CARTIER bucureştean, împânzit cu mesaje pentru cei care plimbă câinii: Ţi-e scârbă să îl strângi?



Într-un cartier din Sectorul 3 au început să apară o serie de afişe lipite pe coşurile de gunoi cu privire la oamenii care îşi plimbă câinii pe străzi şi nu curăţă în urma lor. 

Un locuitor din cartierul Ozana, din Sectorul 3, vizibil deranjat de cei care nu respectă legea şi nu ţin cont de câinii care îşi fac nevoile peste tot, a început să lipească afişe în care îi atacă. Mesajul, extrem de direct, îi întreabă pe posesorii de patrupede dacă le este scârbă să strângă mizeria lăsată de animale în urma lor. În acelaşi timp are şi o completare, "Ce crezi că simt eu când îl văd sau îl calc?!". În final, există şi un îndemn, "Strânge după căţelul tău!".

Inedit este faptul că mesajul pare să aibă un oarecare efect. Astfel, un bucureştean recunoaşte că simte o diferenţă în privinţa curăţeniei din zonă.

"Am văzut afişele de mai multe zile şi să ştii că se simte că sunt citite. Parcă nu mai este atât de multă mizerie. Poate posesorii de animale au început să se simtă ruşinaţi de ceea ce fac. Înainte era plin de pe aici de murdărie", a declarat un bucureştean aflat în zonă. 

CITEŞTE ŞI Soluţia găsită de autorităţile din Bucureşti împotriva hoţilor de pungi pentru excrementele de câini 

Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea şi lasă mizerie în urma patrupedelor? 

Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 120/2010 privind aprobarea Normelor de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti vorbeşte despre amenzile pe care posesorii de animale le pot primi. Cei care trebuie să aplice aceste prevederi sunt poliţiştii locali. Mai mult, bucureştenii deranjaţi trebuie să reclame comportamentul necivilizat al vecinilor la Poliţia locală a sectorului în care locuiesc.

Cap. XI – Menţinerea curăţeniei de către posesorii de animale de companie

Art. 34 (1) Posesorii de animale de companie au următoarele obligaţii în timpul plimbării animalelor pe domeniul public:

a)să deţină asupra lor materialele necesare (făraş, mătură, pungă etc.) pentrucurăţarea locului şi evacuarea dejecţiilor fiziologice;

b)să nu permită accesul animalelor de companie pe spaţiile verzi din parcuri, grădini publice şi cele aferente ansamblurilor de locuinţe, în spaţiile de joacă amenajate pentru copii, în magazine şi pieţe de desfacere a produselor agroalimentare. Accesul cu animalele de companie va fi permis numai în spaţiile special amenajate;

c) menţinerea câinilor în lesă, iar cei din categoria câinilor agresivi vor purta obligatoriu şi botniţă;

(3) Posesorii de animale de companie vor asigura o permanentă stare de curăţenie şi igienizare a spaţiilor destinate creşterii acestora, luând măsurile necesare în vederea evitării poluării olfactive a celorlalte persoane;

4) Persoanele care deţin animale de companie în imobile cu spaţii comune vor asigura protecţia şi siguranţa celorlalţi locatari în raport cu aceştia. Această obligaţie le revine de asemenea şi în timpul plimbării acestora pe domeniul public.

Nerespectarea prevederilor prezentelor norme de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională începând de la 200 de lei (100 de lei, dacă amenda se plăteşte în 48 de ore).

Etichete: amenzi curăţat în urma câinilor, amenzi plimbat câini, mesaj amuzant, mesaje, plimbat câini

0/1 COMENTARII
ps3
02 Apr 14:02
+0
VOTURI
-0
De unde descarc afisul? Vreau sa-l pun si la mine in fata blocului pentru scarbele cu caini care infecteaza zilnic aleea.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE