Când va concerta JULIO IGLESIAS alături de fiul său, JULIO IGLESIAS Jr., la Cluj și la București



JULIO IGLESIAS BUCUREŞTI 2015. JULIO IGLESIAS va concerta, alături de fiul său, JULIO IGLESIAS Jr., la Cluj și București, conform programului anunțat. Potrivit organizatorilor, concertul din Capitală nu a fost amânat din cauza incidentului din emisiunea de la Antena 3, când JULIO IGLESIAS Jr. a fost pus de Mihai Gâdea să spună "Jos Băsescu!".

Cand va concerta JULIO IGLESIAS alaturi de fiul sau, JULIO IGLESIAS Jr., la Cluj si la Bucuresti
Când va concerta JULIO IGLESIAS alături de fiul său, JULIO IGLESIAS Jr., la Cluj și la București
Foto: organizatorii

JULIO IGLESIAS BUCUREŞTI 2015. Organizatorii anunţă, într-un comunicat de presă, că Julio Iglesias și Julio Iglesias Jr. vor concerta conform programului anunțat. Astfel, Julio Iglesias și Julio Iglesias Jr., vor evolua pe scena Sălii Polivalente din Cluj, în data de 22 mai, iar la Sala Palatului din Capitală, în data de 2 iulie. Precizările au fost transmise într-un comunicat de presă remis B365.ro, pentru a infirma astfel numeroasele supoziții publicate sau informări neclare, transmise publicului prin intermediul canalelor mass-media precum și a rețelelor de socializare, cu privire la datele de desfășurare ale celor două concerte pe care artistul internațional Julio Iglesias urmează să le susțină împreună cu fiul său, la Cluj și București.

"Totodată, organizatorii mentionează faptul că anunțul reprogramării concertului de la București pentru data de 2 iulie, a fost lansat cu o zi înainte de apariția artistului Julio Iglesias Jr. în emisiunea "Sinteza Zilei" de la Antena 3, amânarea neavând nicio legatură cu incidentul petrecut.

Așadar, vineri, 22 mai, începând cu ora 20:00, Julio Iglesias va concerta pentru a doua oară la Cluj, în prezența celor aproximativ 7.000 de spectatori, așteptați la Sala Polivalentă. Show-ul celui mai iubit artist latin al tuturor timpurilor va fi deschis de recitalul fiului său, Julio Iglesias Jr. și va cuprinde cele mai frumoase melodii din repertoriu.

Același spectacol deosebit va fi reeditat în data de 2 iulie, la Sala Palatului din Bucuresti".

JULIO IGLESIAS BUCUREŞTI 2015. Cei care vor să asiste la unul din cele două concerte susţinute de Julio Iglesias și Julio Iglesias Jr. pot procura bilete intermediul agenției EVENTIM de la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carturești, Humanitas, de la Sala Palatului și online prin www.eventim.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc.

Reamintim că reprezentanții artiştilor Julio Iglesias şi Julio Iglesias Jr. au reacţionat după ce Mihai Gâdea i-a cerut celui din urmă să spună „Jos Băsescu!“ în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei“, de joi seară. Ei spun că artistul a fost indus în eroare de realizatorul de la Antena 3. Julio Iglesias jr. a crezut că i se cere să spună o formulă de rămas bun.

După reacţia vehementă a reprezentanţilor artiştilor Julio Iglesias şi Julio Iglesias Jr., Antena 3 a ȘTERS ȘTIREA despre Gâdea, care l-a pus pe Julio Iglesias jr. să spună "Jos Băsescu!".

JULIO IGLESIASTelespectatorii au sesizat CNA, după ce Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii "Sinteza zilei", l-a pus pe Julio Iglesias Jr să spună „Jos Băsescu!”.

Etichete: antena 3, bilete concert Julio Iglesias, concert julio iglesias, julio iglesias, julio iglesias bucuresti, julio iglesias concert, Julio Iglesias jr, Julio Iglesias jr., mihai gadea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h