Buşoi, despre demiterile de la Spitalul Colentina şi RATB: "Atitudine de mahăr pesedist"



Prim-vicepreședinte PNL Cristian Bușoi a lansat un atac dur la primarul Capitalei, Gabriela Firea, după demiterile de la Spitalul Colentina şi RATB.

Cristian Busoi
Cristian Bușoi

"Demiterile pe bandă din administrația Capitalei făcute de primarul general nu sunt deloc nici cu judecată clară, nici transparent motivate, ci arată doar o atitudine de mahăr pesedist care schimbă pe cine i s-a pus pata, doar ca să mai facă loc la conducerea unor instituții unor pesediști de bine. Pretextul ninsorilor pentru demiterea managerului de la Spitalul Colentina este neserios, cum neserioasă este și demiterea conducerii RATB pe motiv de zăpadă iarna; dar asta nu este nimic nou, pentru că tot ce face doamna Firea în administrație este neserios, în afară de apărutul în conferințe de presă care este un lucru foarte serios. Doamna primar general, ca și șeful său partid, se poartă și în administrația Capitalei și în administrația centrală ca pe moșia personală, iar PSD nu face decât să ocupe instituțiile și să amenințe în stânga și în dreapta ca să facă pârtie pentru oamenii de partid", a afirmat Bușoi, într-un comunicat de presă.

El a adăugat că primarul Capitalei "joacă în serialul tele-deszăpezirea".

"Bucureștiul nu are nevoie de telenovela mutatului zăpezii de pe stradă pe trotuar, ci ar avea nevoie de un primar care să știe pe ce lume este, în afară de ce i se comandă de la partid să facă și să zică; și să știe ce străzi și intersecții are Capitala ca să poată asigura un trafic decent chiar și iarna când ninge", a spus Bușoi.

El a declarat că ideea schimbărilor și a împărțitului de funcții în administrație de către primarul general este una greșită.

"Ideea că primarul Capitalei taie capete și împarte funcții în administrație după cum i se năzare este o idee profund greșită și care ascunde în spate multe interese și multă disfuncționalitate administrativă, ceva ce primarul general are grijă să acopere bine de tot zilele astea, când brusc a descoperit nereguli în instituții pe care PSD pusese de mult ochii", a completat liberalul.

Etichete: cristian busoi, demiteri ratb, Gabriela Firea, RATB, spital colentina

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE