Bd. Uranus se bagă sub pământ: VEZI PE UNDE. PMB recunoaşte că vrea să scape de săracii de lângă Parlament



Printre motivele invocate de proiectanţi pentru dezvoltarea diametralei Nord-Sud se află, pe lângă creşterea naturală a traficului către centrul şi nordul oraşului, şi mutarea centrului politic al ţării pe Dealul Arsenalului: legătura între Piaţa Victoriei (unde se află Guvernul şi intrarea în oraş dinspre Aeroportul Otopeni) are astfel nevoie de un număr suplimentar de relaţii, se arată în Memoriul final referitor la Diametrală. Unele dintre relaţii vor avea un rol principal în deservirea traficului rutier, altele vor avea un rol reprezentativ, iar altele rol de promenadă. Tot pe Dealul Arsenalului se va construi şi Catedrala Mântuirii Neamului.

În memoriul redactat de S.C. Urbis90 - Atelier de Urbanism SRL se recunoaşte faptul că autorităţile au urmărit să disipeze concentrarea din zonă a unei "populaţii neinstruite şi sărace": Întârzierea în realizarea acestei modernizări a făcut ca zona să fie ocolită de investitori importanţi şi, în final, să prezinte o imagine de părăsire şi delăsare, fiind ocupată de o populaţie săracă şi neinstruită, fapt care accentueză sentimentul de abandon din partea autorităţilor, pentru acest segment vital al oraşului".

Conform PUZ-ului, tunelul va avea o lungime de 800 de metri, iar rampele de intrare vor avea un grad de înclinare de 5%, urmând să aibă şi o lungime considerabilă. În tunel se va intra din dreptul Institutului Cantacuzino, acesta urmând să subtraverseze bulevardul Naţiunilor Unite, Palatul Parlamentului şi Calea 13 Septembrie.

Bulevardul va avea trei benzi pe sens la suprafaţă şi două benzi pe sens în subteran. Conform aceluiaşi PUZ va fi amenajat un sens giratoriu între Haşdeu, Izvor şi Naţiunile Unite, dar şi un sens giratoriu între Uranus şi Calea 13 septembrie. De asemenea, este prevăzută şi lărgirea bulevardului Izvor.

PUZ-ul trebuie să fie aprobat şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea estimată pentru acest tronson este de 153 milioane de euro.

Cinci procese pierdute de Primăria Capitalei pe tema Bulevardului Uranus

Pe 16 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat utilitatea publică a proiectului Buzeşti-Berzei, până la pronunţarea instanţei pe fond, adică până anul viitor.

De asemenea, pe 21 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti a suspendat autorizaţiile de desfiinţare pentru Hotel Marna şi Casa Rădulescu. Ulterior, Primăria Capitalei a emis autorizaţii cu acelaşi conţinut, fapt pentru care Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a depus plângere penală.

Pe 19 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti a suspendat autorizaţia de desfiinţare pentru imobilul din str. Cobălcescu nr. 60. Primăria a continuat demolarea, fapt pentru care Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a anunţat că va depune plângere penală.

Pe 12 aprilie 2011, Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic Zonal Buzeşti-Berzei.

Pe 26 aprilie 2011, Tribunalul Cluj a suspendat Planul Urbanistic Zonal Buzeşti-Berzei şi autorizaţia de construire 363/2009.

Etichete: Bulevardul Uranus, Comisia de Urbanism, Primăria Capitalei, proces, PUZ, realitatea, tunel

0/0 COMENTARII
Radu
28 iun 14:22
+0
VOTURI
-0

Varianta subterana,propusa de Sorin Oprescu are o motivatie cat se poate de simpla:exproprierile!Cine are o varsta,isi aduce aminte ca in zona vizata,inainte de 1983-1984 a fost un cartier de case!Alegand varianta "cartita",adica pe sub pamant,Sorin Oprescu economiseste bani multi!Dar nimeni nu stie ce se poate gasi,in urma sapaturilor!Si nu ma refer doar la vestigii arheologice!

Subsemnatu
28 iun 13:19
+0
VOTURI
-0

"Saracii de langa parlament" sunt si la iesirea din tunel spre Rahowa, la piata de flori! Alora ce li se pregateste? Dinamita?

radu
28 iun 11:41
+0
VOTURI
-0

In fine se spune adevarul.S-a scos de la naftalina proiectul lui Ceausescu si demnii lui urmasi si copii de suflet il pun in aplicare . Problema este de ce tov . oPRESCU nu respecta legea si instantele judecatoresti demonstrand ca face ce vrea . Are toate parghiile sa realizeze proiectele dar acoperit de legi , dar e prea greu pentru un om care habar nu are ce insemna sa fi primar .

unu
28 iun 11:34
+0
VOTURI
-0

pdlicii sunt fierti pt ca ia oprescu ciubucurile si nu ei . Ce le pasa de interesul nostru ,al cetateniilor ? sa avem un bulevard frumos si sa circulam mai repede ,sa castigam timp ? ong-urile sunt latraii pdl-ului . Ce treaba au ei cu Bucurestiul ? ei sunt din cluj ! salvati buzunarele pdl !

oparescu
28 iun 10:17
+0
VOTURI
-0

Nu era mai simplu daca faceau asta de la inceput? Dar in felul asta terenurile din zona Berzei nu mai valorau mare lucru si atunci smecherasii din jurul lui Oprescu pierdeau sute de milioane de euroi. Acum primarul "darama-tot" ar trebui sa-si continue cariera politica dupa gratii.

rrt
28 iun 11:29
+0
VOTURI
-0

baiatu' , tu stii cine domina consiliul general al capitalei? PDL. Practic ei hotarasc tot. Ai zis bine, toti pedelistii trebuie sa stea dupa gratii.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h