Ce măsuri va lua RATB de la 15 februarie. Cum vrea Regia să reducă intervalul orar dintre vehicule



Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a anunţat, vineri, o serie de măsuri pe care vrea să le ia în perioada următoare, între care reinstruirea controlorilor, îmbunătăţirea procedurii de control, întărirea colaborării cu Poliţia Locală şi cu Jandarmeria, precum şi  crearea unui program de transport în funcţie de necesarul de călători de pe fiecare linie, în diferitele zone ale Capitalei.

Ce masuri vrea sa ia RATB
Ce măsuri vrea să ia RATB

RATB precizează că, începând cu 15 februarie 2016, va aplica măsuri prin care intenţionează să stabilească, cu exactitate, şi nu pe bază de estimări, numărul călătorilor care utilizează fiecare linie şi mijloc de transport.

"De aceea, RATB îi roagă pe călătorii care deţin abonamente să valideze fiecare călătorie în sistemul automat de taxare. Astfel, în urma unei perioade de cercetare, în care călătorii se vor adapta, RATB speră să poată reduce intervalul orar dintre două vehicule consecutive şi să asigure o mai bună ritmicitate, creând un program de transport în funcţie de necesarul de călători de pe fiecare linie, în diferitele zone ale Capitalei", se arată într-un comunicat de presă al RATB,

Această măsură face parte dintr-un pachet mai larg de reglemetări prin care RATB intenţionează să eficientizeze sistemul de transport şi să crească nivelul calităţii serviciilor oferite.

Printre alte măsuri imediate, Regia menţionează reinstruirea controlorilor, îmbunătăţirea regulamentului, a procedurii de control şi întărirea colaborării cu Poliţia Locală şi cu Jandarmeria, precum şi o colaborare mai strânsă cu municipalitatea, pentru creşterea încrederii şi coeziunii în rândul comunităţii bucureştene şi a gradului de civilizaţie în mijloacele de transport în comun.

"În anul 2015, numărul călătoriilor validate în sistemul automat de taxare al RATB a fost de peste 60 de milioane, în condiţiile în care călătorii care deţin abonamente lunare (aproximativ 200.000) nu obişnuiau să valideze cardul, deci nu este cunoscut numărul de călătorii efectuate de aceştia.

La numărul total al călătoriilor validate trebuie adăugate şi cele efectuate de alte categorii socio-profesionale, care pot călători gratuit, pe baza cărţii de identitate şi a diverselor documente. Menţionăm că aproximativ 60% din încasările RATB provin din cumpărarea de abonamente lunare, ceea ce dovedeşte ponderea pe care aceste titluri de călătorie ar avea-o în stabilirea traseelor şi numărului de vehicule.

Luând în calcul doar datele din sistemul automat de taxare, numărul călătorilor corecţi (care au validat cardurile) a scăzut anul trecut, fiind comparabil cu anul 2012, când au fost înregistrate, în total, 60.639.953 validări. În anii 2013 şi 2014, numărul de călătorii validate a fost de 66.136.952, respectiv - 65.113.849. RATB estimează că, în medie, zilnic, pe lângă cele 165.000 de călătorii validate, alte 1,1 milioane de călătorii sunt efectuate de către abonaţi şi alte categorii, care nu au în prezent obligaţia de a valida vreun card. 

Asta, în timp ce vehiculele Regiei asigură circa două milioane de călătorii pe zi. În prezent, numărul călătorilor evazionişti nu poate fi stabilit, deşi este foarte mare, fapt care afectează grav veniturile RATB şi – implicit – calitatea serviciilor oferite călătorilor. De aceea, politica RATB este aceea de a fideliza publicul călător şi de a-l conştientiza asupra faptului că gradul de civilizaţie din mijloacele de transport în comun depinde în primul rând de conştiinciozitatea şi respectul pe care fiecare le dovedeşte", susţine sursa citată.

Etichete: card ratb, jandarmi RATB, RATB

0/5 COMENTARII
Maximus
06 Feb 17:23
+0
VOTURI
-0
Prin validare se introduc in sistem informatiile cu privire la numarul de calatori, traseele si orele la care se care circula. In acest mod se poate determina necesarul de autobuze pe fiecare linie l anumite ore si pe anumite trasee. Problema e ca daca doar "roaga" calatorii sa valideze bineneteles ca rezultatul va fi acelasi ca si pana acum.
Neagoe Mihai Lucian
06 Feb 15:55
+0
VOTURI
-0
Problema este ca autobuzele stau prea mult timp la capat de linie, asteptand cealalta masina (pe aceeasi linie) sa ajunga la capat de linie. 3 minute ar fi suficient sa stea la capat de linie, dar majoritatea stau vreo 20 de minute la capat de linie.
Gore
06 Feb 08:33
+0
VOTURI
-0
I: -Cum vrea Regia sa reduca intervalul orar intre vehicule?
R: -Prin validarea obligatorie a cardurilor.

E un banc (prost), sau cineva chiar crede ca din pricina abonamentelor nevalidate nu vin vehiculele la timp?
ccc
06 Feb 05:11
+0
VOTURI
-0
Pe langa ce s-a spus mai sus, banda speciala pentru RATB.
adela
05 Feb 21:50
+0
VOTURI
-0
Bine atunci, intoduceți obligația de urcare doar pe prima ușă și validarea cardului în fața șoferului.
Dar pentru ca asta să meargă, ar fi nevoie de mult mai multe mașini pe traseu.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE