sa se pastreze tot felul de cocioabe de-a lungul strazilor pentru ca sunt vechi sau pentru ca asa vrea Nicusor Dan, sau tot felul de arhitecti ratati care din punct de vedere al pregatirii lor profesionale nu ar fi lasati in Vest nici sa proiecteze un cotet de caine.
Sunt pentru o infrastructura dezvoltata care nu presupune insa automat incurajarea traficului in centru, insa sunt total impotriva pastrarii maghernitelor in oras. Legat de infrastructura, exista ideea stupida ca oamenii vor merge cu masina proprie mai frecvent daca sunt pasaje sau sosele late. Ca si cum ar fi cineva excitat sa scoata masina din garaj pentru ca sunt cateva pasaje in oras......Oamenii folosesc masina daca au nevoie, indiferent daca infrastructura e moderna sau nu. Pune-le la dispozitie o infrastructura moderna, apoi introdu restrictii de genul taxelor de tranzitare ( ca in multe orase dezvoltate ) sau parcari cu plata mai scumpe. Exclude posibilitatea parcarii gratuite in centru si chiar si in inelul semicentral si astfel vei avea un trafic redus. Nu trebuie sa tii infrastructura la nivelui anilor '50 pentru ca nu ai vointa sau inteligenta de a implementa masuri pe care altii le aplica de 20 de ani. Si inca ceva : o masina care sta la semafor 90 de secunde polueaza mult mai mult decat una care tranziteaza intersectia in 3 secunde. E logic, nu ? Iata ca pentru unii romani nu e logic ceea ce pentru occidentali e evident. Nici macar nu trebuie foarte inteligent sa intelegi asta !
Gabriel
02 Oct 18:36
+0
VOTURI
-0
Masinile sunt vehicule de transport interurban, nu intraurban, de asta au fost inventate si nu se va schimba destinatia lor de dragul unor coate-goale. In viitor Bucurestiul va trebui sa aibe banda pentru RATB, linii de tramvai elevate si taxa pentru a intra cu masina in inelul principal. Masinile le luati cu voi in vacante, in oras exista transport public.
Lex
02 Oct 18:11
+0
VOTURI
-0
@Fox, "Pentru cel care se ia de Andrei", Andrei ar trebui sa ii multumiti lui Nicusor Dan ca are grija ca legile sa fie respectate in acest oras. Cat despre dragostea voastra pentru gazele de esapament... cred ca mai degraba ar trebui sa va intereseze sanatatea oamenilor si apoi viteza traficului prin oras. Ori, bulevardele largi aduc cu ele poluarea si degradarea starii de sanatate generala a locuitorilor! Dar intr-un oras unde cainii vagabonzi omoara copii, va incadrati perfect in peisaj!
NICOLAE GEORGE
02 Oct 17:34
+0
VOTURI
-0
Toate intrebarile de aici - atat de justificate si oportune - au ramas si vor ramane fara raspuns caci PMB nu da socoteala NIMANUI pentru irosirea banilor publici si ai nervilor bucurestenilor, mai ales ai riveranilor...Articolul ar fi putut prezenta MULTE ALTE DATE DESPRE HALUL IN CARE ARATA ZONA DE PESTE 3 ANI si nu sa reia arhicunoscutele povesti de adormit copiii!.
Pentru cel care se ia de Andrei
02 Oct 16:56
+0
VOTURI
-0
Un oras are nevoie de bulevarde ca sa se miste. Are nevoie de pasaje ca sa evite ambuteiajele care au loc doar la intersectii. Nu are nevoie de maghernite si cocioabe in care sa stea toata pleava societatii, fara sa plateasca taxe, furand curent si hranind sobolanii impreuna cu cei 15 copii in pielea goala! Un oras civilizat inseamna infrastructura, transport in comun civilizat, putere de decizie a autoritatilor. Politie cu putere de sanctiune. Nu o polutie locala care da doar amenzi pentru parcare gresita! Un oras modern degaja energie, ordine, curatenie, agitatie, bunastare si pragmatism. Daca vrei sa te misti in ritm de melc si sa calci de doua ori intr-un loc atunci du-te intr-un oras mai mic si vei avea parte de liniste. Iar daca esti alergic la bulevarde, si ti-e frica sa traversezi strada ca e prea lata atunci du-te la tara ca acolo nu ai asfalt, nu ai treceri de pietoni si poti sa iti trimiti copii sa pasca vaca in liniste pe camp pentru ca nu va da nicio masina peste ei. Poate doar tractoristul vesnic beat!
unu
02 Oct 16:52
+0
VOTURI
-0
E gata pe luna, nu intr-o luna..
emilian
02 Oct 16:50
+0
VOTURI
-0
Nu ne spune nimeni ce-i cu groapa aceea care se afla la intersectia cu Calea Grivitei? Erau acolo niste canalizari care au fost sparte si de vreo trei saptamani se uita la ele si nu fac nimic. Daca o tin asa nici peste trei ani nu-i gata! In rest, tot sapa si nu termina nimic, nu tu stalpi (au pus doi intre Vulcanescu si Calea Grivitei), peste tot cabluri iesite din pamant ca niste matze. La piata Victoriei linia de tramvai nu-i racordata si o sa se trezeasca cand va fi totul gata. Despre Nicusor Dan subscriu: un individ care a facut numai rau si pe cre oamenii din zona ar trbui sa-l ia cu huooo. De aceea nu mai trece caci crede ca poate salva ceva in alta parte. Saracul!
Pentru Andrei
02 Oct 14:52
+0
VOTURI
-0
Daca tu crezi ca taind orasul cu bulevarde cat mai largi pentru a incapea cat mai multe masini e calea catre modernism atunci tin sa te aduc cu picioarele pe pamant. Tu esti cel inapoiat. Aceasta era politica oraselor din vest pentru anii 60...nu pentru acum. Un oras durabil nu construieste autostrazi in oras.
dimache
02 Oct 13:46
+0
VOTURI
-0
Omul are umor, ceea ce alţii nu au. Nu e suficient pentru un primar al Bucureştilor. N-a prea făcut mare lucru. Toate sunt pe hârtie, toate încep "în câteva luni" sau se termină "anul viitor". Nimic nu e gata. Pur şi simplu nu poate să termine nimic. Centrul Vechi, trotuarele pe Magheru sau la Unirii, firele de pe stâlpi pasajele Mihai Bravu, Piaţa Presei, Piaţa Sudului, bd. Uranus, străpungerile lu Peşte etc nu se vor termina niciodată. A mai venit şi nenorocirea asta cu copilul muşcat de câini când în afară de vărsat de lacrimi nu a mai făcut nimic. Cu toate astea, eu l-aş vota tot pe el. De ce? Pentru că aşa suntem cu toţii. Nişte neisprăviţi.
ggg
02 Oct 12:21
+0
VOTURI
-0
"Mai durează o lună, o lună și o săptămână" .. pai ori o luna ori o luna si o saptamana ... asta e proj management ? asa se urmaresc investitiile .. cu aproximatie ? ce incompetenti ...
andrei
02 Oct 11:35
+0
VOTURI
-0
Singura calitate a lui Orescu e ca "vrea sa faca". Defectul lui mare e ca nu stie "cum sa faca", nu are o viziune de ansamblu. Oricum, el e cel mai putin prost din toata gramada de primari care s-au perindat pe la PMB. Cred ca unul mai bun nu o sa avem la Primarie pt. ca oamenii de valoare sunt angrenati in chestii mai inteligente, nu-si pierd vremea administrand orase. In alta ordine de idei, Nicusor Dan este cel mai nociv "produs" al societatii noastre, care nu face decat sa inrautateasca performantele si asa reduse ale unui primar cvasi - incompetent. Daca Oprescu merita totusi ceva laude pentru entuziasmul lui - daca nu pentru altceva, Nicusor Dan nu merita decat dispretul oamenilor. Intr-o societate normala un astfel de individ cu viziuni retrodrade asupra dezvoltarii unui oras, ar fi fost redus la tacere de reactiile oamenilor. Iar celor care cred ca Hala Matache - o maghernita care in Vest ar fi fost demolata pentru simplul fapt ca exista (fara sa fie nevoie sa fi stat in calea vreunui bulevard) le recomand un tratament pt. schizofrenie, sau mutarea la sate, printre oi si vaci.
Fox
02 Oct 10:51
+0
VOTURI
-0
Sa ii multumim lui Nicusor Dan si tuturor ONG-urilo obscure, care pun bete in roate oricarui proiect pe care pot sa puna mana, pentru intarzierile create! Si o sa mai intarzie proiectul si pentru ca fricosii din Palatul Parlamentului nu au dat inca avizul de sapat pe sub cladire. Greu!
vlad
02 Oct 09:56
+0
VOTURI
-0
Chestia asta ca Hala Matache i-a intarziat e doar un pretext :)). Pai sa fim seriosi, cladirea aia sa zicem incurca 100 metri din bulevard.... restul de ce nu sunt gata??? De ce nu lucreaza la continuarea lui spre Casa Poporului???? oh, sau la pasajul ala mirobolant care o sa treaca pe sub deal sa iasa sus pe deal undeva??? Lasa ca lansam proiect nou la Piata Presei... sa mai stea si ala 10 ani deschis.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h