Călin Popescu Tăriceanu, audiat la DNA în dosarul lui Bogdan Olteanu



Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a venit la DNA, joi, pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care Bogdan Olteanu este acuzat că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Calin Popescu Tariceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a intrat în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fără să facă nicio declaraţie, notează news.ro.

Anterior, Senatul a comunicat că joi, la ora 09.00, Călin Popescu-Tăriceanu "a fost invitat la DNA" şi că nu va face declaraţii pentru presă.

"Invitaţia a fost trimisă cu două zile în urmă, dar Preşedintele Senatului nu a făcut-o publică pentru a vedea dacă DNA continuă să scurgă informaţii spre presă în scopuri propagandist-electorale. Presa a aflat şi este prezentă la DNA înaintea audierii", potrivit sursei citate.

Surse judiciare au declarat că preşedintele Senatului va da declaraţii în calitate de martor în dosarul de corupţie al fostului viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu.

Etichete: Bogdan Olteanu, Călin Popescu Tăriceanu, Călin Popescu Tăriceanu audiat la DNA

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE