Când se reiau CURSURILE în Bucureşti. Anunţul Primăriei Capitalei



Primarul general al Capitalei a anunțat că luni se vor relua cursurile școlare și că o decizie privind menținerea suspendării activității unităților de învățământ se va lua doar dacă vor exista motive întemeiate.

Cand se reiau CURSURILE in Bucuresti
Când se reiau CURSURILE în Bucureşti

"Am primit avertizare de la specialiștii în meteorologie că începând de luni seara, marți și miercuri va ninge din nou în Capitală. Se va așeza din nou un strat de zăpadă, în jur de 20 de centimetri, deci mai mic decât cel de săptămâna trecută. Îl vom gestiona, ne pregătim în toate aceste zile. Școlile vor începe, toate. Atât creșe, grădinițe, școli, licee — luni, 16 ianuarie. Nu vor mai fi motive întemeiate pentru a se întrerupe cursurile. Dacă acestea vor apărea, (...) vom lua măsura la momentul potrivit, în consultare cu Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar General. Acum, pe baza prognozei pe care o avem, nu ar fi motive pentru întreruperea cursurilor. Dacă se va întâmpla așa ceva, vom anunța în timp util. Deocamdată, școala începe luni și rămâne deschisă până la vacanța din februarie", a precizat Gabriela Firea.

Etichete: cursuri bucureşti, Gabriela Firea, prognoza meteo bucuresti, vremea bucuresti

0/1 COMENTARII
Eugen
15 Jan 13:34
+0
VOTURI
-0
Ministerul muncii când schimbă codul muncii să declare vinerea zi nelucrătoare???

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h