Burse de 15.000 de euro pentru tinerii cercetători ai României. Cine este eligibil



BURSA TÂNĂRUL CERCETĂTOR. Absolvenţii de liceu, promoţia 2016, cu rezultate excelente, obţinute la olimpiade internaţionale sau în competiţii internaţionale/globale de inovare (premii I, II, III/ medalii de aur, argint, bronz), în ultimii doi ani de liceu, care îşi continuă studiile universitare în România, pentru dezvoltarea unei cariere ştiinţifice, pot primi burse de 15.000 euro, anunţă Ministerul Educaţiei. 

Burse de 15.000 de euro pentru tinerii cercetatori ai Romaniei. Cine este eligibil (Foto estv.ro)
Burse de 15.000 de euro pentru tinerii cercetători ai României. Cine este eligibil (Foto estv.ro)

BURSA TÂNĂRUL CERCETĂTOR. Condiţii de acordare:
Au obţinut premii I, II, III/ medalii de aur, argint, bronz la olimpiadele internaţionale sau în competiţii internaţionale/globale de inovare, în ultimii doi ani de liceu;
Aplicantul trebuie să fi reprezentat România;
Sunt înmatriculaţi ca studenţi în primul an universitar într-o instituţie de învăţământ superior din România şi urmează cursurile unei facultăţi în domeniul de interes;
Instituţiile gazdă nu sunt declarate, conform legii, în stare de incapacitate de plată; nu au conturile blocate conform unei hotărâri judecătoreşti; nu au furnizat declaraţii inexacte cu privire la informaţiile solicitate în vederea selectării contractanţilor; nu au încălcat prevederile unui alt contract de finanţare încheiat anterior cu o Autoritate Contractantă;
BURSA TÂNĂRUL CERCETĂTOR. Durata bursei este de 24 luni.
În funcţie de rezultatele obţinute, bursa poate fi extinsă cu o perioadă de maximum 18 luni, în funcţie de domeniul de interes şi de durata studiilor de licenţă, pe baza rezultatelor obţinute.
BURSA TÂNĂRUL CERCETĂTOR. Buget:
Bugetul total pentru această competiţie este de maximum 3.150.000 lei, din care pentru anul 2016 este de maximum 425.000 lei.

BURSA TÂNĂRUL CERCETĂTOR. Cuantum bursa : 15.000 euro/echivalent lei pentru întreaga durată a bursei (24 luni).
Se acordă suplimentar 2.000 euro/echivalent lei, pentru participarea la evenimente ştiinţifice internaţionale, de referinţă, în domeniul ales de către tânărul cercetător/tânăra cercetătoare pentru activitatea de cercetare, pe toată perioada de derulare a bursei.
Pentru perioada de prelungire a bursei (maximum 18 luni), cuantumul bursei este de maximum 10.000 euro/echivalent lei, respectiv de 1.000 euro/echivalent lei pentru participarea la evenimente ştiinţifice internaţionale.

BURSA TÂNĂRUL CERCETĂTOR. Data lansare competitie: Aprilie 2016
Pentru prezentul apel cererile de acordare a burselor se primesc în perioada iulie – august 2016.
BURSA TÂNĂRUL CERCETĂTOR. Lista cererilor de acordare a bursei acceptate la finanţare se va afişa în luna septembrie 2016.

Etichete: 15.000 euro, 2016, buget, bursa tanarul cercetator

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE