Camera Deputaţilor a adoptat legea privind starea de alertă



Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri seară, în calitate de for decizional, legea privind starea de alertă. Proiectul depus de Guvern a suferit mai multe modificări, însă a fost votat de majoritatea parlamentarilor.

Parlament
Parlament

Deputaţii au adoptat, miercuri seară, cu 267 de voturi "pentru", 26 de voturi "împotrivă" şi 5 abţineri proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Proiectul de lege iniţiat de Guvern a suferit numeroase modificări, atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor.

Din legea adoptată miercuri seară a fost scos amendamentul propus de PNL care prevedea intrarea imediat în vigoare a legii. Potrivit Constituţiei, orice act normativ intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial sau ulterior.

Potrivit legii, starea de alertă "reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii".

Starea de alertă nu poate dura mai mult de 60 de zile şi se poate stabili atât la nivel naţional, regional sau local. Dacă starea de alertă vizează mai cel puţin jumătate dintre unităţile administrativ-teritoriale, trebuie încuviinţată de Parlament, în cel mult cinci zile.

 

Etichete: Camera Deputatilor, deputaţi, parlament, stare de alerta

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE