Cadouri pentru sute de copii din Sectorul 6, în campania "Dăruim din suflet, de Crăciun"



Campania umanitară "Dăruim din Suflet de Crăciun", iniţiată de Fundaţia lui Ştefan Florescu - "Din Suflet, Pentru Suflet", a bucurat astăzi sute de copii şi familii din Sectorul 6 cu care soarta a fost mai puţin îngăduitoare. Prichindeii au primit daruri de la Moş Crăciun căruia, în schimb, i-au cântat cele mai frumoase colinde de sărbători. 

"Mă bucur să văd că toată activitatea noastră a fost răsplătită, astăzi, cu sute de zâmbete de copii. Sunt recunoscător, de asemenea, tuturor celor care s-au implicat în cadrul acestei campanii şi ne-au ajutat pentru a-i face fericiţi pe micuţii noştri", a declarat Ştefan Florescu, preşedintele Fundaţiei "Din Suflet, Pentru Suflet" care a adăugat că, în cadrul campaniei umanitare "Dăruim din Suflet de Crăciun" s-au implicat aproape 1.000 de bucureşteni au donat pentru copiii din familiile defavorizate din Sectorul 6 jucării, dulciuri şi articole de îmbrăcăminte.

În preajma sărbătorilor de iarnă, nu au fost însă uitaţi nici vârstnicii din Sectorul 6, aproape 80 de persoane nevoiaşe fiind ajutate să pună pe masa de Crăciun alimente şi preparate tradiţionale. 

De asemenea, tot miercuri, începând cu ora 18, au fost răsplătiţi pentru activitatea din timpul anului şi cei aproape 150 de voluntari ai Fundaţiei "Din Suflet, Pentru Suflet", pentru aceştia fiind pregătite cadouri şi o cină festivă de Crăciun la restaurant. 

"Principalii beneficiari ai campaniei Dăruim din Suflet de Crăciun sunt locuitorii din blocurile din Valea Cascadelor şi Preciziei, acolo unde autoritatea locală i-a uitat complet pe aceşti oameni şi nu a investit deloc pentru dezvoltarea zonei", a menţionat Ştefan Florescu. 

Campania "Dăruim din Suflet de Crăciun" a fost demarată de Fundaţia "Din Suflet, Pentru Suflet" condusă de Ştefan Florescu la începutul lunii decembrie cu scopul de a-i ajuta pe copiii care provin din familii defavorizate din Sectorul 6, şi care nu au bani pentru a-şi cumpăra jucării de Crăciun, să poată avea o surpriză de sărbători. 

CITEŞTE ŞI Creşă, grădiniţă şi şcoală noi în cartierul ANL "Brâncuşi". A început campania "UNIŢI RIDICĂM ŞCOALA"

Campanie de strângere de rechizite, la început de an şcolar

Fundaţia "Din Suflet, Pentru Suflet" a mai iniţiat o campanie similară şi în toamna acestui an, la începutul anului şcolar, campanie de strângere de rechizite pentru copiii din familii cu venituri reduse. În cadrul campaniei "Dăruim din suflet pentru suflet", 250 de copii din Sectorul 6 au primit rechizite şcolare de la Fundaţia "Din Suflet, Pentru Suflet". 

 

 

 

Etichete: campania daruim din suflet de Craciun, copp, daruri, donatii, fundatia din suflet pentru suflet, Moş Crăciun, Sectorul 6, Ștefan Florescu

0/2 COMENTARII
Andreea
02 Jan 21:04
+0
VOTURI
-0
Egoismul si grosolonia in ziua de azi a mers prea departe , bravo pentru acest gen de actiune pentru ca s-a facut posibila intalnirea an de an a copiilor cu Mos Craciun !
Diana
01 Jan 20:33
+0
VOTURI
-0
Intre timp cei ce dorm prin primarie sau cei care vor sa ajunga pe acolo dorm , exista cu adevarat cineva care se gandeste mai intai de toate sa ajute , m-am uitat pe la fiecare in parte si nici urma de activitate .

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h