Totul despre căminele din Bucureşti: Unde merită să-ți trăiești studenția



Dacă eşti student în Bucureşti şi intenţionezi să alegi varianta căminelor studenţeşti, din diferite motive- ori nu ai bani de dat pe chirie sau gazdă, ori vrei să te bucuri din plin de viaţa de student şi de poveştile acesteia-, în Capitală găseşti atât cămine care-ţi oferă condiţii optime pentru o studenţie frumoasă şi liniştită, dar şi cămine care lasă mult de dorit la capitolul condiţii oferite, dar în care mulţi studenţi locuiesc pentru că nu au alte posibilităţi. Şi pentru a vă face o părere despre căminele de stat din Bucureşti, studenţii care-au locuit în ele ne-au prezentat avantajele şi dezavantajele fiecăruia. 

Camine studentesti, pe lista obiectivelor cerute la retrocedare
Cămine studențești, pe lista obiectivelor cerute la retrocedare
Foto: b365.ro

Printre căminele râvnite de toţi studenţii se numără căminele "U", ce aparţin Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, căminul A1, din complexul Grozăveşti, ce aparţine Universităţii Bucureşti sau căminele din complexul Belvedere, ale Academiei de Studii Economice (ASE).

Camerele căminelor „U” oferă unele dintre cele mai bune condiţii de cazare studenţilor din Bucureşti. Cele şase cămine ale Universităţii de Medicină şi Farmacie au camere cu câte trei paturi, baie şi bucătărie proprii şi au fost recent renovate. Căminele se găsesc în zona Grozăveşti. Un alt avantaj al acestor cămine este că se află în mijlocul agitaţiei studenţeşti, în apropierea complexului Regie, dar, în ciuda gălăgiei din această zonă studenţească, locuitorii "U"-urilor spun că acestea sunt cămine liniştite şi oferă un mediu propice pentru învăţat. Şi, în plus, dacă vrei să te şi distrezi, poţi merge la unul dintre cluburile din zonă sau la faimoasele chefuri din căminele din Regie.

"M-am obişnuit acolo, e al treilea an în care stau şi sunt foarte mulţumită de coeficientul calitate-pret. Adică pentru o lună de "de toate", se plăteşte o sumă fixă, în jur de 200-300 de lei (ea se schimba de la an la an). În schimb, viaţa în U-uri este mai mult decât liniştită. Este de-a dreptul monotonă. Parca am fi toţi nişte bătrânei puşi pe treabă, nu pe distracţie. Toată lumea învaţă la Fizio, Chimie sau mai ştiu eu ce altă materie "complicată" de medicinişti. Avem baie proprie, bucătărie, balcon, debara. Cam ce am mai putea să ne dorim mai mult? Stăm într-o garsonieră, dar suntem trei. E bine că fiecare are patul lui si că e destul spaţiu pentru toţi. Dacă vrem să ne relaxăm, să dăm chefuri, nu prea se poate decât cu acordul vecinilor, nu vrem să îi deranjăm, dacă au vreun examen important? Atenţie însă la administratori! Se poate să nu nimereşti în U-urile cu administratori prietenoşi, aşa că e bine să ai privirea cât mai umilă şi să te scuzi că ai întârziat cu plata. În rest, pentru un student din provincie, este foarte bine!", spune Maria, locatară a căminelor U.

Căminul A1 face parte din complexul Grozăveşti şi aparţine Universităţii Bucureşti. Construcţia căminului A1 (parter + 9 etaje) a fost terminată în 2008 şi începând cu luna octombrie 2008 este cazabil. Este compus din camere cu trei paturi, mobilier pentru trei persoane (birou pentru calculator, dulap, noptieră, scaune) şi grup sanitar complet utilat. Dispune de o cameră pentru persoane cu handicap, bufet şi lift. Fiecare etaj dispune de un bucătărie, o maşină de spălat pe fiecare palier şi cameră de uscat rufe. Universitatea Bucureşti, în administrarea căreia se află căminul, promite că se vor face spaţii de recreere pe fiecare etaj, dotate cu canapele, scaune, televizor. Căminul are 284 de locuri de cazare.

"A1 e pe departe cel mai frumos si utilat cămin al Universităţii din Bucureşti. E un mediu oarecum mai select, pentru că aici nu prind loc decât cei mai buni dintre cei buni studenţi. Dezavantajul major îl reprezintă faptul că mai ai încă alţi doi colegi de camerî, de obicei, în astfel de cazuri, doi se împacă excepţional, iar al treilea rămâne în plus.
Avantaje? Spatiu, confort, maşina de spălat, linişte, o privelişte superbă de la balcon (mă rog, eu am stat la 9) şi un pic de ,,acasă", spune Aura, fostă locatară a căminul A 1. 

Şi cele trei cămine ale Academiei de Studii Economice, din complexul Belvedere Nou, A 6, A7 şi A8, sunt foarte bine văzute printre studenţi. Camerele sunt de trei sau patru persoane, baie în cameră, paturi supraetajate, camera este spaţioasă, au balcon şi lift.

"Sunt renovate de curând, camerele au mobiler nou şi baie. Camera este foarte mare, aeristă şi o împarţi cu alte două persoane. În plus, în A8, camerele sunt cu aer condiţionat. Şi balcon! Avem balcon. Carrefour Orhideea, localuri faine, stadion, metrou si biserica aproape. Visul oricarui student", spune Mădălina.  

Alte cămine care oferă condiţii bune de cazare studenţilor sunt căminele Th. Pallady, 1 şi 2. Acestea sunt în administrarea Universităţii Bucureşti. La căminul Th. Pallady 1 capacitatea de cazare este de 218 locuri, iar Th. Pallady 1 oferă 194 de locuri. Căminul Th. Pallady 1 are camere tip garsonieră, cu hol interior, patru paturi, grup sanitar propriu şi mobilier modern. Căminul a fost renovat în 2007. Căminul Th. Pallady 2 a intrat în circuitul cazării începând cu luna octombrie 2008. Are camere tip garsonieră, cu 2 paturi, grup sanitar propriu şi mobilier nou. Cel mai apropiat mijloc de transport este staţia de metrou 1 Decembrie (se află exact la ieşirea de pe poarta căminului). De aici până în centru faci 30 de minute, cu metroul.

"Majoritatea studenţilor n-au auzit de căminul acesta. E aşa..mai la marginea Bucureştiului, mai exact la staţia de metrou 1 Decembrie. Partea bună e că avem metroul aproape şi, contrar opiniei majoritare că stăm la capătul lumii, facem 20 de minute până la Unirii. Se poate şi mai rău. Căminul are condiţii foarte bune. Baie-n cameră, doar o colegă, mobilier nou. Dacă mă întrebi de viaţa de cămin... nu poţi să-ţi decât că în Pallady nu este viaţă de cămin. La modul că aici mereu e linişte. N-ai zice că îl populează persoane de 20 de ani. N-ai zice că-l populează nimeni, la ce linişte este uneori. Dacă se adună mai mulţi pe hol şi schimbă şi ei păreri, ca studenţii, na, mai şi râd mai zgomotos, vine portarul şi întreabă ce-i cu debandada asta. Şi te gândeşti că omul ăsta ar putea fi condamnat la pedeapsa cea mai gravă în Regie. Studenţii din Pallady, în schimb, se duc tiptil în camere. După 22.00, nimeni străin n-are voie să stea la tine. Adică la 22.00 fix vine portarul şi-ţi bate-n uşa. Depinde ce vrei. Dacă vrei să înveţi şi să ai o viaţă liniştită, vino aici", spune un student din Pallady.

Căminele din campusul Universităţii Politehnica din Bucureşti, cele din Grozăveşti, din Kogălniceanu (în apropierea Facultăţii de Drept) ori din campusul Tei sunt foarte populare printre studenţii. Popularitatea se datorează atât numărului mare de locuri pe care aceste campusuri le oferă, dar şi pentru că sunt renumite pentru " viaţa de student" de aici: gălăgie, chefuri, cluburi.

Campusul Universității Politehnice din București beneficiază de aproximativ 13.000 de locuri de cazare, repartizate în 2 complexe:

  • Campus Regie
  • Campus Leu

Complexul Studenţesc Regie este cel mai mare complex de cămine din Bucureşti. Este compus din 27 cămine studenţeşti (26 aparţinând Universităţii Politehnica din Bucureşti şi unul – P20- aparţinând Universităţii de Medicină), o spălătorie, un dispensar medical, un birou de poliţie, mai multe magazine alimentare, restaurante şi cluburi.

Cele 27 de cămine sunt împărţite în trei categorii:
•    P1 – P11 : camere cu patru locuri şi grup sanitar propriu;
•    P13, P14, P17, P18: camere cu patru locuri, lavoar în cameră şi grupuri sanitare comune la capetele culoarelor;
•    P15, P16, P21 – P27: camere cu două locuri, lavoar în cameră şi grupuri sanitare comune la capetele culoarelor.

Căminele P12 şi P19 au camere de două locuri cu grup sanitar propriu şi în ele sunt cazaţi studenţii familişti, cadre didactice tinere din Universitatea Politehnica din Bucureşti, studenţii străini veniţi prin programele Europene LLP-ERASMUS, LEONARDO sau MUNDIS, cadre didactice venite la schimb de experienţă etc.

Cele mai apropiate şi utile mijloace de transport sunt staţia de metrou Grozăveşti, autobuzul 601 şi tramvaiul 1.

"În primii ani statul în cameră cu încă 3 colegi (cu baie la cameră) sau cu 1 coleg (baie pe palier - deloc confortabil), te ajută destul de mult, te dezvolţi, socializezi. Ulterior acest lucru trece ușor în plan negativ, ajungi să simţi că te sufoci convieţuind într-un spaţiu mic cu încă 3 colegi Ai două soluţii: - ori pleci din cameră, de dragul prieteniei; - ori rămâi în cameră și riști să strici o prietenie. Însă nimic nu se poate compara cu petrecerile căminului (cămin = bloc de 5 etaje cu 500 de oameni, de 6 ori mai mult decât un bloc normal), automat în fiecare săptămână e ziua a câte unui flăcău/fetișcană. Și în caz că nu se întîmplă asta, e vreun examen/restanță/examen parțial ce merită sărbătorit. Dacă nici aici nu e cazul, atunci, schimbăm căminul. Prin prisma unui băiat, de departe cea mai haioasă treabă din cămin, e rutina unei fete care se chinuie 3-4 ore să se aranjeze (machiaj, ținută, prestanță), pentru a merge 7 pași numărați pînă la modulul/camera alăturată (de aceea eu susțin petrecerile în pijamale, pentru că nu necesită atîta muncă și astfel mai protejăm fetele astea). PS: E foarte ușor la început să împarți un spațiu mic cu cineva, însă pe măsură ce avansezi în vîrstă, acest spațiu ți se pare foarte mic doar pentru persoana ta și nevoia de libertate/intimitate te obligă să faci gesturi care nu sunt tocmai pe placul celorlalți" spune Alex, student care a locuit câţiva ani în complexul Regie.

Complexul Studenţesc Leu este compus din 2 cămine (A LEU şi C LEU), o cantina, un bufet cu servirea la mese, o spălătorie şi un dispensar medical. În A LEU sunt camere de trei locuri cu grup sanitar propriu, iar C LEU are camere cu doua locuri, lavoar în cameră şi grupuri sanitare comune, dispuse la capetele culoarelor.

Cele mai apropiate mijloace de transport sunt staţia de metrou Politehnica şi RATB: 69, 90,91, 96, 105 126, 137, 336.

"Am locuit timp de 2 ani în căminul Leu C şi am ajuns la concluzia că reprezintă o mare dezamăgire. Te încântă prin faptul că este în campusul facultăţii, că ai staţia de metrou peste drum, mall-ul la 2 paşi, internet gratuit, dar după 2-3 luni de locuit acolo ai da apropierea asta şi internetul pe nişte condiţii mai decente. Camerele sunt foarte mici, mobilierul vechi(cu excepţia unor paturi), băi murdare, robinete, uşi, ferestre şi încuietori defecte, pe care studentul le va repara din banii proprii. În general, poţi învăţa liniştit pentru că nu au loc petreceri dese în cămin, iar majoritatea sunt la etajele superioare- unde stau studenţii Politehnicii. Atât vara, cât şi iarna, caloriferele sunt pe post de bibelou, pentru că cele mai multe dintre ele nu funcţionează corect iar personalul auxiliar al căminului nu este dornic să te ajute în niciun fel. Aş fi trecut cu vederea toate aceste minusuri dacă chiria în acest cămin nu ar fi fost atât de mare pentru condiţiile oferite", este părerea Alexandrei.

Complexul Grozăveşti are căminele A, B, C, D (parter + 5 etaje) compuse din camere cu două paturi, mobilier pentru două persoane (dulap, masă pentru calculator, scaun) şi lavoar în cameră. Baia este comună; sunt două băi pe fiecare palier, dispuse la capetele culoarului. Căminele C şi D au fost renovate în anul 2006, căminul B a intrat în circuitul cazării în octombrie 2008, în urma unui proces de reparaţie, iar căminul A s-a redeschis în octombrie 2009.

"Eu locuiesc în Grozăvești B și sunt mulțumită de condiții. Camerele nu sunt mari, dar, cu puțină creativitate, te poți juca cu amenajarea spațiului în fel și chip. E renovat de câțiva ani, mobilierul este nou, avem termopane, căldură berechet iarna... Prieteni cu 6 picioare nu am întâlnit încă... poate și pentru că sunt scrupuloasă la capitolul curățenie. Oamenii sunt liniștiți pe aici, nu urlă manelele, nu se țin petrecerile lanț, poți să dormi, să citești, să înveți, să asculți ce muzică îți place – fără bruiaj. Toaletele sunt, într-adevăr, pe hol, ceea ce îi poate speria pe unii. Și eu am fost destul de cocoloșită acasă, dar n-am suferit niciun șoc când s-au schimbat condițiile. Căminul te învață să te adaptezi mai ușor și să te descurci în multe situații fără să scâncești după mama.
În schimb, se ciocăne destul de mult pe la uși. După sare, după cerșit pâine când ți-e prea lene să ieși prin ploaie până la Carrefour-ul de alături, după uscătorul de rufe sau te miri ce altceva. Dar asta îmi place grozav, îmi dă sentimentul ăla de tabără, de viață la comun. Cunoști oameni, îți faci amici, te uită Dumnezeu la o ceașcă de cacao făcut la microunde cu pletosul de la camera vecină, stai la cafele nocturne pe calorifer cu cea mai bună prietenă și depeni bucurii și dezamăgiri... Acum o săptmână am făcut petrecere cu clătite pe coridor și mi-am prăjit fusta pe plită.
Și ce-mi place în cămin cel mai mult e că nu știi niciodată unde o să aterizezi. Vin acasă seara, obosită și îmi pun de mâncare pe la 12 noaptea, cu gândul că imediat după mă refugiez în pat și devorez o carte groasă până la ore mici. Dar ciocăne vecinu’: „Hai, că ne-am strâns câțiva în curte, nu vii să ne cânți la chitară? Hai, te rog, te rog, te rooog!” Poți să-i refuzi...?!", povesteşte Anca-Maria.

Campus Studenţesc Tei oferă studenţilor locuri în şase cămine.

Cămin C2

- 5 etaje - 400 locuri cazare;
- 4 sau 5 studenti in camera;
- grup sanitar comun;

Cămin C3

- 8 etaje - 784 locuri cazare;
- 4 sau 5 studenti in camera;
- grup sanitar pe modul (la fiecare 2 camere);

Cămin C4

- 8 etaje - 784 locuri cazare;
- 2 studenti in camera;
- grup sanitar pe modul (la fiecare 2 camere);

Cămin C5

-demolat;    

Cămin C6

- un etaj - 160 locuri cazare;
- 3 studenti in camera;
- grup sanitar comun;

Cămin C7

- 10 etaje - bloc garsoniere - 484 locuri;
- 3 studenti in camera sau familie;
- grup sanitar propriu;

Căminele se află pe b-dul Lacul Tei, iar mijloacele de transport apropiate sunt: RATB-182, 282, staţia Maica Domnului şi staţia de metrou Ştefan cel Mare.

"Condiţiile sunt bune: mobilier nou, camera suficient de mare. Viaţa de cămin este una liniştită, cât de cât. Nu se compară chefuri de aici cu cele din Regie ori Grozăveşti, dar nici una plictisitoare nu poţi spune că este. Ai unde ieşi, chefurile sunt nelipsite, în plus, avem cluburile sunt aproape. Principalul avantaj este că faci foarte puţin până la facultate, cam două minute, aşa", spune Ştefan.

Complexul Mihail Kogălniceanu are o capacitate de cazare de 614 locuri. Este format din cãminele A şi B, compuse din camere cu două, trei sau patru paturi. Pe fiecare palier se găsesc două băi. Căminul B a fost renovat, are mobiler nou şi uşi de termopan, dar căminul A a rămas cu vechiul mobilier. Mijloace de transport apropiate sunt staţia de metrou Eroilor şi RATB: 61, 69, 90, 91, 122, 137, 268, 336, 601.

"Căminul Kogălniceanu este situat într-o zonă centrală, liniştită cu acces rapid la mijloacele de transport în comun. Condiţiile sunt foarte ok, pentru 100 şi ceva de lei pe lună. În plus, ai cantina aproape, cu mâncare foarte bună şi preţuri accesibile. Oamenii care populează căminul sunt faini, distracţia este în toi. Dezavantajele nu prea le-am simţit, bănuiesc că sunt la fel ca la toate căminele de stat: n-ai baie proprie, n-ai bucătărie deloc, intri doar dacă ai media foarte mare, dacă eşti caz social, minoritar sau copil de cadru didactic", spune Lavinia.

Căminul Panduri are camere cu două sau cinci paturi şi baie la comun pe fiecare palier. Capacitate de cazare este de 221 locuri. Căminul se află pe Şoseaua Panduri. Cele mai apropiate mijloace de transport sunt autobuzele 69, 90,91, 96, 122, 126, 137, 226, 268, 368.

"Camerele sunt foarte mari, sunt camere de câte doi, cinci şi sapte studenti, sunt curate, cu parchet, termopane. Mobilierul este nou în principiu, dar are câţiva ani şi este un pic uzat. Iar chefuri sunt frecvente în Panduri, chefuri de-ale studenţeşti cu muzica la maxim care se aude în tot căminul. Mă deranja că se gătea pe hol. Mirosea tot timpul a cartofi prăjiţi şi peşte. Nici cu băile comune nu-i prea bine, era întodeauna mizerie acolo", povesteşte Andrei.

Campusul „Agronomie-Herăstrău” are o suprafaţă de 38 de hectare şi este situat în apropierea parcului Herăstrău. Complexul are nouă cămine în care locuiesc 4.000 de studenţi. Căminele au centrale termice proprii, iar camerele sunt dotate cu cablu TV şi cu prize de acces gratuit la internet. Fiecare palier are bucătării dotate cu plite electrice, cuptoare cu microunde şi cu maşini de spălat.

În complexul alimentar „Agronomie” din interiorul campusului, studenţii au o sală de mese şi două resturante („Rustic” şi „Salonul Albastru”). În incinta campusului sunt şi magazine cu produse alimentare. 

Campusul dispune de o bibliotecă şi de o biserica studenţească unde se desfăşoară servicii religioase şi activităţi educative cu tinerii.

Complexul sportiv din Agronomie este compus dintr-o sală de sport polivalentă de dimensiuni olimpice, o sală de fitness, un teren de fotbal cu gazon, un teren de fotbal cu iarbă sintetică, un teren de tenis cu piciorul. În campus, sunt organizate competiţii sportive, dar şi spectacole cultural-artistice de diverse genuri.

Căminele care au o reputaţie mai proastă în rândul studenţilor sunt cele localizate foarte departe de facultăţile la care aceştia studiază.

Compexul Măgurele are o capacitate de cazare de 644 locuri şi este format din căminele Gl, G2, G3, G4. Căminele au în compunere module cu două camere, cu două sau trei paturi în cameră. Modulul dispune de un hol şi de grup sanitar propriu. Mulţi dintre studenţi, însă, se feresc de acest complex deoarece este în afara Bucureştiului şi ajung foarte greu în oraş. Mijloacele de transport apropiate sunt autobuzele 433 şi 455, dar acestea vin o dată pe oră, iar studenţii trebuie să apeleze la maxi-taxi. 

"În căminele din Măgurele nu găseşti o atmosferă tipic studenţească. Principala cauză cred că o reprezintă distanţa faţă de oraş, izolarea de agitaţia Bucureştiului. Din acest motiv, un prim dezavantaj ar fi faptul că trebuie să plăteşti 2 lei o călătorie cu maxi taxi, până la cămin. Printre persoanele cazate întâlneşti, în primul rand, studenţi la fizică (Facultatea de Fizică, din Măgurele) dar şi de la alte facultăţi, ce aparţin de Universitatea Bucureşti. Unii dintre ei au terminat şi facultatea, şi-au găsit un job, au chiar şi un copil, însă au rămas în continuare acolo, datorită chiriei mici pe care o plătesc. În general, nimeni nu stă foarte mult timp aici. Mulţi dintre ei nici nu şi-au despachetat încă bagajele, că se gândesc deja la ziua când se vor muta în altă parte. Condiţiile sunt bune, atâta timp cât ţi le faci tu. Căminul nu îţi oferă prea mult lux. Când am intrat prima oară în camera mea, am vazut două paturi dezmembrate, două mese cu picioare de fier şi un fel de dulapuri improvizate. Partea buna a fost că am avut baie la modul şi că am stat singură în cameră. La parterul căminului G3 este un bar studenţesc ce mai însufleţeşte atmosfera. În general, nu prea au loc petreceri în cămin, toată lumea e liniştită şi nu se aude prea mult zgomot. Asta înseamnă că poţi găsi o atmosferă ideală dacă ai mult de învăţat, fără prea mulţi factori externi care să îţi distragă atenţia. Preţurile sunt foarte mari la cele două alimentare pe care le găseşti în zonă. Nu îti rămâne decât să îţi faci cumpărăturile din Bucureşti şi să speri că nu ţi se va rupe sacoşa, din cauza greutăţii, până străbaţi traseul spre cămin. Ca să ajungi din Măgurele la Universitate, trebuie să schimbi 3 tipuri de mijloace de transport: maxi taxi-tramvai-metrou. Chiria pe lună e undeva între 100 şi 150 de lei. Pe timpul verii, ea ajunge şi la 300 lei. Căminul mai dispune şi de propria reţea de internet, pentru care plăteşti 30 de lei de persoană/lună", spune Andra, fostă chiriaşă a căminului Măgurele.

Căminul Fundeni are camere de două persoane. Fiecare cameră dispune de grup sanitar propriu. Căminul a fost izolat termic, dar are mobilier vechi. Are o capacitate de cazare de 204 locuri.

Mijloacele de transport apropiate sunt 66, 182 sau 253.

Studenţii care stau în Fundeni se plâng, în primul rând, de timpul pe care sunt nevoiţi să-l piardă pe drum. "Mai puţin de o oră nu faci până în niciun punct de interes din Bucureşti. Numai până la supermarket, singurul nostru magazin din zonă, faci cam.. 10 minute. Preţuri un pic mai piperate, dar na, aia e, când ţi se face foame sau poftă de bere-n miezul nopţii, te sacrifici. Mă trezesc mai devreme decât toţi colegii mei şi ajung acasă mai târziu decât toţi. Ai zice că am cea mai activă viaţă. Eh, dacă stau să mă gândesc, nu chiar este aşa rău. Măcar iarna e cald, avem baie-n cameră şi am un singur coleg. Camera arată... hai să-i spun decent. Avem termopane, doar cu asta pot să mă laud. Aaa..şi saltele faine. În rest, uşa de lemn şi la baie şi la intrare, mobilier vechi, paturi de fier, ca alea de spital. Dulapul este mic. Şi n-avem cabină de duş. Faci duş aşa, în faţa chiuvetei. Dar, una peste alta, este linişte, având în vedere că sunt puţini studenţi. Deci poţi să înveţi aici. Portarii sunt de treaba, iar când te plictiseşti poţi da şi un chef mic, nu se supără nimeni. În rest...pentru distracţie, trebuie să faci un drum până în centru", spune Bogdan, fost chiriaş al căminului Fundeni.

Etichete: Bucureşti, facultate, realitatea, studenţi

0/44 COMENTARII
Douglasuselo
22 Jul 10:14
+0
VOTURI
-0
Шахрайки фiльм трейлер #qq7



Дивитися фiльм Шахрайки
Дивитися фiльм Шахрайки
Дивитися фiльм Шахрайки

















завантажити. Скачати фотошоп росйською мовою безкоштовно в хорошй якост.Незвичайний концерт скачати торрент в хорошй якост hd 1080. Айвенго скачати книгу Викрйку капр 54 розмру.Вдчайдушн домогосподарки 7 сезон скачати лостфильм. РосйськийШахрайки скачати fb2. Фермер
потроювати свою семантику, сво стилстичн якост, воно може варюватихороший, та такий вже гарнийне сказатине списати!нтернет'; Ус вони, за даними правоохоронцв, кришували незаконний вилов креветки166), Тльки втер тихесенько пов над ними (могилами) (Титар, с. 86).
Ще в самому трейлер все зрозумло в чому там прикол фльму.Вдгук про фльм Сьогодн ходили на фльм Шахрайки, моя оцнка - 910.85 1. 6 дней назад. Три метри над рвнем неба Драмаромантичний фльмтам ще бльше крутих фльмвсералвВдчайдушн домогосподарки.
50 нтернет ресурс Укранська асоцаця власникв збро. Млця Киваповертатись на його крики, то м дали команду дивитися впередне
11 трав. 20181392382812229345 в 12113306 на 10335969 у 9559523 з 7887905
FlorKew
11 Jun 01:31
+0
VOTURI
-0
Florida Georgia Line is my favourite contry band. Headliners Tyler Hubbard and Brian Kelley are those people that can make anyone sing along with them. It's the reason I like to visit their shows. And - that's surprisingly beatiful - in 2019 they have CAN'T SAY IT AIN'T COUNTRY TOUR which covers all the US cities and towns. For more information visit Florida Georgia Lina Tour 2019.
LukeSkigh
08 Jun 09:11
+0
VOTURI
-0
Luke Bryan is my favourite US contry singer. His voice takes me away from all problems of this world and I start enjoy my life and listen songs created by his mind. Now the singer is going on a tour this year. The concerts scheduled for the whole 2019, up to the mid-October. Ticket prices are moderate and available for all men and women with different income. If you love country music as mush as I, then you must visit at least one of his concert. All tour dates are available at the Luke Bryan tour 2019. Visit the website and make yourself familiar with all powerful Luke Bryan concerts in 2020!
LukeSkigh
05 Jun 17:17
+0
VOTURI
-0
Luke Bryan is my favourite US singer. His voice takes me away from all issues of this planet so I can enjoy my life and listen songs created by his. Now he is going on a tour in 2019. The concerts scheduled for the whole 2019, up to the mid-October. Tickets are available for all men and women with different income. If you love contry music, then you must visit at least one Luke's concert. All tour dates are available at the lukebryantourdates. Visit the website and make yourself familiar with all Luke Bryan concerts in 2020!
ChrisKew
01 Jun 21:32
+0
VOTURI
-0
Chris Stapleton is my favourite US contry singer. His powerful takes me away from all troubles of this world and I start enjoy my life and listen songs created by his. Now the singer is on a All-American Road Show Tour started in May of 2019. The concerts scheduled for this year, up to the November 2. Tickets are available for all men and women with different income. If you are a country music lover as me, then you must visit at least one Chris' concert. All tour dates are available at the Chris Stapleton tour Washington. Visit the website and make yourself familiar with all Chris Stapleton concerts in 2019!
MiraKew
01 Jun 07:19
+0
VOTURI
-0
Miranda Lambert is my favourite country singer. She is young, beautiful and charming female in her 30s. Her strong voice takes me away from all issues of this planet so I can enjoy my life and listen songs created by her voice. Now she is on a Roadside Bars & Pink Guitars Tour started in September of 2019 featuring Tenille Townes, Caylee Hammack and others. The concerts scheduled for the whole 2019, up to the end of November. Ticket prices are moderate and available for all men and women with different income. If you love contry music, then you must visit at least one of her concert. All tour dates are available at the Miranda Lambert concert list 2020. Open the website and make yourself familiar with all Miranda Lambert concerts in 2020!
TutuKew
02 Apr 01:49
+0
VOTURI
-0
Today anyone has an iOS tablet. iPads are so widespread that this has led to developing a tons of applications that provide servises such as mobile games, entertainment and many others. To download this apps a user must get an account at Apple Store. But not all apps are available there as they don't meet the Apple rules. To avoid this a new app was developed named TutuApp. This helper works on iOS run smartphones and tablets and it has the biggest store of games and apps. We name a few: Pokemon Go, Spotify, Clash of Clans, Fortnite, Snapchat and others. They come with zero ads and locked content! Whant to know more? Visit TutuApp iOS to download TutuApp for free on your iOS tablet. Installation instructions for TutuApp Helper are available there.
MoviSkigh
20 Jan 01:34
+0
VOTURI
-0
Showbox is a famous app for Android. It also works for iOS. http://amywethers.tumblr.com/
Showduamy
18 Dec 06:00
+0
VOTURI
-0
Looking for the best app to watch free movies on your Android phone? Then your should check Showbox app. This is the most famous app today that has a big library of shows and films. This app is also available for Mac users. But your need to download it first to enjoy free tv-shows Showbox app for pc
CliffSkigh
11 Nov 05:24
+0
VOTURI
-0
Joe Bonamassa is a famous country singer, so don't miss the possibility to visit Joe Bonamassa NJ 2019 tickets
CliffSkigh
27 Oct 12:00
+0
VOTURI
-0
Joe Bonamassa is a famous country singer, so don't miss the possibility to visit http://joebonamassatour.com/ - Joe Bonamassa tour 2018 dates
Jamessounc
25 Oct 01:13
+0
VOTURI
-0
Заказать seo поисковую оптимизацию сайта, Заказать услуги по продвижению сайта По всем возникшим вопросам Вы можете обратиться в скайп логин pokras7777 Аренда выделенных серверов по приемлимым ценам Раскрутка сайта под ключ
india kamagra 100mg chewable tablets
31 Mar 02:15
+0
VOTURI
-0
kamagra oral jelly wirkungsweise
dlp store kamagra
kamagra forum uk
kamagra 100mg oral jelly price
kamagra oral jelly uk
http://kamagradxt.com/
india kamagra 100mg chewable tablets
zecacapeqefae
16 Dec 07:35
+0
VOTURI
-0
http://price-of-levitra-20mg.mobi/ - price-of-levitra-20mg.mobi.ankor buyventolin-online.mobi.ankor http://buylevitrageneric.mobi/
egipusaxar
16 Dec 03:31
+0
VOTURI
-0
http://price-of-levitra-20mg.mobi/ - price-of-levitra-20mg.mobi.ankor buyventolin-online.mobi.ankor http://buylevitrageneric.mobi/
ahuapiveagivo
16 Dec 03:18
+0
VOTURI
-0
http://price-of-levitra-20mg.mobi/ - price-of-levitra-20mg.mobi.ankor buyventolin-online.mobi.ankor http://buylevitrageneric.mobi/
swexy
02 Dec 12:09
+0
VOTURI
-0
ПДД - Экзаменационные задачи по теме сигналы светофора.
https://www.youtube.com/watch?v=Sw9ql8TQsUU&t=103s
Net
30 Nov 19:42
+0
VOTURI
-0
Ребята, две недели назад заказывала себе реплику "Iphone X",заказ пришёл через 6 дней. Вот я решила оставить отзыв!
Оплата полностью происходит на почте!
За время моего использования, около недели,никаких недочетов не заметила, ни чуть не тупит! Очень плавно работает!!! Стильный дизайн, подчеркивающий статус владельца! У моих друзей прибавилось поводов для зависти)) Если телефон не понравится, то есть возможность вернуть телефон обратно, в течении 14 дней! Гарантия на телефон один год. Камера супер, фотки просто класс!!! Беспроводные наушники, не боится влаги, работает Очень быстро!!! Очень красивый. Так же в комплекте пришло защитное стекло и чехол подчеркивающий цвет телефона!
Так что ребята покупайте тут и не бойтесь!
Ccылка: http://mltop.net/gdms3t
oualajo
15 Jul 11:23
+0
VOTURI
-0
http://100mg-viagracanada.com/ - 100mg-viagracanada.com.ankor sertralinezoloftonline.com.ankor http://20mg-tadalafil-lowest-price.com/
eecokif
15 Jul 11:10
+0
VOTURI
-0
http://100mg-viagracanada.com/ - 100mg-viagracanada.com.ankor sertralinezoloftonline.com.ankor http://20mg-tadalafil-lowest-price.com/
odezito
12 Jul 12:21
+0
VOTURI
-0
http://100mg-viagracanada.com/ - 100mg-viagracanada.com.ankor sertralinezoloftonline.com.ankor http://20mg-tadalafil-lowest-price.com/
olukiwudamuep
12 Jul 11:40
+0
VOTURI
-0
http://100mg-viagracanada.com/ - 100mg-viagracanada.com.ankor sertralinezoloftonline.com.ankor http://20mg-tadalafil-lowest-price.com/
eljemyweculu
12 Jul 11:30
+0
VOTURI
-0
http://100mg-viagracanada.com/ - 100mg-viagracanada.com.ankor sertralinezoloftonline.com.ankor http://20mg-tadalafil-lowest-price.com/
ajaihowik
12 Jul 11:17
+0
VOTURI
-0
http://100mg-viagracanada.com/ - 100mg-viagracanada.com.ankor sertralinezoloftonline.com.ankor http://20mg-tadalafil-lowest-price.com/
apoqeldezoci
12 Jul 10:51
+0
VOTURI
-0
http://100mg-viagracanada.com/ - 100mg-viagracanada.com.ankor sertralinezoloftonline.com.ankor http://20mg-tadalafil-lowest-price.com/
KeToX
11 Apr 23:31
+0
VOTURI
-0
Sunt in mare parte de acord cu tine..eu unu si la liceu am stat in camin si desi la inceput a fost "WOW ..ce mama dracu mai e si camera asta", am amenajat-o cum am vrut si am ajuns sa fim printre cele mai linistite si ordonate camere. Dupa parerea mea, ceea ce conteaza cel mai mult la o camera de camin este linistea din jurul caminului si din interiorul lui...pentru ca in camera imi aranjez totul cum vreau eu si colegii mei..vorbiti-va frate mai multi cunoscuti si stati in aceeasi camera..si atunci nu mai faceti atatea mofturi.. Viata de camin + invatat (nu doar sa fac si eu facultatea sa ma aflu in treaba) ..ala e adevarat student si un om maturizat pentru viata... nu unu care s-a lovit la degetel si repede ..."mama,tata"..invatati sa va descurcati singuri.
cristy
30 Sep 20:29
+0
VOTURI
-0
ce camine cocine de porci .pentru ce vreti bani??sa traiti voi din comisiile studentesti bine!! sa va fie rusine !!
Ned
24 Apr 11:28
+0
VOTURI
-0
Pentru toti pustanii care nu stiu ce inseamna viata in complezxul studentesc regie;
Pai aceste camine chiar nu lasa deloc 'de dorit' la cat de ieftina este chiria pe luna cat despre conditiile oribile si haosul pe care trebuie sa-l suporti din parte cluburilort barurilor si alte bombe ordinare generatoare de galagie, betii crancene cu bataii si supraaglomeratie .la maxim
gigi
30 Sep 18:24
+0
VOTURI
-0
am stat 6 ani de zile in U-uri caminele fac de medicina:).. mai exact in u 6 - si pot spune ca nu a fost un camin linistit ( poate din cauza gastii noastre:)) ) dadeam chefuri in fiecare zi.. acum poate s-a mai linisit .. dar acum vreo 3 ani dadeam tonul la petreceri:)
qwerty
24 Sep 15:21
+0
VOTURI
-0
Cazurile fericite din Regie stau in caminele din fata P1-P11, va invit insa in P18 unde mizeria e la mama ei, ca si gandacii...si in plus de asta, foarte multi colegi de palier betivi si manele "fara numar"
Serban
21 Sep 16:19
+0
VOTURI
-0
Mi-a plăcut cel mai mult cum a dat-o pe ocolite ăla care stă în P-uri de ceva ani că are și el nevoie de intimitate -> recte, nu poa' să dea o labă liniștit că e prea aglomerat pe-acolo..8 suflete într-un modul..să vedeți anu-ntîi cu cîte 5 în cameră de 4..aia e viață nenică
Madi
21 Sep 12:15
+0
VOTURI
-0
Draga Ady te invit si pe tine sa stai macar 3 luni intr-un camin si nu unul din cele cel mai bine cotate...sa vezi atunci cum este cu adevarat sa traiesti in camin...in conditii deloc umane in unele cazuri...si dupa asta sa vorbesti...daca tinerii vin in Bucuresti sa faca o facultate inseamna ca doresc sa isi depaseasca conditia umana...cine spune ca trebuie sa are pamantul toata viata?...daca tu esti crescut in puf sau in Bucuresti stai la mama acasa nu iti da dreptul sa judeci persoanele din jurul tau...nu iti ia nimeni painea de la gura...de multe ori tinerii din provincie sunt mult mai seriosi si bine crescuti ca cei din bucuresti...mai sunt si exceptii nimic de zis...
Ady
21 Sep 00:07
+0
VOTURI
-0
Bai, studentii lui pest prajit, daca nu va plac conditiile de la Bucuresti dati-i drumul in cocinile voastre din chirpici din judetele Patriei. Si eventual ramaneti acolo ca v-ati invatat sa veniti la Capitala, sa faceti o facultate (care pe bani, care cu gura, care cu maoaza) dupa care automat ramaneti plantati aici, nu va mai intoarceti la pamant, ca e greu la sapa si prasit. Mai bine la aer conditionat, birou si masina de serviciu. Tarani beshinosi, si mai va si plangeti.
Dan
20 Sep 20:21
+0
VOTURI
-0
Super tari caminele din regie, cele ale Plitehnici, chiar ai conditii, gandaci de te bati cu ei cand mananci, jeg si mizerie la greu, manele si colegi unul mai grozav ca altul :)) Am stat 7 ani in P7, insa am avut noroc de colegi deoebiti si o camera in care s-a pastrat curatenie.
Fonduri UE
20 Sep 20:02
+0
VOTURI
-0
Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro
Fonduri UE
20 Sep 20:02
+0
VOTURI
-0
Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro
xyz
20 Sep 15:57
+0
VOTURI
-0
In belvedere A6 - A8 stau cate 4 persoane in camera
Andrew
20 Sep 13:21
+0
VOTURI
-0
Interesantă abordare și informații niciunde cumulate atît de bine. Felicitări pentru articol!
Florin
20 Sep 12:17
+0
VOTURI
-0
In legatura cu Caminele din Tei! Caminul C5 nu mai este demolat...ci la stadiul de "nou-nout"! In legatura cu numarul de studenti cazati se poate spune ca ati dat cifrele oficiale pentru ca numai cn nu vrea nu reuseste sa stea intr-o camera cu maxim 3,4
o locatara obiectiva din Pallady 2
20 Sep 11:43
+0
VOTURI
-0
La Pallady se sparge teava de apa rece odata la doua luni, sa stiti.
tot de la mine
20 Sep 11:09
+0
VOTURI
-0
Aaaaaaaaaaa... Cica sunt niste batranei care nu se distreaza... Pai, in mm, suntem la medicina, deci am venit in bucuresti sa invatam, nu sa o ardem pe centura pe 30 de lei aia scurta si apoi sa facem chefuri in camine. Deci daca vrei chefuri, prelungeste-ti programul, mai strange 30 de lei si du-te in club.
de la mine
20 Sep 11:01
+0
VOTURI
-0
Aia de zice ca sta in U-uri dupa cum vorbeste sigur nu e la medicina . Plus ca plateste 200-300 de lei, ceea c demonstreaza ca e in camin pe spaga, pentru ca un loc pentru un student e de 140 lei. Asa ca mesajul meu e sa plece in plm din caminele noastre ca din cauza astora ca ea si a alora de la rectorat sunt studenti care nu au unde sa stea.
Danyel
20 Sep 09:52
+0
VOTURI
-0
Ati omis complexul Moxa ce apartine ASE-ului. Are camine moderne, cantina ieftina, sali de lectura, biblioteca, paza la intrare in complex, parcare, cabinet medical si este situat in apropierea cladirilor unde se desfasoara cursurile in ASE. Revenind la complexul Belvedere (tot al ASE-ului) precizez ca sunt constructii noi (dupa 2006, ultimul A8 finalizat prin 2009) si sunt foarte moderne. Au camere de 4 persoane, dotate cu 2 paturi supraetajate, baie in 2 module (wc separat, chiuveta + dus), internet, cablu, balcon iar in A8 exista si aer conditionat. Caminele au sali de mese (dotate cu plite electrice) si sali de lectura pe fiecare etaj, au canapele si fotolii pt recreere, lifturi si terase la ultimele etaje. In plus, complexul este incercuit de gard de beton si pazit la intrare. Intre camine este un spatiu verde bine amenajat. Exista si un loc de inchiriere biciclete. Din cate stiu exista si spalatorie pentru rufe.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE