CE SĂRBĂTOARE ESTE AZI



CE SĂRBĂTOARE ESTE AZI: Sărbătoarea de AZI este SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI, una dintre cele mai mari sărbători creștine. SĂRBĂTOAREA DE AZI marchează momentul în care apostolii lui Iisus Hristos se conving că marele lor învățător este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu adevărat. 

CE SARBATOARE ESTE AZI
CE SĂRBĂTOARE ESTE AZI
Foto: easyevent.md

CE SĂRBĂTOARE ESTE AZI:

Creștinii ortodocși, catolici și greco-catolici prăznuiesc, joi, 6 august, Schimbarea la față a Mântuitorului pe Muntele Tabor — una dintre cele mai mari sărbători creștine — când apostolii săi se conving că marele lor învățător este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu adevărat.

În această zi, în biserici se aduc prinoase din struguri, se binecuvântează și se împart. În Biserica rusă, în această zi se face pomenirea generală a morților și mai ales a eroilor morți pentru apărarea patriei.

"Urcarea pe Muntele Taborului înseamnă un urcuș duhovnicesc interior, nu doar o urcare fizică folosind pașii picioarelor noastre. Ci este vorba de o urcare duhovnicească, prin rugăciune, prin meditație, prin ascultarea sfintelor slujbe și mai ales prin împărtășirea cu Sfintele Taine", le-a spus patriarhul credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală.

Pe lângă importanţa religioasă, sărbătoarea SCHIMBAREA LA FAŢĂ are şi o importanţă populară. Sătenii respectă o serie de obiceiuri în această zi, obiceiuri menite să aducă sănătate şi bunăstare. 

CE SĂRBĂTOARE ESTE AZI:

În cultura populară se crede că aceasta zi ca este hotar pentru vara si este privita ca inceputul toamnei. Sarbatoarea mai poarta numele de Obrejenie, denumire slava care inseamna "transformare, schimbare".

In popor, se spune ca cine nu respecta aceasta sarbatoare se va usca si va fi galben precum florile care incep de-acum sa paleasca. Cine spala haine va fi napadit de plosnite si paduchi. Daca fetele spala haine in aceasta zi nu le va mai creste parul, asa cum nu va mai creste iarba in lunile urmatoare.

CE SĂRBĂTOARE ESTE AZI:

Se mai spune ca, daca dimineata nu-ti vezi umbra capului la rasaritul soarelui, nu vei mai apuca sfarsitul anului.

Se zice totodata ca, daca te certi in aceasta zi, tot in cearta o vei tine pana la finele anului. De asemenea, se crede ca daca te rogi in aceasta zi sa scapi de un obicei daunator, sigur vei avea leac.

 

Etichete: ce sarbatoare este, sărbătoare, SĂRBĂTORI 2015, sarbatori august, SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h