Câți călători a transportat Metrorex în primele trei luni ale anului



Numărul călătorilor transportați de Metrorex în primul trimestru al anului este de 22 ori mai mare față de populația Bucureștiului.

Peste 42 milioane de pasageri au calatorit cu metroul, in primele trei luni ale anului
Peste 42 milioane de pasageri au călătorit cu metroul, în primele trei luni ale anului
Foto: Grup RC

Metrorex a transportat, în primul trimestru al acestui an, 42,371 milioane pasageri, parcursul acestora fiind de 612,298 milioane pasageri/km, conform statisticilor Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, citate de Capital.ro. Datele furnizate de ministerul de resort arată că numărul total al pasagerilor care au circulat în primele trei luni ale anului este de aproape 22 ori mai mare decât populația Bucureștiului (1.883.425 persoane conform recensământului din octombrie 2011).

Anul trecut, cu metroul au circulat 172,386 milioane pasageri.

Metrorex are în exploatare 44 de trenuri tip Bombardier şi 33 trenuri tip IVA. Compania a mai achiziționat alte 16 trenuri CAF, care vor înlocui etapizat trenurile de construcție veche de tip Astra. Primul tren CAF urmează să ajungă la București în luna septembrie a acestui an, potrivit afirmațiilor reprezentanților Metrorex.

Etichete: Metrorex, trenuri CAF, trenuri metrou

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE