Apartamente cu vedere la autostrada suspendată. Un nou proiect rezidențial în nordul Capitalei



Investitorii nu se înghesuiesc să finanțeze autostrada suspendată, însă se grăbesc să construiască lângă ea. Astfel, un mare proiect imobiliar va fi realizat în cartierul Aviației chiar lângă viitoarea autostradă suspendată. Prima etapă a investiției imobiliare prevede construirea a 180 de aprtamente și a fost deja demarată. Firma israeliană care va realiza proiectul vorbește însă de extinderea lui la 4.000 de unități rezidențiale și comerciale. 

Ansamblul rezidențial, botezat City Point, va fi format din patru blocuri a cate șapte etaje, cu un total de 180 de apartamente cu 1,2 și 3 camere. Viitorii locatari ai acestor apartamente se vor învecina cu autostrada suspendată. Astfel, terenul pe care vor fi contruite cele patru blocuri este situat pe strada Avionului nr.52-70, chiar lângă viitoarea autostradă (botezată oficial inelul median de circulație). De fapt, lângă această proprietate va fi construit și un pasaj suprateran, așa numitul nod rutier Avionului. 

 

Potrivit dezvoltatorilor, primul bloc cu 45 de apartamente va fi terminat în martie 2014. Prețul de pornire pentru un apartament este de 63.000 euro fără TVA. Prețul mediu pentru un apartament în ansamblul rezidențial City Point este de 78.000 euro fără TVA.  

Proiectul imobiliar City Point este realizat de un consortiu format din companiile Shikun & Binui Real Estate Development (RED) și Red Sea Group asociați sub numele Aviației Nord Real Estate Development. Cele două firme israeliene vor investi 15 milioane euro în acest proiect.

Firmele au deja un Plan Urbanistic Zonal aprobat pentru terenul de 8963 metri pătrați pe care vor fi contruite cele 180 de apartamente. Proiectul va fi însă extins. Shikun & Binui Real Estate Development (RED) și Red Sea Group solicită acum Primăriei Capitalei aprobarea unui PUZ pentru întreg terenul deținut pe strada Avionului 52-70, adică o suprafață de 124.600 metri pătrați. Conform, PUZ-ului cele două firme vor putea construi pe terenul din Aviației clădiri cu maxim 23 de etaje. Funcțiunile aprobate prin PUZ sunt locuințe colective, birouri, servicii complementare locuirii cu acces public. PUZ-ul se află deocamdată în dezbatere publică. 

Grupurile israeliane au cumpărat terenul din Aviației în 2007 și au plătit 50 milioane euro. La data achiziției anunţau că vor construi acolo 4.000 de apartamente, investiţia alocată construcţiilor fiind estimată la peste 500 milioane de euro. De altfel, și acum pe site-ul oficial, firma israeliană anunță că va construi 4.000 de unități pe terenul din nordul Capitalei de pe urma cărora prognozează vânzări de 720 milioane euro. 

Autostrada suspendată, cel mai scump proiect din istoria Capitalei

Autostrada suspendată este cel mai scump proiect din istoria Capitalei. Investiția, anunțată de Sorin Oprescu în campania sa electorală din 2008, nu are nici acum un investitor, au precizat pentru B365.ro surse din Primăria Capitalei. În urma cu un an, primarul general Sorin Oprescu spunea că autostrada suspendată va fi realizată în cadrul unui parteneriat public-privat, în care ar putea fi cooptaţi investitori din China, SUA, Rusia şi Coreea de Sud, interesați de acest proiect. În acest moment însă, proiectul este "în aer", pentru că niciun investitor nu a acceptat să se implice în realizarea celebrei autostrăzi.

Studiul de fezabilitate al proiectului a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în urmă cu un an. Conform documentului, costul total al lucrării va fi de 6,83 miliarde lei, adică de 1,570 miliarde euro. “Finanţarea se va asigura din alocări bugetare sau/şi din alte fonduri legal constituite”, se precizează în studiul de fezabilitate.

Din această sumă, 228 milioane de euro vor fi alocaţi pentru obţinerea terenului, iar pentru proiectare şi asistenţă tehnică vor fi alocaţi un milion de euro. Cea mai costisitoare lucrare de pe traseul închiderii Inelului Median al Capitalei, cunoscută şi ca autostrada suspendată, o reprezintă tunelul pe sub Parcul Herăstrău, prezent în Studiu sub denumirea de Obiectiv Poligrafiei-Aerogării. Tunelul va costa 603 milioane euro, adică de trei ori costul Pasajului Basarab. Practic, se vor construi două tuneluri, câte unul pe fiecare sens. Lungimea acestora va fi de aproximativ doi kilometri (mai puţin cel sudic). Tunelurile vor ajunge până la o adâncime maximă de 25 metri şi vor fi construite pe sub magistrala de metrou ce urmează a fi construită în zonă.

Alte lucrări costisitoare incluse în proiect sunt: nodul Petricani, unde vor fi construite două tuneluri unul deasupra altuia, pe direcţii diferite de mers, la preţul de 129 milioane euro; Pasajul suprateran Giuleşti – Chitila, care va costa 76 milioane de euro şi Nodul de la Avionului, care va costa 37 de milioane de euro. Lungimea totală a proiectului este de 13,150 kilometri, cu o structură rutieră pe inelul median de 52.300 m2. Arterele colectoare vor avea şi ele o suprafaţă de 44.260 m2. 

Traseul autostrăzii, pas cu pas

Autostrada suspendată va fi cuprinsă între Colentina şi Crîngaşi şi va avea în final 13,15 kilometri. Noua arteră va fi construită pe cea mai mare porţiune în vecinătatea căii ferate şi se va intersecta pe traseu cu Şoseaua Colentina, Şoseaua Andronache, Penetraţia Autostrăzii Bucureşti – Braşov, în imediata vecinătate a Străzii Gherghiţei, Şoseaua Petricani, Şoseaua Pipera, Bulevardul Aerogării/Strada Nicolae Caramfil, Şoseaua Nordului, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti (DN 1), Bulevardul Poligrafiei, Bulevardul Bucureştii Noi/Şoseaua Chitilei, Calea Giuleşti, Calea Crângaşi, Şoseaua Virtuţii.

"Pe sectorul cuprins între Colentina şi Petricani se realizează două bulevarde bidirecţionale de-o parte şi de alta a căii ferate, cu câte două benzi pe sens. La nodul Petricani a reieşit în urma studiului de trafic că există pericolul unor blocaje, pentru că acolo este şi Bd. Dimitrie Pompei şi Șos. Fabrica de Glucoză şi viitoarea autostrada A3. În consecinţă au fost propuse două pasaje subterane noi", a explicat pentru B365.ro, Vlad Chiotan, managerul Departamentului de Infrastructură Edilitară de la Proiect Bucureşti, firma care a realizat studiul de fezabilitate.

"Pe relaţia sud-nord (n.r. Bucureşti-Voluntari) este prevăzut un pasaj subteran la nivelul -1, care va fi bidirecţional, mai exact pe direcţia Bucureşti -Voluntari (n.r. înainte) şi pe direcţia inelului median, spre stânga. Pe relaţia Voluntari - Bucureşti, adică nord-sud va fi un pasaj subteran la nivelul -2, care va trece pe sub pasajul celălalt", a mai precizat Vlad Chiotan.

De la nodul rutier Petricani până la cel de la strada Avionului (cu pasaj suprateran), autostrada va continua tot cu două bulevarde, de o parte şi de alta a căii ferate, numai că nu vor mai fi bidirecţionale, ci cu sens unic. De asemenea, fiecare arteră va fi prevăzută cu câte trei benzi pe sens. După Pasajul Băneasa (de la magazinul Elvila) se intră în tunelul ce va subtraversa parcul şi lacul Herăstrău. Acesta va avea aproximativ doi kilometri lungime şi va coborî până la o adâncime maximă de 25 metri. Tunelul sudic, adică cel de pe sens invers, spre Pasajul Băneasa, va fi mai scurt, de 1,7 kilometri.

Pe lângă cele două tuneluri mari, în zonă vor mai fi construite alte două tuneluri care vor asigura legături spre Ploieşti. "În zona Șoselei Bucureşti - Ploieşti, pe lângă tunelul ce trece pe sub Herăstrău, va mai fi construit un tunel spre dreapta, spre Ploieşti şi un altul dinspre Ploieşti tot spre dreapta pentru intrarea pe inelul median. Intrarea şi ieşirea din tuneluri vor fi în zona benzinăriei şi a bisericii Sf. Nicolae de pe Șos. Bucureşti-Ploieşti", a explicat pentru B365.ro, arhitectul Sorin Gabrea, deţinător al Western Outdoor, una din firmele responsabile cu elaborarea PUZ-ului şi a studiului de fezabilitate al autostrăzii suspendate. Aceste două tuneluri vor avea câte două benzi pe sens (dintre care una de urgenţă), în timp ce tunelul ce trece pe sub Herăstrău va fi prevăzut cu câte trei benzi pe sens.

După ce se iese din tunelul pe sub Herăstrău, inelul median se restrânge la o singură arteră, la nord de calea ferată, cu câte trei benzi pe sens. Trece de intersecţia Calea Griviţei cu Bucureştii Noi, unde Podul Constanta va fi completat cu două pasaje subterane noi (de o parte şi de alta a podului actual). Urmează apoi supratraversarea triajului Chitila printr-un ansamblu de poduri evaluat de specialişti ca fiind unul spectaculos. "Triajul Chitila va fi traversat cu un ansamblu de poduri metalice spectaculoase. Sunt poduri mari, cel puţin de record naţional, având în vedere complexitatea lor. Va fi realizat un arc de 200 metri, dar şi un pod hobanat în curbă tot de vreo 200 metri", a spus Vlad Chiotan.

De la Chitila, inelul median traversează Giuleştiul şi se înscrie pe Bulevardul Constructorilor. Ajunge apoi la intersecţia Virtuţii cu Calea Crângaşi, la Piaţa Crângaşi unde se termină. Finalul nu va fi deloc însă unul simplu. De fapt, pe ultimul tronson sunt prevăzute două pasaje subterane şi unul suprateran.

Etichete: ansamblu rezidenţial, autostrada suspendata, PUZ, realitatea

0/8 COMENTARII
T.T.
07 oct 21:44
+0
VOTURI
-0
Si cand v-ati trezit, era dimineata...
Dincolo de traseul asta imposibil care nu mai putea trece decat pe sub lac si traversa un nenorocit de depou peste pod hobanat, hai sa ne uitam la unul care cica face reclama unor viitoare blocuri de locuinte prezentand ca fiind ceva de bine faptul ca-s langa Suspendata. Pai peste tot in lume sa locuiesti langa autostrada e cel mai prost loc posibil, cu atat mai multa langa una suspendata care-ti aduce poluare de toate felurile si mai aproape..
dinu
07 oct 20:50
+0
VOTURI
-0
Cred ca toata lumea stie ca nu va fi niciodata nimic facut. Discutiile astea SF despre sosele suspendate sunt bune ca ne tin mintea treaza. E genul de discutie daca se bate Bruce Lee cu Chuck Norris cine castiga
ela
07 oct 19:50
+0
VOTURI
-0
eu zic ca o se faca si aia, dar la timpul ei. Asae pasajul basarab era tot un vis.
ciumpalac
07 oct 19:49
+0
VOTURI
-0
tot Oprescu l-a terminat pana la urma si pe ala
daniel
07 oct 19:45
+0
VOTURI
-0
Lasa ca asa se zicea si cu Pasajul Basarab.
sefu
07 oct 18:51
+0
VOTURI
-0
Copii copiilor vostri nu vor avea acest inel median!
De 25 de ani s-au realizat cateva statii de metrou, doua strapungeri, cateva pasaje, un pod suspendat si alte sute de lucrari neterminate....toate la un loc sunt 10% din cat ar fi acest inel median, asa zisa sosea suspendata a unui fost primar....cum ii zice, ca am uitat?! :))
Toni L.
07 oct 15:49
+0
VOTURI
-0
Esti curios/a sa afli care sunt cele mai simple si profitabile afaceri de pe internet din Romania ?
Si tu poti castiga bani frumosi din aceste afaceri publicitare, insa nu foarte multi la inceput, trebuie sa ai putina rabdare si sa investesti un pic din timpul tau.

Cele doua sunt :

1. vivaSMS - Primesti SMS-uri publicitare pe telefonul tau mobil si esti platit pentru asta.
AFLA MAI MULTE: http://ow.ly/oe9Dn

2. maildirect - Primesti mailuri publicitare pe adresa ta de mail si esti platit pentru asta.
AFLA MAI MULTE : http://ow.ly/p67DE
Fox
07 oct 13:39
+0
VOTURI
-0
Ce frumos scrie aici ... "va fi un pasaj subteran la nivelul -2, care va trece pe sub pasajul celălalt"!!! Imi cer scuze editorialistului care s-a chinuit sa scrie povestea asta asa frumoasa, dar dincolo de citatul de mai sus nu am mai rezistat sa citesc. Prefer sa ma surprinda realitatea si sa ma trezesc ca trebuie sa merg pe un bulevard, aparut ca din senin ci ca sa nu stiu unde duce!!!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h