Când va fi funcţională Secţia ATI RENOVATĂ de la Spitalul de Arşi din Bucureşti



Pentru renovarea secţiei Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul de Arşi au fost investiţi, până acum, 250.000 de euro din bugetul Primăriei Sectorului 1, iar în luna decembrie aceasta ar putea fi funcţională, a declarat, sâmbătă, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Cand va fi functionala Sectia ATI de la Spitalul de Arsi
Când va fi funcţională Secţia ATI de la Spitalul de Arşi

"Primăria Sectorului 1 se implică în deschiderea cât mai urgentă a secţiei ATI de la Spitalul de Arşi. Sper ca în două-trei săptămâni să fie funcţională. Avem nevoie de acest spital de mari arşi, nu mai trebuie ca bolnavii să fie trimişi în spitalele din străinătate. Ceea ce mă doare cel mai mult este că Ministerul Sănătăţii a avut 500 de milioane de lei să investească în spitale şi nu a făcut-o. O vom face noi. În luna decembrie, România va avea o secţie ATI în spitalul de arşi", a declarat Dan Tudorache, potrivit news.ro.

În prezent, lucrările se află la stadiul de finisare, potrivit inginerului Adrian Balosin. El susţine că s-au făcut lucrări de decopertare, consolidare, de tencuială, de finisare a pardoselilor şi au fost instalate detectoare de fum şi ventilaţii speciale pentru pacienţii cu arsuri.

Potrivit lui Balosin, repararea secţiei ATI s-a făcut în proporţie de 65-70%.

Inspecţia Sanitară a dispus, în 14 iulie, suspendarea activităţii în secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, până la remedierea deficienţelor constatate, spitalul fiind amendat cu 6.000 de lei. Ministerul Sănătăţii preciza atunci că măsurile pe care trebuie să le ia spitalul sunt: igienizarea totală a secţiei ATI, montarea de plase la geamuri acolo unde este nevoie şi remedierea instalaţiei de climatizare.

Etichete: renovare spitalul de arsi bucureşti, secţia ATI spitalul de arsi bucureşti, spitalul de arsi bucureşti

0/1 COMENTARII
vlad
21 Nov 10:24
+0
VOTURI
-0
Asta e scrantit??? De renovare? Ce igienizare??? Ce crede el ca daca schimba niste faianta pe-acolo scapa de bacteriile alea rezistente??? Spitalul ala este complet compromis.... poate prin renovarile lor scapa de ceva mizerie, de mustele alea care stateau pe raniti... dar in rest e inutil!! De-asta se fac periodic spitalele de la 0!! Cladire noua baiete!!!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE