Burse de 2.500 lei pentru elevii și liceenii din Sectorul 6. Care sunt condițiile



Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat în ședința din 30 aprilie alocarea sumei de 50.000 lei pentru premierea elevilor ciclului gimnazial şi liceal care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şcolare naţionale. Potrivit hotărârii, în jur de 20 de elevi vor primi câte o bursă de 2.500 lei pentru performanțele academice deosebite.

Burse de 2.500 lei pentru elevii si liceenii din Sectorul 6. Care sunt conditiile
Burse de 2.500 lei pentru elevii și liceenii din Sectorul 6. Care sunt condițiile
Foto: libersaspun.3netmedia.ro

Potrivit hotărârii Consiliului Local al Sectorului 6, pentru premierea elevilor ciclului gimnazial şi liceal, care sunt şcolarizaţi pe raza teritorială a Sectorului 6 şi care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şcolare naţionale în anul şcolar 2013-2014, a fost acordată suma de maxim 50.000 de lei din bugetul local al Sectorului 6.

Această sumă de 50.000 lei va fi acordată unui număr de maximum 20 de elevi care vor primi câte 2.500 de lei/elev.

Selecţia copiilor premiaţi se va face după următoarele criterii:
- să fie şcolarizaţi pe raza sectorului 6;
- să fie elevi ai ciclului gimnazial sau liceal;
- să fi obţinut locul I-III la olimpiada şcolară faza naţională în anul şcolar 2013-2014 la discipline individuale nesportive.

Reamintim că, în total, suma alocată pentru bursele școlare din bugetul Sectorului 6 se ridică la circa 567.520 lei lunar. Aproximativ 9450 de elevi care învaţă în şcolile din Sectorul 6 al Capitalei primesc burse şcolare în anul școlar 2014-2015, după cum urmează:
a) 215 burse de performanţă în cuantum de 100 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor scolare;
b) 6402 burse de merit în cuantum de 50 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor scolare;
c) 387 burse de studiu în cuantum de 80 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor scolare;
d) 2359 burse de ajutor social în cuantum de 80 lei/lună/elev, pe toată perioada anului şcolar;
e) 78 burse de ajutor social ocazional în cuantum de 80 lei/an/elev;

Potrivit proiectului de buget pe anul 2015, Primăria Sectrorului 6 preconizează să cheltuiască cu activitățile social-culturale din sector suma de 471.789.000 lei, din care 198.269.000 lei pentru Învățământ.

Potrivit listei obiectivelor de investiții finanțate integral sau parțial din venituri proprii pentru anul 2015 în valoare de 5 milioane de lei, Primăria Sectorului 6 intenționează să achiziționeze 100 de calculatoare pentru dotarea școlilor din sector și să instaleze sisteme informatice. De asemenea, se preconizează achiziționarea și instalarea a 31 de aparate de aer condiționat la unitățile școlare de pe raza Sectorului 6. 

Etichete: burse, elevi, olimpiada nationala, performanțe academice, Sectorul 6

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE