Ce oameni politici și-au anunțat intenția de a crea noi partide în 2015



2015 ar putea fi anul apariţiei unor noi partide. Mai mulţi politicieni şi-au anunţat intenţia de a pune bazele unor formaţiuni politice care, spun ei, să ţină pasul cu vremurile şi cu noul tip de electorat din mediul virtual, care şi-a dovedit forţa la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014. Printre cei care au anunţat că vor să reformeze scena politică îi regăsim pe Monica Macovei, Nicuşor Dan şi chiar Sebastian Ghiţă, ultimul, până mai ieri, vicepreşedinte al PSD.

Partidul Monicai Macovei, M10, a depus cererea de inregistrare la Tribunalul Bucuresti
Partidul Monicai Macovei, M10, a depus cererea de inregistrare la Tribunalul Bucuresti
Foto: privesc.eu

Toţi cei care clamează necesitatea unei primeniri a clasei politice susţin că actualele partide nu îi mai reprezintă cu adevărat pe români şi sunt corupte, potrivit Digi24.

„Astăzi, partidele sunt croite prost şi ele, înăuntrul lor, generează oameni care cresc pe criterii nu de performanţă, ci pe criterii de clientelism, corupţie. Este un întreg mecanism de hoţie şi de fraudare. Ne păcălim toţi şi vrem să credem că aceste entităţi şi organizaţii sunt cele care ne dau conducătorii.

PSD vrea să se reformeze, dar mai încet. Eu vreau mâine", spunea deputatul Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă, cunoscut drept prieten al preşedintelui PSD, Victor Ponta, este decis să înfiinţeze un nou partid, din care să facă parte mai ales oameni tineri.

Un alt politician care şi-a anunţat intenţia de a înfiinţa un partid nou este fostul vicepreşedinte PDL, europarlamentarul Monica Macovei. După ce a candidat ca independent la alegerile prezidenţiale, ea şi-a anunţat planurile pe o reţea de socializare.

„Împărțim împreună aceleași valori - dreptate, justiție, demnitate, integritate -, iar acestea vor fi baza noii construcții. Tot entuziasmul din campania electorală și din ziua alegerilor trebuie organizat. Am văzut cine suntem și câți suntem. Vedem și cât de repede ne putem multiplica numărul. Suntem aproape jumătate de milion astăzi, peste un an putem fi de două ori mai mulți".

Pe lista celor care își doresc să devină președinți de partid, dar nu în urma unui curs firesc, ci prin înființarea unor formațiuni, îl mai regăsim pe Bogdan Diaconu, care a trecut pe la Partidul Conservator și a ajuns în Parlament din partea PSD. El îndeplineşte, în prezent, procedurile de înfiinţare a Partidului Romania Unită. Pe listă îşi face apariţia şi Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. El a anunţat că va înfiinţa un nou partid, cel târziu în februarie urmănd să înceapă strângerea semnăturilor.

Mai în glumă, mai în serios, un ieşean a înregistrat la Oficul pentru invenţii şi mărci „Partidul Proştilor".

2Eu am înregistrat brand-ul la OSIM sub denumirea „Partidul Proştilor", dar numai la trei clase. El nu este un partid, acum. Poate îl vom face", afirma Cezar Popescu.

În actualul legislativ sunt şapte partide politice.

Etichete: monica macovei, nicuşor dan, psd, Sebastian Ghiţă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE