Ce MEDICAMENTE se vor ieftini de anul viitor



Executivul a adoptat în şedinţa de miercuri Hotararea de Guvern privind aprobarea Metodologiei privind modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România.

Ce MEDICAMENTE se vor ieftini de anul viitor
Ce MEDICAMENTE se vor ieftini de anul viitor

"Prin această Hotărâre de guvern se aduce mai multă stabilitate şi predictibilitate cadrului legislativ şi economic în privinţa medicamentelor eliberate pe bază de reteţă. Pentru a asigura accesul pacienţilor la tratament şi pentru a se evita o nouă criză a medicamentelor, în cazul produselor al căror patent a expirat (off-patent) se va realiza o ieftinire în trepte a acestora. De la 1 aprilie 2017 se va aplica o ieftinire de 10% a medicamentelor pentru care patentul a expirat (off-patent), de 10% în al doilea an şi de 15% în al treilea an", transmite Ministerul Sănătăţii printr-un comunicat de presă.

Pentru restul medicamentelor prescrise cu reţetă, procedura de calculare a preţului rămâne neschimbată, bazându-se pe cel mai mic preţ european din 12 ţări, informează ministerul.

"O a doua prevedere a Hotărârii de guvern se referă la introducerea unei metode diferite de calcul a preţului pentru medicamentele esenţiale din lista stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care sunt compensate 100% în România. Prin această nouă metodologie, Ministerul Sănătăţii încearcă să prevină dispariţia de pe piaţă a medicamentelor esenţiale. Majoritatea acestor medicamente sunt ieftine, peste 50% din ele având preţuri sub 50 de lei. Sunt medicamente destinate unor boli frecvente cum ar fi cele de inimă sau cancerul. Fiind vorba de medicamente compensate 100%, pacienţii nu vor trebui să plătească nimic în plus", se mai arată în comunicat.

Etichete: medicamente, medicamente ieftine, preturi mici medicamente

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE