Câţi bani a înghiţit Catedrala Mântuirii Neamului până acum. Cât au COTIZAT PRIMĂRIILE din Capitală



Șantierul de la Catedrala Mântuirii Neamului avansează pe zi ce trece și, potrivit calendarului, în decembrie se vor finaliza lucrările de zidire la turla principală (Pantocrator), cota +106,00 metri. În perioada 2011-2016, Catedrala Mântuirii Neamului a „înghițit" peste 200 de milioane de lei.

Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au început la finele lui 2010, după ce anterior, compania SC Vanel Exim SRL, din Bacău, fusese desemnată câştigătoarea concursului de proiectare pentru ridicarea lăcaşului de cult. La vremea respectivă, episcopul vicar patriarhal PS Ciprian Câmpineanul declara că firma a ocupat locul întâi la rezistenţă, II la instalaţii şi a avut „un preţ rezonabil, nu cel mai mic". Adică în jur de 100 de milioane de euro, față de preţul anterior al lucrării la roşu, estimat la 180-200 de milioane de euro, scrie vocea.biz.

Guvernul României a acordat în 2011 un sprijin financiar în valoare de 10 milioane lei pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului. În același ani, Primăria Capitalei, condusă de Sorin Oprescu, a dat 9,7 milioane lei. Primăria Sectorului 2 a contribuit și ea cu 7.427.626 lei, potrivit datelor obținute de Vocea.biz, Primăria Sectorului 3 – cu 5 milioane de lei. Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 și 4 au precizat că în anul respectiv nu au fost alocați bani pentru Catedrală, în vreme ce Primăria Sectorului 5 și cea a Sectorului 6 nu au formulat niciun răspuns până la publicarea acestui material.

În anul următor, Primăria Sectorului 1 s-a „prins în horă": 4 milioane de lei, alocați în două tranșe. De atunci însă, și până în prezent, instituția nu a mai dat bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

Tot în 2012, Primăria Sectorului 2 a dat 10 milioane de lei, iar Primăria Capitalei – 9.498.875, potrivit unui bilanț publicat recent de Ciprian Ciucu, consilierul PNL din Consiliul General al Primăriei Capitale. Primăriile Sectoarelor 3 și 4 nu au contribuit. În schimb, Guvernul a alocat atunci 19 milioane de lei. În total, o sumă mai mare decât cea adunată în anul precedent: aproape 38,5 milioane de lei.

2013 a fost mai „slab". Niciuna dintre Primăriile Sectoarelor 1, 2, 3 și 4 și nici Primăria Capitalei nu au alocat bani pentru sprijinirea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului. De la Primăriile Sectoarelor 5 și 6 nu au fost furnizate deloc informații. Guvernul a dat, în schimb, 24 de milioane de lei.

În anul 2014, Primăria Capitalei a alocat 5 milioane de lei, iar Guvernul, 47 de milioane de lei. Primăriile de Sector care au răspunsul solicitărilor Vocea.biz nu au contribuit deloc.

Anul trecut, Primăria Sectorului 2 a „revenit" cu un sprijin financiar de 5 milioane de lei, iar cea a Capitalei cu 430.000 de lei. În iulie 2015, Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat suma de 67 de milioane de lei, din care 25 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.

Anul acesta, Primăria Sectorului 5 a contribuit cu în total de lei la continuarea lucrărilor la lăcașul de cult, potrivit datelor disponibile pe site-ul instituției. Celelalte primării de sector nu au alocat fonduri, în schimb, în timpul interimatului său la Primăria Capitalei, Răzvan Sava a dat 2 milioane de lei.

La scurt timp de la preluarea mandatului său de Primar General, Gabriela Firea a propus modificarea Bugetului General al Bucureştiului şi acordarea unui sprijin financiar de 15 milioane de lei Patriarhiei Române, pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului. Propunerea sa a fost avizată de consilierii generali, la şedinţa consiliului fiind prezent și un consilier patriarhal pentru a susţine cererea de finanţare.

În total, potrivit calculelor Vocea.biz realizate pe baza informațiilor furnizate la cerere sau disponibile pe site-urilor instituțiilor publice, din toate sursele menționate mai sus, în perioada 2011-2016, Catedrala Mântuirii Neamului a „înghițit" peste 200 de milioane de lei.

Catedrala Mântuirii Neamului se întinde pe o suprafață de 110.000 metri pătrați și va avea o înălțime de 120 de metri. Edificiul va avea o capacitate de 5.000 de persoane, urmând a fi asigurată împotriva cutremurelor de peste 8 grade. Construcţia va avea 14 lifturi şi peste 700 de locuri de parcare. Ansamblul arhitectural al bisericii va cuprinde, în afară de clădirea propriu-zisă, alte patru corpuri. Clădirile anexe (de înălțime mult mai redusă) vor fi construite după finalizarea construcției Catedralei. Acestea vor oferi spaţii pentru cazarea şi hrana pelerinilor, pentru activități pastorale, culturale, sociale şi medicale ale Bisericii. Alături de Catedrală va fi amenajat un parc având o suprafaţă de cinci hectare.

Etichete: Bucureşti, catedrala, Catedrala Mântuirii Neamului, Primăria Capitalei, primarii bucuresti, primării de sector

0/2 COMENTARII
Cătălin
12 Nov 02:48
+0
VOTURI
-0
Nu este o sumă mare, la ce clădire este. Sunt convins că dacă această clădire ar fi fost construită de Statul Român, până acum s-ar fi cheltuit dublul acestor bani și n-ar fi ajuns cu stadiul lucrărilor nici măcar la nivelul 0.
alex
11 Nov 11:13
+0
VOTURI
-0
Pretul nu e asa mare avand in vedere ca pe spatii verzi se cheltuie milioane de euro. De ex pe renovarea Arcului de Triumf se dau vreo 6 milioane , dar de EURO! Macar asta va fi folosita mai des.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE