Ce regulă are Metrorex pentru a avertiza călătorii să nu calce greşit între metrou şi peron



Metrorex susţine că i-a avertizat pe călători să nu calce greşit în spaţiul dintre metrou şi peron, atunci când mijlocul d etransport se află în staţie, în acest sens fiind creată regula nr.11 afişată în subteran. Protecţia Consumatorului a amendat recent Metrorex din cauza unei reclamaţii a unui călător care preciza că şi-a prins piciorul între metrou şi peron la staţia Piaţa Victoriei, ulterior şeful instituţiei anunţând că staţia de metrou ar putea fi închisă. 

Metrorex sustine ca a avertizat calatorii sa nu calce gresit in spatiul dintre metrou si peron  (Foto radiogoldfm, Facebook Paul Anghel)
Metrorex susţine că a avertizat călătorii să nu calce greşit în spaţiul dintre metrou şi peron (Foto radiogoldfm, Facebook Paul Anghel)

Întrucât anunturile ANPC (n.r. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor) cu privire la închiderea statiei Piata Victoriei au creat neîncredere în rândul cetatenilor care utilizeaza transportul de calatori cu metroul, S.C. Metrorex S.A. precizeaza ca trenurile de metrou circula în regim
normal pe toate magistralele, în deplina siguranta.

"Cu privire la controlul întreprins de echipa de inspectori ANPC din data de 28.01.2016 în care s-a mentionat ca acest control se efectueaza ca urmare a reclamatiei unei calatoare referitoare la o situatie petrecuta în data de 12 ianuarie 2016, ora 12 si reclamata la ANPC în data de 20 ianuarie 2016 (reclamanta afirma ca si-ar fi prins piciorul între tren si marginea peronului la statia Piata Victoriei), facem urmatoarele completari:

Conform AUTORIZATIEI seria ASM nr. 01 din 23.10.2014, cu viza de valabilitate pâna la 24.10.2016, eliberata de catre Autoritatea Feroviara Româna (institutie publica cu personalitate juridica în subordinea Ministerului Transporturilor) "Se atesta ca persoana juridica METROREX SA cu sediul în localitatea BUCURESTI, B-dul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, înregistrata în Registrul Comertului sub nr. J40/6880/02.08.1999, CUI 13863739, se asigura îndeplinirea cerintelor necesare efectuarii transportului de calatori pe liniile de metrou, în conditii de siguranta a circulatiei, de securitatea transportului si de calitate a serviciilor, prevazute în normele tehnice specifice în vigoare".

Citeşte şi ANPC cere ca stația de metrou Piața Victoriei să fie ÎNCHISĂ. Cum răspunde Metrorex

Distanţa dintre peron şi vagoanele de metrou este prea mare la stația Piața Victoriei (25 de centimetri), susține conducerea ANPC, care a anunțat că Metrorex trebuie să ÎNCHIDĂ stația până va remedia problema. Metrorex susține însă că nu s-a menționat închiderea stației, în cursul discuției cu ANPC. La scurt timp după reacția Metrorex, declarația șefului ANPC, în care anunța închiderea stației, a fost ștearsă de pe pagina de Facebook.

În raportul de control nr. 18207/02.09.2014 întocmit de catre Corpul de Control al Ministrului Transporturilor, raport ce viza verificarea datelor tehnice ale noilor trenuri, precum si modul de interactiune cu infrastructura de metrou (inclusiv peroanele statiilor), se concluzioneaza: "Noile trenuri de metrou tip BM.3-CAF respecta normele tehnice impuse de standardele românesti si europene aplicabile
pentru acest tip de vehicul, se încadreaza ca si dimensiuni în gabaritul de libera trecere al constructiilor tehnice existente în metrou, asa cum acestea sunt foarte clar si explicit prezentate în Instructia privind normele si tolerantele pentru constructia, reparatia si întretinerea caii de rulare la metrou, ed. 1997, nefiind constatate interferente între gabaritul static al trenului nou de metrou si infrastructura metroului si nici între gabaritul cinematic al trenului de metrou si infrastructura metroului în zona tunelelelor de metrou, a sistemului de alimentare cu energie electrica sau a instalatiilor de semnalizare"

Pentru informarea corecta a calatorilor, Metrorex are elaborate reguli de calatorie cu metroul afisate în toate trenurile si statiile de metrou. Astfel, la regula 11 veti regasi: "La oprirea trenului în statie, calatorii care ies din vagoane au prioritate fata de cei care intra. Se recomanda atentie la intrarea si iesirea din tren pentru a nu calca gresit în spatiul dintre peron si vagon."

Cerem scuze calatorilor pentru disconfortul provocat de stirile difuzate de ANPC în mass-media. Conducerea Metrorex depune toate eforturile posibile si constante pentru a asigura transportul calatorilor în deplina siguranta si confort", susţine Metrorex intr-un comunicat oficial. 

Etichete: amendă, anpc, Metrorex, metrou, regula, spatiu vagon peron

0/4 COMENTARII
Cris
30 Jan 09:24
+0
VOTURI
-0
Asta cu peronul de metrou, de la Victoriei, e o noua idiotzeni e pura a presei tabloide din Romania, care ar trebui scoasa in afara legii. Cine se uita pe unde calca, cand se urca in metrou nu risca sub nicio forma sa ramana agatzat in spatiul ala. Nici macar copiii nu-si pot prinde picioarele acolo.

Presa de kkt din RO fabrica toate aceste subiecte astfel incat prostii sa fie permanent conectati la subiectul tabloid si la la reclame la produse chinezesti.
anghel
29 Jan 22:42
+0
VOTURI
-0
metronoame, pardon, metro-plexatule... te gasesc si acilea? si tot cu jafurile? ai si tu o obsesie.
bombardierele de pe m2, scoase de pe m1 unde astepti 10 minute? mai sa fie... la ce ora se intampla minunea?
Sandu al-III-lea
29 Jan 16:47
+0
VOTURI
-0
Cum sa inchizi o statie de metrou?Probabil era vreuna cascata care se uita in telefon si nu era atenta pe unde merge.Daca era un c.a.c.a.t calca in el?Sa fim seriosi,doar nu trebuie sa-ti iei avant ca sa sari in vagonul de metrou. E exagerare.Din cauza uneia care era cu capu in nori si cu ochii in telefon,probabil.Ca parca am inebunit toti daca nu mai avem mobile.E deja fobie.Boala.
metroplex
29 Jan 14:25
+0
VOTURI
-0
"Noile trenuri de metrou tip BM.3-CAF respecta normele tehnice impuse de standardele românesti si europene aplicabile pentru acest tip de vehicul". Dar cele vechi Bombardier pe care le folositi in continuare pe M2 (scoase de pe M1 unde asteptam 10 minute) cum se incadreaza dupa ce ati taiat din peroane pentru CAF, desteptilor? Daca va ducea capul puteati sa va cereti scuze si sa dati macar un raspuns de genul "in curand vom baga pe M2 si cele 8 JAF-uri aditionale care s-au achizitionat recent si nu vom mai folosi Bombardiere care sunt mai inguste si fac gaura precum ciocolata Laura".

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE