IKEA: Ce produse sunt mai scumpe la noi decât în vest şi de ce



Cei care ajung să răsfoiască pliantele IKEA din diferite ţări ale lumii şi compară preţurile cu cele din România pot avea surpriza să găsească aceleaşi produse la tarife mai mici cu câteva sute de lei faţă de cele practicate la nivel naţional. Toată această politică de preţ sfidează însă nivelul de trai redus şi valoarea scăzută a chiriilor de la nivel naţional.

La Bucureşti, mai scumpe decât în Europa de Vest

Printre ţările vest-europene care au produse mai ieftine decât la noi se numără Olanda, Belgia, Italia, Spania, Franţa, Germania, Danemarca, Portugalia, Austria sau Polonia. Preţuri mai mici la anumite produse IKEA se regăsesc şi în Statele Unite ale Americii, Grecia sau Bulgaria.

Un cadru de pat matrimonial gri-maro Hemnes se vinde la Varşovia cu 750 zloţi polonezi, echivalentul a 785 lei, 199 euro în Belgia, Spania şi Franţa şi cu 201 euro în Italia. Mai mult, în Germania, cadrul de pat Hemnes gri-maro are preţul de 159 euro, aproximativ 700 lei, redus de la 189 euro, echivalentul a circa 832 lei. În magazinul IKEA din Bucureşti, acelaşi produs costă 1.039 lei, cu până la 339 lei mult decât în cele şase ţări vest-europene. Un alt cadru de pat din gama Hemnes, vopsit cu alb, cu dimensiuni de 140 cmx200 cm, costă 929 lei în România, cu aproximativ 53 lei mai mult decât cel comercializat în Belgia sau Italia. La Varşovia, acelaşi produs este mai ieftin cu mai bine de 300 lei, având un preţ la raft de 699,99 zloţi polonezi, echivalentul a circa 732 lei. Și în Olanda, una dintre principalele economii ale Europei, unde chiriile şi forţa de muncă sunt mult mai scumpe spre deosebire de cele de la nivel naţional, cadrul de pat Hemnes vopsit alb, cu aceleaşi dimensiuni, este mai ieftin cu circa 293 lei.

Un fotoliu rotativ din gama Skruvsta, care are un preţ de 399 lei în Bucureşti, se vinde cu 19 lei mai ieftin la Sofia. Un fotoliu rotativ Skruvsta de culoare neagră are un preţ mai mic cu circa 45 lei în Danemarca decât cel comercializat în magazinul IKEA din Băneasa.

O măsuţă de cafea Isala, cu diametru de 60 cm şi înălţime de 64 cm, se vinde cu 299 leva, echivalentul a circa 675 lei, în Bulgaria. Retilaer-ul suedez de mobilier comercializează, în Elveţia, aceeaşi măsuţă de cafea cu 199 franci elveţieni, sumă egală cu aproximativ 731 lei. În ţări precum Franţa, Portugalia, Germania sau Spania, acelaşi produs are un tarif de 179 euro, reprezentând circa 787 lei. Însă, în magazinul IKEA din Bucureşti, aceeaşi măsuţă se vinde cu 799 lei.

Șezlongurile Ammero, maro închis, bej, care se vând cu 499 lei în România, au preţuri cu până la 152 lei mai mici în alte ţări vest-europene. Produsul costă 79 euro, echivalentul a circa 347 lei, în Franţa, 349,99 zloţi polonezi, reprezentând 366 lei, 99 euro în Belgia şi Germania, 99,95 euro în Olanda şi 99,99 euro în Austria, Spania şi Portugalia, sume ce se situează sub pragul de 438 lei.

Un ansamblu de depozitare TV Besta/Framsta, disponibil în magazinul retailer-ului suedez din centrul comercial din nordul Capitalei la preţul de 915 lei, se vinde cu până la 280 lei mai ieftin în alte state europene, dar şi pe continentul american. Astfel, ansamblul de depozitare TV costă, la Varşovia, 605 zloţi polonezi, sumă egală cu aproximativ 635 lei. Acelaşi produs se vinde cu 210 dolari, circa 715 lei, în SUA, şi 1350 coroane daneze, echivalentul a 801 lei, în Copenhaga. Chiar şi în Austria, Franţa, Germania sau Portugalia, ansamblul de depozitare TV are preţuri mai mici decât cele de la nivel local. La Viena, acest produs se vinde cu 199 euro, echivalentul a 878 lei, iar în Paris, Berlin sau Lisabona, ansamblul costă 205 euro, cu circa 10 lei mai puţin decât cel vândut în România.

Însă, managerii companiei spun că diferenţa de curs valutar şi costurile logistice pot modifica tariful afişat la raft. ”Preţurile de fabrică sunt aceleaşi pentru toate produsele noastre, indiferent de ţara în care sunt comercializate, componenta care variază ţine de costurile logistice, care pot diferi de la o ţară la alta, în funcţie de distanţele şi volumele ce trebuie transportate. Tarifele diferă în funcţie de condiţiile diferite de achiziţie, transport şi depozitare. De exemplu, un produs fabricat in China, va avea un cost logistic mai mic pentru un magazin din Asia decât pentru unul din Europa. Cantităţile de produse comandate, care variază în funcţie de volumul vânzărilor, influenţează, de asemenea, preţul de achiziţie. Preţurile produselor vândute în România sunt comparabile cu preţurile aceloraşi produse vândute în Europa de Vest, evident, cu mici diferenţe negative sau pozitive, datorate motivelor menţionate anterior, cât şi diferenţelor de curs valutar”, a explicat, pentru B365.ro, Mihaela Mureşan, marketing manager IKEA România.

Unde sunt produse articolele IKEA vândute la Bucureşti

Gama de produse IKEA este aceeaşi în toate magazinele IKEA din lume, cu mici diferenţe de la o ţară la alta, spun oficialii retailer-ului suedez de mobilier. Producătorii IKEA sunt localizaţi în diferite ţări, printre care se numără şi Germania, Suedia, Polonia, Italia, China, India sau România, şi fiecare dintre ei aprovizionează, cu produsele pe care le fabrică, toate magazinele IKEA din lume. ”În România există mai mulţi producători IKEA, care aprovizionează toate magazinele, nu doar pe cel de la nivel naţional. Astfel, prin producerea unor volume foarte mari, se generează economii la scară mare şi se reduc considerabil costurile pe produs. Cu excepţia furnizorilor cu care IKEA are contracte pe termen lung si pe volume mari, un alt rol important în lanţul de producţie îl au designerii proprii, care caută calea cea mai eficientă de ambalare a produselor în pachete plate, pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu în camion, depozit, dar şi în maşina clienţilor. Aproximativ 5% din gama de produse comercializate în magazinul IKEA din Băneasa sunt produse fabricate în România, restul provenind de la alţi furnizori internaţionali”, mai spune reprezentanta retailer-ului suedez de mobilier.

Potrivit Mihaelei Mureşan, tarifele produselor incluse în catalogul IKEA ”sunt maxime şi sunt valabile până la 31 august 2012”, după cum indică şi coperta catalogului. ”Catalogul este garanţia noastră că preţurile produselor prezentate în catalog sunt maxime pentru un an de zile, perioadă în care au voie să scadă, dar nu să crească”, punctează Mureşan.

IKEA în cifre

În cei cinci ani de la deschiderea unităţii din Băneasa, peste 14,3 milioane de români au vizitat magazinul şi au cumpărat circa 50 de milioane de produse. La finele lui august 2011, subsidiara locală a lanţului suedez s-a înscris în prima treime a magazinelor IKEA din lume, numărându-se printre puţinele pieţe care au înregistrat creşteri. În anul fiscal 2011, care s-a încheiat la sfârşitul lunii august, magazinul IKEA din nordul Capitalei a înregistrat vânzări de 361,8 milioane de lei, în creştere cu 10,5% faţă de anul fiscal 2010, când a raportat vânzări 327,4 milioane lei, în scădere cu 50,5 milioane lei faţă de perioada 1 septembrie 2008 - 31 august 2009.

Etichete: Băneasa, Bucureşti, ieftin, IKEA, mobilier, pret, produs, promo, retail, scump, tarif

0/0 COMENTARII
Mang(a)
25 May 16:30
+0
VOTURI
-0

Am avut numai experiențe nașpa cu produsele IKEA. Nu mai cumpăr niciodată de la ei. Să nu credeți că am luat produse din gama ieftină, din contră!

diana
26 May 13:52
+0
VOTURI
-0

@manga: Corect. Nu-ti place, nu cumperi. TE duci la concurent.

In economia de piata se poate. Comportamentul cumparatorului influenteaza piata.



Mie imi place mult IKEA, dar nu cumpar orice de acolo. Este un magazin avantajos ca, calitate pret, dar daca vrei neaparat calitate ... o cauti in alta parte daca ai bani ...

Dan T
25 May 13:23
+0
VOTURI
-0

@Diana: Nu-i baga in probleme din astea, ia-i usurel, ca dupa aceea ar trebui sa treaca la analize de competitivitate a economiei romanesti, iar ei sunt scriitori de cancan nu de financial times. Noi nu muncim, nu gandim, nici de ce e mai scump la noi nu vrem sa stim!

d
25 May 11:17
+0
VOTURI
-0

E usor sa afli de ce unele produse sunt mai scumpe...unele sunt produse in Romanaia altele sunt importate...alea importate vor fi mai scumpa macar si numai din cauza transportului.

diana
25 May 11:02
+0
VOTURI
-0

Ok, si voi nu aveti economisti care sa va "sufle" de ce in ROmania sunt mai scumpe? VAd ca scapati cu greu de mentalitatea comunista , si anume aceea de vicrtima ...



Aici este vorba de economie de piata ... In economia de piata, olandezul se uita la ultimul cent, si nmu se bate de paste sa aiba pe masa bucatile "traditionale" ... i se rupe ... Si atunci magazinele ca sa stimuleze consumul "zgarcililor" le micsoreaza preturile de paste si craciun ... etc ... In Romania nu-i nevoie , ca lumea se bate sa aiba de toate cele cuvenite pe masa, deci coerciantul vede oportunitatea de a face profit cmai mare marind preturile ..

2. Ce autostrazi are romania? Cum poate un retailer de marca lui IKEA sa-si transporte marfurile avantajos pe drumurile de rahat ale romaniei? In vestul europei unde reteaua de autostrazi este superba, astia se misca ca pestii prin apa ....



Of, si nici macar nu sunt economist si tot am gasit cel putin doua motive pentru care preturile ar fuptea fi diferite ....

un Roman
25 May 13:37
+0
VOTURI
-0

Inainte de a te da ,,desteapta" cand vorbesti ,,de drumurile de rahat" raspunde-mi te rog de ce in Sofia sunt mai ieftine? au cumva autostrazi?

ai calatorit oare prin lume inainte de a ati da cu parerea despre atatea lucruri?

Vasile
27 May 00:23
+0
VOTURI
-0

Ce ar fi trebuit sa fie in articol:



Defapt in Romania taxele sunt mari, mai ales daca tineti cont ca si mita care trebuie data la tot felul de politicieni/functionari are efect de taxa.



Din moment ce o firma poate plati taxe (si mita) doar din ce castiga, voila, preturile care le vedeti. Daca sunt preturile mai mari ca in alte tari inseamna clar ca taxele (+ mita) sunt mai mari.



Totusi nu inteleg de ce va legati de ikea, preturile sunt mai mari in romania decat in vest la aproape la orice magazin, inclusiv Kaufland, Metro, Carfour. (Desigur ma refer la fix acelasi produs, nu la produse locale)

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h