Călin Popescu Tăriceanu: Suspendarea preşedintelui ar trebui votată pe 3 octombrie



Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, la Suceava, că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu ar trebui votată cel mai devreme în 3 octombrie pentru ca referendumul de demitere să fie organizat în 2 noiembrie.

Tariceanu il ataca pe Iohannis: Experienta politica a lui Iohannis e subtire rau de tot
Tăriceanu îl atacă pe Iohannis: Experiența politică a lui Iohannis e subțire rău de tot
Foto: gorjeanul.ro

Tăriceanu a declarat într-o conferinţă de presă că a avut grijă să propună ca Parlamentul să facă suspendarea în preajma zilei de 3 octombrie, nu în data de 23 septembrie, ţinând cont că ar putea să intervină anumite întârzieri.

"Strict calendaristic, prima zi în care se poate face suspendarea e 3 octombrie", a spus preşedintele Senatului, citat de Mediafax.

Tăriceanu a menţionat că nu ştie exact când va depune cererea cu numărul de semnături necesare care să fie apoi transmisă pentru aviz la Curtea Constitiţională.

"Nu ştiu când voi depune cererea. Am dat un termen în care partidele să analizeze, să se poziţioneze şi sunt invitaţi parlamentarii să-şi depună semnăturile", a spus Tăriceanu.

El s-a declarat încrezător că PSD va fi alături de acest demers.

"PSD a explicat prin vocea preşedintelui că vor analiza şi vor lua o decizie. În ceea ce priveşte poziţionarea lor, mie mi s-a părut lipsită de echivoc. Nu pot să-i bănuiesc pe cei de la PSD că ar fi favorabili lui Băsescu. Unde aveam dubii şi mi s-au risipit, era în zona PNL şi ACL cu Iohannis în frunte. Dubiile s-au risipit. S-au pronunţat foarte clar", a spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a explicat că acest demers îl face pentru că atât Constituţia cât şi legile ţării nu se pun în paranteză cu două luni înainte de încheierea mandatului. El susţine că Traian Băsescu sfidează Constituţia, legile ţării şi pe cetăţeni şi că nu şi-a corectat atitudinea după suspendarea din 2012.

"Nu cred că Băsescu trebuie lăsat aşa nepenalizat. Un referendum de demitere încheiat cu succes va pune punct carierei sale politice. Altfel, ne trezim cu el că zburdă din 2014 şi o să ne vorbească ce bine a făcut el ţării", mai spus Tăriceanu care crede că este nevoie de o atitudine de sancţiune.

El a mai arătat că în fiecare zi Traian Băsescu nu face altceva decât să confirme că demersul său de a-l suspenda este corect.

"În interviul de acum două zile a spus că nu a pus-o pe Monica Macovei ministru. Nu preşedintele formează guvernul. E o intervenţie în ceea ce e prerogativa primului ministru.(...) Pentru Băsescu funcţionarea statului se rezumă la o singură formulă: statul sunt eu", a mai spus Tăriceanu.

Totodată, el crede că şi prin dezvăluirile privind candidatul la Preşedinţie care ar fi ofiţer acoperit Traian Băsescu practică un şantaj bazându-se pe informaţiile secrete la care are acces.

"E un element foarte grav pe care îl voi adăuga la cererea de suspendare", a precizat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu anunţa, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Calendarul propus de Tăriceanu menţiona votarea în plen a suspendării preşedintelui în 23 septembrie şi referendum de demitere simultan cu primul tur al prezidenţialelor, în 2 noiembrie.

Însă, Constituţia prevede, la articolul 95, că în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

Constituţia mai prevede că propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. De asemenea, dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Aşadar, pentru a se desfăşura concomitent cu primul tur al prezidenţialelor, din 2 noiembrie, suspendarea nu poate avea loc în Parlament pe 23 septembrie. Perioada dintre 23 septembrie şi primul tur al prezidenţialelor este mai mare de o lună.

Etichete: Călin Popescu Tăriceanu, referendum Traian Băsescu, suspendare traian basescu

0/1 COMENTARII
alexandru b.
15 Sep 06:12
+0
VOTURI
-0
Buna dimineata!
De acord cu suspendarea sidemiterea incepand cu "ieri". Ati luat in calcul ca votul pentru referendum este separat de cel pentru prezidentiale? Se poate boicota numai referendumul!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE