Ce trebuie să ştie românii care iau credite: "Pe termen lung se vor transforma în disconfort"



Persoanele care iau credite de la bănci trebuie să fie conștiente că acest lucru înseamnă un angajament pe termen lung, care se poate transforma în timp în disconfort, a declarat, joi, Cătălin Pârvu, membru în colegiul director al Asociației Române a Băncilor (ARB).

Catalin Parvu
Cătălin Pârvu
Foto: paginadebanci.ro

"Sunt de acord că băncile și clienții trebuie să împartă riscul, însă această împărțire trebuie să fie rezonabilă", a spus Cătălin Pârvu, membru în colegiul director al Asociației Române a Băncilor (ARB), la conferința "Relația cu consumatorul de servicii financiare", organizată de Oxygen Events, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor, potrivit Agerpres.

Pârvu a precizat că, dacă vor fi afectate de această lege, băncile vor tinde să-și diminueze costurile.

"Acest lucru îi va afecta pe alți clienți, adică pe deponenți. Dacă nu vom mai da atâtea credite, nu vom mai avea atâtea venituri, deci se vor reduce remunerările la depozite și vor suferi milioane de deponenți. Va suferi și bugetul statului, pentru că profiturile vor fi mai mici și vom plăti mai puține taxe", a susținut reprezentantul ARB.

Potrivit acestuia, clienții care accesează un credit trebuie să fie conștienți că acest lucru se va transforma în disconfort pe termen lung.

"Cei care iau credite trebuie să fie foarte conștienți că acest credit are o viață lungă. Pe termen scurt va fi un confort, apoi confortul va scădea și se va transforma în disconfort", a subliniat Pârvu.

Senatorii au adoptat, săptămâna trecută, în unanimitate, proiectul Legii privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul ''Prima casă'' să fie inclus în acest act normativ. Ei au respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului ''Prima casă'' și au introdus un altul care se referă la faptul că pentru stingerea creanței dintr-un contract de credit prin dare în plată, valoarea contractului de credit, la momentul acordării, nu trebuie să depășească 150.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb al BNR în ziua încheierii contractului, garantat prin ipotecă asupra unui bun imobil cu destinație de locuință.

Etichete: arb, Asociației Române a Băncilor, Cătălin Pârvu, credite, Relația cu consumatorul de servicii financiare, sfaturi credite

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE