Când se ridică restricțiile de trafic în Dr.Taberei.Suprafețele a trei stații de metrou, gata în mai



Suprafețele a trei stații de metrou din Drumul Taberei, de pe Magistrala 5, vor fi terminate luna viitoare, a anunțat directorul Metrorex, Cătălin Homor, joi. Drept urmare, restricțiile de circulație din zonă vor fi ridicate. Traficul în Drumul Taberei a devenit unul de coșmar din cauza lucrărilor la metrou, iar ridicarea restricțiilor a tot întârziat, deși ar fi trebuit să se producă din toamna trecută. Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon va fi gata la sfârșitul anului viitor, conform declarațiilor actualului director.

Lucrarile la statia de metrou Favorit sunt aproape gata. Foto - forum.metrouusor
Lucrările la stația de metrou Favorit sunt aproape gata. Foto - forum.metrouusor

"Avem trei stații de metrou de pe Magistrala 5 ale căror suprafețe vor fi finalizate în luna mai: Orizont, Favorit și Drumul Taberei 34. Următoarele stații de metrou de pe Magistrala 5 ale căror suprafețe vor fi finalizate sunt Brâncuși și Romancierilor, acestea vor fi gata în luna iulie, iar suprafețele celorlalte stații este de așteptat să fie finalizate în luna septembrie", conform directorului Metrorex Cătălin Homor. Drept urmare, traficul va fi reluat în condiții normale în zonele respective, spre ușurarea locuitorilor din Drumul Taberei. 

Conform declarațiilor directorului Metrorex, structura stațiilor de pe Magistrala 5 este gata în proporție de 95-98%, iar cea a tunelului de metrou, în proporție de 80%.

Totuşi, potrivit lui Cătălin Homor, carosabilul nu se va reda integral pentru circulaţie. "Mai rămân golurile tehnologice pentru alimentarea cu materiale şi, probabil, o parte pentru accesele în staţii, care în general sunt în afara carosabilului. Dar vor fi mici zone în care carosabilul va fi afectat", a punctat Homor.

"Magistrala 5 va fi gata la sfârșitul anului 2016. Situația este destul de bună. În momentul de față este în curs procedura de licitație pentru finisaje. Termenul pentru acele lucrări este de 16 luni. Ne încadrăm în termen. Sperăm să nu intervină evenimente imprevizibile incontrolabile de către Metrorex astfel încât să putem respecta termenele și să punem în funcțiune la sfârșitul anului 2016", a spus Homor.

Pe 25 septembrie 2013, la demararea săpăturilor la tunelurile de metrou pe Magistrala 5, premierul Victor Ponta anunţa că traficul rutier va fi reluat în zonă în toamna anului 2014. "Am întrebat şi eu primarii de peste tot din Europa. Peste tot este aceeaşi problemă: nu ai cum să construieşti metroul decât creând, pentru o perioadă de timp, foarte multe probleme pentru traficul rutier. Până la urmă este o pierdere asumată de noi toţi, iar metroul este necesar într-un oraş ca Bucureştiul. Pentru o perioadă de timp, problemele cu traficul rutier sunt inevitabile şi în alte mari capitale europene. Pe măsură ce se avansează cu lucrările în subteran fiecare km de şosea, care se acoperă şi se poate reda circulaţiei, se redă. Cel mai probabil, însă, din ceea ce mi-au spus specialiştii, o schimbare semnificativă privind facilitarea traficului rutier va fi undeva în toamna anului 2014, nu mai repede", a spus atunci Ponta.

La finele lunii ianuarie, s-au finalizat săpăturile la tunelul de metrou de pe Magistrala 5, pe tronsonul Academia Militară - Râul Doamnei, iar la începutul acestei luni a început mutarea cârtiţelor uriaşe care au făcut tunelul de metrou din Drumul Taberei. Cârtiţele vor ajunge la Academia Militară pentru a efectua săpăturile spre staţia Eroilor 2. Mai multe detalii şi galerie foto AICI.

 

Etichete: Drumul Taberei, lucrări, magistrala 5, metrou, realitatea, Sectorul 6, staţii

0/2 COMENTARII
Damoc Gabriel
18 apr 12:52
+0
VOTURI
-0
Bine v-am gasit! Am bucuria de a lucra intr-un proiect in plina expansiune, nu este un job, ci o afacere, care imi ofera multe oportunitați ca de exemplu piata online mondiala, foarte mult timp liber , bucuria de a lucra de acasa in fața calculatorului. Proiectul este la stagiul national , in scurt timp vom ataca piata online mondiala ! Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Avem nevoie si imi doresc colegi ambitiosi, cu vise si dorința de independența financiara ! Cerinte:
- cunostinte minime PC
- necesar calculator
- conexiune internet
- rabdare
- seriozitate
Nu este necesara experienta. Oferim pregatire si suport profesional pana in punctul in care veti reusi sa va descurcati singur in aceasta activitate profesionala.
Veti trece mai intai prin instruire, apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati.
Program part-time/full-time, la alegere. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal.
Pentru cei interesati, va rog contactati-ma pe email:gabidamoc75@gmail.com
Woody
16 apr 17:01
+0
VOTURI
-0
„nu ai cum să construieşti metroul decât creând, pentru o perioadă de timp, foarte multe probleme pentru traficul rutier. Până la urmă este o pierdere asumată de noi toţi” a spus atunci Ponta.

Păi bine, prea-ne-fericitule... Tu stai în Drumul Taberei? Nu? Și-atunci cum spui că e „o pierdere asumată de noi toți”?
Nu vrei să fie „o pierdere asumată de noi toți” lipsa salariilor și a pensiilor voastre „speciale”? Ia întreabă tu populația dacă e de acord să vă plătească banii pe care-i primiți lunar chiar și când nu mai sunteți în țară măcar, și respectă decizia ei!
E o pierdere pentru toată România că nu mai primiți voi bani pe stat degeaba, dar ne-o asumăm toți!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE