Ce chef celebru gătește în cadrul proiectului Solidar Social, demarat de Primăria Sectorului 6



Forfotă, mirosuri delicioase și zâmbetemulte, de câteva zile, la Cantina Socială Crângași. Acolo se pregătesc sute de porții de mâncare ce ajung la cadrele medicale din București, gătite în această perioadă de mai mulți bucătari voluntari, în frunte cu chef Adi Hădean și livrate împreună cu asistenții sociali din Sectorul 6.

Acesta este proiectul "Solidar Social", o acțiune umanitară susținută de Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6 și Asociația Adi Hădean, împreună cu mulți parteneri din mediul privat.

"Ne bucurăm să îl avem aproape pe Adi Hădean, un om deschis proiectelor de colaborare și voluntariat. Solidar Social este un astfel de proiect, care pune accent pe importanța și puterea unei comunități unite. Așteptăm toți doritorii să se alăture acestei campanii, pentru a ajuta atât cadrele medicale, care se luptăzi de zi cu acest virus, care ne-a schimbat viața, dar și vârstnicii, care au nevoie de prezența noastră acum, mai mult ca oricând", a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

Zilele încep, dis de dimineață, la Cantina Socială Crângași, acolo unde are loc magia întrajutorării. Sute de produse alimentare sunt donate de către companii și, după ce porțiile sunt preparate de către bucătarii voluntari, sub îndrumarea lui Adi Hădean, totul se încarcă în mașini, puse la dispoziție tot din zona de business și se livrează la spitalele din București, cu ajutorul asistenților sociali. Așa ajunge mâncare caldă la cadrele medicale ce muncesc, zi și noapte, pentru a stopa răspândirea virusului CoVID-19.
Inclusiv vârstnicii singuri, care nu se pot deplasa și sunt înregistrați în baza de date a DGASPC Sector 6, beneficiază de aceste meniuri gătite cu drag.

Cum poți ajuta?
Dacă ești bucătar calificat și restaurantul la care lucrai e închis în această periodă, poți să gătești alături de chef Hădean!Dacă ai permis de conducere categoria B și vrei să ajuți la livrarea mâncării, poți să te alături proiectului. Iar dacă ești producător de alimente sau distribuitor, poți contribui donând orice!
Fii #activsocial și alătură-te proiectului! Avem nevoie de tine!
Poți obține mai multe informații la adresa de mail: ajut@activsocial.ro

Etichete: adi hadean, preparare mancare adi hadean, Sectorul 6, solidar social

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h