Când va fi gata CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. Ce spune PATRIARHUL DANIEL



Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că speră ca la 1 Decembrie 2018, Catedrala Mânturii Neamului să fie sfințită.

Patriarhul Daniel
Patriarhul Daniel
Foto: rtv.net

"Am săvârșit prima liturghie în fața acestei catedrale care se află în formare, în construcție, așa cum tinerii se formează, merg spre desăvârșire, spre maturizare. Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca în anul 2018, la 1 Decembrie, să fiți prezenți, tinerii, aici, la sfințirea Catedralei, când ea va fi acoperită și va fi sfințită masa Sfântului Altar și Sfântul Altar întreg, urmând ca după câțiva ani, în care vom picta biserica, să vă invităm și la sfințirea picturii", a spus patriarhul, la finalul primei Sfinte Liturghii săvârșită duminică la Catedrala Națională a Mântuirii Neamului, potrivit Agerpres.

La slujbă, oficiată pe o scenă ridicată în fața Catedralei, au fost prezenți participanții la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, preoți și diaconi, credincioși din București și din țară.

Slujba a fost oficiată de patriarhul Daniel, împreună cu mai mulți ierarhi români (arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului, Laurențiu; arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei; arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale și mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Iosif; arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian; episcopii vicari patriarhali, Varlaam Ploieșteanu și Ieronim Sinaitul; episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul; Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului) și străini (Macarios, episcop de Cristopolis, Dimitrios, mitropolit de Iranopolis, delegatul Patriarhiei Alexandriei, Qais, episcop de Erdurum, delegatul patriarhiei Antiohiei).

La inițiativa patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, între anii 2007 și 2010 au fost parcurse toate etapele necesare pentru pregătirea documentației ridicării locașului. În 2010 s-a organizat un concurs pentru atribuirea lucrărilor, iar în toamna acelui an au început primele lucrări pregătitoare (execuția pereților mulați și a excavațiilor). Lucrările efective la Catedrala Mântuirii Neamului au început pe 23 decembrie 2011.

Etichete: Catedrala Mântuirii Neamului, Patriarhul Daniel

0/2 COMENTARII
Geo
28 Oct 10:03
+0
VOTURI
-0
Cat kkt mananca barbosul asta: "catedrale care se află în formare, în construcție, așa cum tinerii se formează, merg spre desăvârșire, spre maturizare"
ion
04 Sep 17:38
+0
VOTURI
-0
Cand vor fi gata si autostrazile.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE