Ce MĂSURI a luat Metrorex pentru evitarea aglomeraţiei de la orele de vârf



Metrorex transmite că metroul din Bucureşti funcţionează la capacitate maximă şi că a luat mai multe măsuri pentru evitarea aglomeraţiei extreme de la orele de vârf.

Ce MASURI a luat Metrorex pentru evitarea aglomeratiei de la orele de varf
Ce MĂSURI a luat Metrorex pentru evitarea aglomeraţiei de la orele de vârf

"Pentru asigurarea transferului de călători între tren şi peronul staţiilor, cât şi a evacuării călătorilor de la peronul staţiilor către vestibule şi / sau pasajele de legătură între staţii, în condiţii de siguranţă şi confort, au fost dispuse câteva măsuri organizatorice: evitarea în perioada de vârf de trafic a sosirii simultane a trenurilor la peroanele staţiilor unde se înregistrează trafic mare de călători, iar infrastructura şi instalaţiile aferente nu permit o defluire optimă a călătorilor (Piaţa Unirii, Piaţa Victoriei, Dristor); suplimentarea cu personal de conducere a trenurilor pentru micşorarea timpilor de întoarcere a trenurilor la capetele de magistrale prin preluarea rapidă a comenzilor de la posturile opuse de conducere a trenurilor", se arată într-un comunicat al Metrorex.

Compania spune că frecvenţa trenurilor nu mai poate fi crescută şi că, în orele de vârf, circula 60 de trenuri pe toate magistralele de metrou.

"Informăm publicul călător că Metrorex funcţionează la capacitate maximă. Zilnic, la orele de vârf de trafic, pe Magistralele 1, 2 şi 3, sunt introduse în circulaţie câte un tren suplimentar, având în total 60 de trenuri în circulaţie pe întreaga reţea de metrou.

CITEŞTE ŞI REACŢIA Metrorex după ce trei femei au leşinat, marţi dimineaţă, la metrou

Facem precizarea că pe Magistrala 2, care în prezent transportă cel mai mare număr de călători – peste 45 % din totalul călătorilor transportaţi, se asigură un interval de circulaţie de 3 minute, maxim din punct de vedere tehnic. Aceasta înseamnă că sunt în circulaţie un număr de 22 de trenuri la orele de vârf de trafic pe această magistrală", se mai arată în comunicat.

Metrorex transportă în fiecare zi circa 600.000 de călători.

Etichete: aglomeratie metrou, Metrorex, metrou

0/6 COMENTARII
vlad
20 Oct 13:09
+0
VOTURI
-0
@Cris Card de sclavi??? Iobagi?? Ce ai fumat... oamenii aia lucreaza pe salarii de mii de euro, cati nu si-ar dori sa fie iobagi asa prin tara?? Au conditii civilizate de lucru, lucreaza in domenii dinamice care le permit sa-si schimbe angajatorul cand vor... Ce e in neregula cu asta??? Nene, canalele astea de televiziune partizane au ajuns sa demonizeze cele mai banale cuvinte: deontologie, corporatist, tehnocrat... Nu e absolut nimic in neregula sa lucrezi la o companie mare si asta o spun desi toata viata mea am lucrat la firme mici.
Metroflex
20 Oct 10:46
+0
VOTURI
-0
Se vede ce masuri a luat, in aceasta dimineata la 7:30 timp de asteptare 8 minute si jumatate pe M1. Mai mult decat durata calatoriei propriu-zise. Asta in timp ce minim 10 metrouri IVA modernizate zac nefolosite pentru ca acesti politruci vor sa justifice o noua licitatie trucata prin crearea artificiala a aglomeratiei si nemultumirii calatorilor.
bogdan71
19 Oct 17:17
+0
VOTURI
-0
Calea de rulare a tramvaiului de pe Sos. Petricani si Bd. Lacul Tei e vai steaua ei. Iar liniile 16 si 36 nu au o frecventa care sa le permita sa devina o alternativa la metrou. Iar Primaria trebuie sa regandeasca rapid o buna parte a traseelor RATB, ceea ce amana din 1990 incoace.
Cris
19 Oct 17:00
+0
VOTURI
-0
Asta e rezultatul deplasarii intreg cardului cu sclavi in Pipera. Nicaieri in oras nu se lucreaza mai intens cu iobagi ca in Pipera. Totul s-a mutat pe Pipera-Baneasa. Pot sa mori in tren sau in statia de metroul, valul de disperati care muncesc de foame te va calca in picioare, fara sa te bage in seama. La primul incendiu major la ora de varf sa vedeti tragedie nationala cu sute de morti si raniti.
sarafax
19 Oct 15:24
+0
VOTURI
-0
ceas mai eficienta masura de fluidizarea traficului este dublarea contravalorii unei calatorii! la asta sunteti experti. despre aer conditionat in vagoane si o aerisire decenta pe peroane si cai de acces nimic, despre agentii economici care rasar ca ciupercile dupa ploaie si care vand te mir ce nici un cuvintel nu suflati! despre faptul ca la infrastructura metroul asta de la IMGB pana la Pipera nu s-a facut nimic de cand la dat ceausescu in functiune nu ziceti nimic!
aa bbx
19 Oct 15:03
+0
VOTURI
-0
Căi rulare și peroane când mai modernizează Primăria Capitalei???Refugiile de tramvai înguste lipsite de garduri de protecție un coșmar fără sfârșit.A vedea Bulevardul Basarabia,Strada Barbu Văcărescu,Bulevardul Ion Mihalache,Calea Giulești,Calea Călărașilor,Bulevardul Bucureștii Noi,Calea Șerban Vodă,Bulevardul Gheorghe Șincai,Bulevardul Nerva Traian,Bulevardul Mărăști etc etc.Cât mai e până scăpăm de pericolele astea publice de peroane?????

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE