Super-cârtiţele uriaşe pentru Magistrala 5, sfinţite de Patriarhul Daniel GALERIE FOTO



La şantierul viitoarei staţii de metrou Academia Militară, ce face parte din tronsonul 1 Drumul Taberei – Eroilor al Magistralei 5 de metrou din Bucureşti, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel a sfinţit cele două echipamente TBM (scuturi) de săpat tuneluri pentru metrou, Sfânta Muceniţă Filofteia şi Sfânta Muceniţă Varvara. Aceste sfinte vor fi protectoarele cârtiţelor care vor săpa tunelurile de la metrou, dar şi ale oamenilor care le vor utiliza.

Recordul de viteză la săparea tunelelor va creşte de la 4 metri la 20-30 metri p zi, odată cu utilizarea utilajelor noi. "Este pentru prima dată când se lucrează cu asemenea utilaje performante în România", a declarat directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, vineri, la ceremonia de sfinţire a cârtiţelor uriaşe.

Lucrările efective la tunele vor fi lansate în septembrie sau octombrie, iar în 2013 ar trebui să se apropie de final.
În total vor fi trei scuturi, dintre care doar două au fost aduse( Sf. Filofteia şi Sf. Varvara), iar cel de-al treilea, Sf. Parascheva, urmează să vină.

Întrebat de ce au fost alese aceste nume pentru utilaje, directorul Metrorex a spus că este în tradiţia mondială a constructorilor de tunele ca utilajele să poarte nume de sfinţi. Potrivit acestuia, în România se botează utilajele pentru prima dată.

Etichete: magistrala 5, Metrorex, metrou, Patriarhul Daniel, Sectorul 6, sfinţire

0/3 COMENTARII
Nume*
01 Feb 14:52
+0
VOTURI
-0
In awe of that anresw! Really cool! http://acmvlt.com [url=http://ykuaoojpuua.com]ykuaoojpuua[/url] [link=http://rreaihm.com]rreaihm[/link]
Nume*
17 Jan 23:10
+0
VOTURI
-0
A minute saved is a minute eanedr, and this saved hours!
Nume*
16 Jan 08:51
+0
VOTURI
-0
AKAIK yov'ue got the answer in one!
Motocea Valentin
08 Jul 23:45
+0
VOTURI
-0

bravo gigi, acolo suntem cu mentalitatea

Gigi
07 Jul 13:04
+0
VOTURI
-0

Tehnologie germana de ultima generație.



Mentalitate românească de ev mediu.

Paul
06 Jul 16:42
+0
VOTURI
-0

Cre'ca amaratul ala de securisto-patriarh le-a sfintit ca sa nu li se toceasca frezele, asa cum nu i s-a tocit lui apartententa la securitate.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE