Cântece, dansuri şi expoziţii, în peste 80 de gări din țară, de ZIUA UNIRII



ZIUA UNIRII. Evenimente tematice, cu cântece, dansuri şi expoziţii, au loc duminică în peste 80 de gări, cu ocazia aniversării a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate CFR.

Cantece, dansuri si expozitii, in peste 80 de gari din tara, de ZIUA UNIRII
Cântece, dansuri şi expoziţii, în peste 80 de gări din țară, de ZIUA UNIRII

ZIUA UNIRII. Românii sunt aşteptaţi duminică de Ziua Unirii, începând cu ora 10.30, în gările Bucureşti Nord, Timişoara, Arad, Constanţa şi Iaşi să întâmpine această zi istorică prin dansuri, cântece populare, poezii, muzică folk şi expoziţii tematice. Ansambluri de dansatori, artişti, cluburi de copii, cadre didactice şi liceeni vor sărbători împreună cu feroviarii, şi cu miile de călători care sunt aşteptaţi să-şi dea mână cu mână în "Hora Unirii".

Tricolorul şi ia românească vor colora tradiţional Gara de Nord din Bucureşti, unde călătorii împreună cu cadrele didactice şi elevii Liceului Tehnologic Cezar Nicolau din Brăneşti vor cânta şi se vor prinde în dansul Unirii la ora 11.50, iar o locomotivă tricoloră va tracta, de a ora 12.00, "Trenul Unirii", pe drumul istoriei, până la Iaşi.

ZIUA UNIRII. Gările Timişoara, Arad şi Constanţa se transformă şi ele într-o scenă aniversară pentru artiştiii şi copiii de la Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, Palatul Copiilor din Arad, Şcoala Populară de Artă Arad, care vor celebra Unirea prin cântecul şi dansul popular românesc, în timp ce reprezentanţii Muzeului de Istorie din Constanţa prezintă o expoziţie cu fotografii tematice.

În gara Iaşi, unde spre seară va poposi şi "Trenul Unirii", vor răsuna de la ora 10.30 cântecele elevilor Liceului de Artă "Octav Băncilă", sub îndrumarea regizorului Emil Gnatenco, dansul popular îi va uni pe copiii cluburilor CFR Iaşi, iar momentul poetic şi muzica folk a artistul Theodor Munteanu îi va încânta pe nostalgici.

ZIUA UNIRII. Evenimentul din Gara Bucureşti Nord va fi transmis pe canalul Youtube al Ministerului Transporturilor, putând fi vizualizat pe pagina web a MT şi pagina de Facebook, iar imagini de la evenimentele organizate la nivel regional pe pagina de facebook a CFR SA.

Sursa: Mediafax

Etichete: gara, spectacol, ziua unirii

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE