Când va fi gata gazoductul dintre România şi Bulgaria. Lucrările întârziere de patru ani



Gazoductul Giurgiu-Ruse pe sub Dunăre, care leagă reţelele de gaze dintre România şi Bulgaria, va fi gata în luna august, iar primele importuri şi exporturi de gaze vor avea loc din acest an, se arată în datele transmise de transportatorul naţional de gaze Transgaz.

Gazoduct Romania Bulgaria
Gazoduct România Bulgaria

Conducta de gaze trebuia să fie finalizată încă din anul 2012, dar proiectul a întârziat din cauza procedurilor privind subtraversarea Dunării.

Termenul de finalizare a lucrării este august 2016. Conducta de interconecatare Giurgiu-Ruse se poate utiliza în ambele sensuri de curgere a gazului, import/export (revers flow)", se arată în răspunsul Transgaz, la solicitarea News.ro.

Conducta va putea fi folosită atât pentru importuri, cât şi pentru exporturi de gaze naturale. Cu toate acestea, într-o primă fază, interconectorul va avea o capacitate limitată de export până la finalizarea proiectului BRUA, „proiect care aduce schimbările necesare în SNT pentru a susţine volumele de export preconizate de specificaţile tehnice ale interconectorului", precizează Transgaz.

Conform reglementărilor europene, este obligatorie încheierea unui Acord de Interconectare între Transgaz şi Bulgartransgaz pentru stabilirea în comun a regulilor tehnice şi comerciale de operare a noului Punct de Interconectare Giurgiu - Ruse", mai spun reprezentanţii Transgaz.

Primele importuri şi exporturi de gaze prin conducta Giurgiu-Ruse vor avea loc, cel mai probabil, începând cu anul gazier 2016-2017.

În 6 aprilie 2016, transportatorii de gaze din România şi Bulgaria, Transgaz şi Bulgartransgaz, au semnat contractul cu compania Habau PPS Pipeline Systems SRL, câştigătorul procedurii de achiziţie publică, derulate în conformitate cu legislaţia bulgară privind „construirea conductei principale DN 500 de traversare (inclusiv subtraversare) a fluviului Dunărea în vederea interconectării sistemelor de transport gaze naturale din Bulgaria şi România".

Transgaz a transportat anul trecut o cantitate de 12,38 miliarde metri cubi gaze, în scădere faţă de 2014, când prin conductele companiei a fost transportată o cantitate de 13,08 miliarde mc de gaze. Scăderea volumului de gaze naturale vehiculate prin Sistemul Naţional de Transport (SNT) în anul 2015 faţă de anul 2014 a fost cauzată de reducerea consumului de gaze naturale, spun reprezentanţii companiei.

Transgaz, un monopol al transportului de gaze naturale din România, este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 58,5% din acţiuni. Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 3,3 miliarde lei (736 milioane euro), la ultimul preţ de închidere, de 282 lei / acţiune.

 

Etichete: Bulgaria, gaze, gaze naturale, gazoduct, gazoductul dintre România şi Bulgaria, România, transport gaze naturale

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE