Care sunt priorităţile noului ministru al Culturii, Corina Şuteu. Ce spune de scandalul de la Operă



Noul ministru al Culturii, Corina Şuteu, a exprimat, miercuri seară, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook care vor fi priorităţile mandatului său pe următoarele luni în fruntea ministerului de resort.

Astfel, Corina Şuteu mizează pe ideea de continuare a reformelor în concordanţă cu resursele disponibile, un dialog transparent cu societatea civilă în privinţa creării "unei atitudini participative între administraţia culturală şi zonele culturale emergente".

De asemenea, Corina Şuteu insistă pe ideea îmbunătăţirii legislaţiei şi administraţiei culturale, precum şi asupra rezolvării de urgenţă a situaţiei de la Opera Naţională Bucureşti şi pe măsuri legislative în privinţa instituţiilor de spectacol din ţară. Noul Ministru al Culturii nu trece cu vederea nici situaţia cinematografiei, pe care o numeşte prioritară. În plus, printre obiectivele sale mai figurează "ameliorarea legislaţiei privind protecţia patrimoniului naţional în vederea salvării, prezervării şi valorificării lui".

Mai jos, mesajul Ministrului Culturii Corina Şuteu, publicat pe pagina sa personală de Facebook, conform Mediafax:

"În acest mandat va exista, pe de o parte, continuitate şi, pe de altă parte, o corelare mai strânsă între obiectivele reformatoare şi resursele aflate la dispoziţie. Va continua dialogul cu sectorul independent şi cu societatea civilă, în spiritul transparenţei şi a întreţinerii unei atitudini participative între administraţia culturală şi zonele culturale emergente. Totodată, va continua atenţia acordată instituţiilor publice de cultură şi ameliorării legislaţiei şi administraţiei culturale. Este urgentă rezolvarea situaţiei de la Opera Naţională din Bucureşti şi, într-un context mai larg, asumarea unor măsuri legislative legate de instituţiile de spectacol din România şi de statutul creatorului. Cinematografia este o prioritate absolută, vor fi prezentate iniţiativele dezvoltate în ultimele luni. De asemenea, va fi prezentat stadiul Strategiei Sectoriale în domeniul Culturii, de a cărei adoptare depinde realizarea unor politici publice în Cultură pe termen mediu şi lung. Ameliorarea legislaţiei privind protecţia patrimoniului naţional în vederea salvării, prezervării şi valorificării lui, rămâne de asemenea, o direcţie prioritară a Ministerului Culturii."

Corina Şuteu, noul ministru al Culturii, a depus jurământul. Mesajul lui Iohannis 

Corina Şuteu este noul ministru al Culturii. Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire a acesteia în locul lui Vlad Alexandrescu, care a fost revocat din funcţie. Corina Şuteu a depus, în cursul după-amiezii, jurământul la Cotroceni.

"Vă doresc mult succes, doamna ministru. Preluati portofoliul intr-o perioada foarte dificilă, intr-o perioadă când există o inflamare in spatiul public in legatura cu ceea ce se intampla in domeniul de care se ocupa Ministerul Culturii. (...)

Va doresc sa rezolvati multiplele probleme care vă aşteapta. Evident situaţia de la Opera trebuie rezolvata. Este doar una dintre situaţiile care are nevoie de cineva la minister, care cunoaşte institutiile de cultura romanesti. Domeniul are nevoie de reforma, nu de reformita, de decizie, dar nu de impunere cu cizma. (...) Complicată ecuaţie. Vă doresc mult succes", a fost mesajul lui Klaus Iohannis.

Etichete: Corina Şuteu, Opera Naţională Bucureşti, planuri opera, prioritati ministrul culturii

0/1 COMENTARII
SLC
05 May 08:53
+0
VOTURI
-0
La opera ce sa rezolve? Acolo e un caz obisnuit de invidie romaneasca a celor ce nu pot pleca afara pe salarii mai mari pt ca-s incompetenti, impotriva celor care-s mai capabili si au salarii mai mari, dintre care unii-s straini. Din ciclul nu ne vindem tara si sa mearga bine, ci sa o furam noi si sa falimenteze.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE