Ce candidat ARD din București are două case la Hollywood



Vicepreşedintele Forţei Civice Dan-Cristian Popescu, candidat din partea ARD pentru un mandat de deputat în Sectorul 2 din Bucureşti, declară că deţine două case de vacanţă la Hollywood, peste 10 milioane de lei în conturi, dar şi acţiuni la companii energetice. El a făcut parte din PNL, până când s-a supărat pe partid că nu l-a desemnat drept candidat la Primăria Sectorului 2, moment în care a plecat spre zări mai prietenoase.

Dan Cristian Popescu, fost PNL-ist, nemulțumit că nu a fost desemnat drept candidat la Primăria Sectorului 2 de către PNL, după ce investise bani în campania electorală, a trecut la Forța Civică. Cristian Popescu și fratele său, Mihai, au o avere impresionantă, dobândită începând din momentul în care Mihai Popescu a devenit șeful consilierilor lui Ludovic Orban, când acesta era ministru al Transporturilor. Presa a speculat asupra unor afaceri cu Costel Cășuneanu, regele asfaltului, din acea perioadă.

El candidează acum în colegiul 8 din Capitală.

Conform declaraţiei de avere obţinută de MEDIAFAX, Popescu are două terenuri agricole în localităţile Dascălu şi Frumuşani, de 2.000 de metri pătraţi şi, respectiv, 100.000 de metri pătraţi.

Totodată, el are în proprietate două case de vacanţă în Statele Unite, la Hollywood, de 140 de metri pătraţi şi, respectiv, 170 de metri pătraţi, cumpărate în 2005 şi 2008.

În plus, vicepreşedintele FC are cinci apartamente în Bucureşti, cu suprafeţe între 33 de metri pătraţi şi 84 de metri pătraţi, dar şi o casă de locuit în Capitală de 104 metri pătraţi.

Popescu mai are un automobil Lexus şi bijuterii de 150.000 de euro, obiecte de artă şi cult de 25.000 de euro şi ceasuri de 50.000 de euro.

În conturile bancare, el cumulează 6.735.012 de lei, 830.700 de euro şi 701.500 de dolari.

De asemenea, Popescu a acordat împrumuturi de 1.550.000 de euro lui Vladimir Marinescu, dar şi unor "diverse cunoştinţe".

Mai mult, el are acţiuni la BRD, BVB, Fondul Proprietatea, Remat Maramureş, SIF 1, SIF 2, SIF 3, SIF 4, SIF 5, Petrom, Transelectrica, Transgaz, Banca Transilvania şi Zarea cu o valoare totală de 3.437.334 de lei.

În ceea ce priveşte veniturile din ultimul an, Dan Cristian Popescu a obţinut ca director al Imperial Media 36.000 de lei, iar soţia sa a primit din partea aceleaşi societăţi 68.441 de lei ca economist.

De asemenea, el a obţinut 24.000 de euro pentru închirierea unei case din Capitală pentru Compania de Stingeri Incendii şi alţi 400.000 de lei, 30.000 de dolari şi 80.000 de euro din dobânzi, dividende şi profit din acţiuni.

Etichete: ARD, Dan Cristian Popescu, declaraţie de avere

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE