Căţeluşa aruncată într-un canal de lângă Bucureşti, adoptată în Austria



Căţeluşa care fusese aruncată într-un canal de lângă Bucureşti a reuşit să impresioneze o familie din Austria, care a decis să o adopte.

"A ajuns de pe fundul unui canal din Popești-Leordeni într-o familie iubitoare din Austria: poveste cu final fericit pentru Valentina, cățelușa maidaneză scoasă din canal de oamenii de la Adăpostul Speranța. Îi urăm o viață minunată!", anunţă Vier Pfoten România pe pagina de Facebook.

"Adăpostul Speranța, partener al VIER PFOTEN, a salvat-o pe Valentina și a făcut tot posibilul ca animalul să-și revină după traumele suferite. Norocul frumoase cățelușe nu s-a terminat aici: ea a ajuns deja în noua familie din Austria, care va avea grijă să nu-i lipsească nimic", se precizează pe site-ul fundaţiei, vier-pfoten.ro.

"Suntem foarte fericiți că Valentina va avea un cămin liniștit, după traumele prin care a trecut. Actualii stăpâni – un cuplu tânăr, cu un copil - sunt topiți după noul membru al familiei. Îi vor putea oferi cele mai bune condiții și o viață frumoasă. Grădina lor are 1000 de metri pătrați, iar stăpânii au mare experiență cu câinii. Am simțit din partea lor că sunt foarte responsabili", spune Anca Tomescu, coordonartor al proiectului Animale fără Stăpân. În ciuda teribilei experiențe de a fi aruncată și de a sta mai bine de o săptâmână pe fundul unui canal, Valentina e foarte prietenoasă cu oamenii, iar asta s-a văzut din plin când a făcut cunoștință cu noii stăpâni.

Cățelușa fără stăpân a fost salvată în cursul zilei de luni, 17 februarie, după mai bine de o săptămână în care a zăcut pe fundul unui canal adânc de 6 metri, din comuna Popești Leordeni.

Salvatorii ei, cei de la Adăpostul Speranța, au precizat că animalul a fost aruncat în canal având agățat de gât un sac plin cu pietre, conform unui comunicat remis de fundatia Vier Pfoten.

Căţeluşa a supraviețuit mai bine de o săptămână datorită unui localnic care i-a aruncat mâncare, au mai informat reprezentantii fundatiei, care au adăugat că, în cele din urmă, acesta i-a contactat pe responsabilii de la Adăpostul Speranța din Popești Leordeni, care au acționat imediat și au adus-o în adăpost.

"Cățelușa era foarte deshidratată. A avut noroc cu faptul ca e tânără, dar nu mai rezista mult dacă nu era salvată. I s-a dat numele de Valentina, care înseamnă ", a spus Anca Tomescu, coordonatoarea echipei Animale fara Stapân VIER PFOTEN.

Etichete: cățelușă, catelusa canal, vier pfoten

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE